Ambasada britanica si Policy Center for Roma and Minorities, cu sprijinul Primariei Sectorului 5 Bucuresti, marcheaza miercuri, 27 iulie, un an pana la deschiderea oficiala a Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012, prin organizarea unui eveniment sportiv-cultural intr-o zona defavorizata a cartierului Ferentari.
Circa 600 de persoane, copii si parinti, sunt asteptate sa participe la meciuri demonstrative si concursuri de baschet, fotbal, scrima si box pe Aleea Livezilor – areal stradal care va fi inchis pentru traficul rutier in intervalul orar 10:00-13:00 – precum si in sala de sport a Scolii Generale nr. 136 din apropiere (Prelungirea Ferentari, nr. 68, sector 5).
Copiii din Clubul de Educatie Alternativa al scolii vor prezenta o piesa de teatru coordonata de actorul de etnie roma Sorin Sandu, un spectacol de street dance in colaborare cu Trouble Crew si un atelier de improvizatie muzicala coordonat de Damian Draghici (cantaret recunoscut la nivel international, prin acordarea unui Premiu Grammy in 2006, si Ambasador al Voluntariatului). Cei interesati pot participa si la scurte lectii de limba engleza.
Evenimentul “Jocurile Olimpice vin in Ferentari” beneficiaza de sprijinul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si al federatiilor de baschet, fotbal, scrima si box.
Editia din 2012 a Jocurilor Olimpice se desfasoara la Londra in perioada 27 iulie – 12 august. Jocurile Paralimpice sunt programate pentru 29 august – 9 septembrie. Londra a mai gazduit Olimpiada de vara de doua ori, in 1908 si in 1948.
Mai multe detalii se gasesc pe www.policycenter.eu.