Aproape 110.000 de candidati inscrisi la sesiunea a doua a bacalaureatului

Un numar de 109.595 de candidati s-au inscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, potrivit unui centralizator al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).Cei peste 109.000 de candidati sunt repartizati pentru sustinerea probelor examenului de bacalaureat in 295 de centre de examen, informeaza un comunicat de presa al MECTS remis vineri AGERPRES.

Examenul incepe luni, cu proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba si literatura romana si limba materna (proba A si proba B). Calendarul examenului de bacalaureat continua marti, 23 august, cu proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare in limba romana, in limba materna si intr-o limba de circulatie internationala (probele A,B si C) iar miercuri, 24 august, se vor desfasura probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna si intr-o limba de circulatie internationala (B si C).

Proba de evaluare a competentelor digitale se va desfasura in intervalul 25-26 august (proba D). Incepand cu 29 august, elevii vor sustine probele scrise ale examenului de bacalaureat, prima dintre acestea fiind la limba si literatura romana, proba E(a), iar pe 30 august, conform programarii, se va desfasura proba scrisa la limba si literatura materna, proba E(b). In data de 31 august elevii vor sustine proba obligatorie a profilului – E(c), urmand ca in data de 2 septembrie examenul de bacalaureat sa se incheie cu proba scrisa la alegere a profilului sau specializarii – E(d).

Conform metodologiei, afisarea rezultatelor se va face in 4 septembrie, data la care pot fi depuse si eventuale contestatii. Termenul de rezolvare a contestatiilor este prevazut in intervalul 5-6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamna, vor fi afisate in data de 7 septembrie 2011.

Pentru proba A s-au inscris 10.568 de candidati, pentru proba B – 260 de candidati, pentru proba C – 11.105 de candidati, proba D – 10.944 de candidati, proba E(a) – 62.348 de candidati, proba E(b) – 945 de candidati, proba E(c) – 78.082 de candidati, proba E(d) – 60.345 de candidati.

MECTS precizeaza ca este strict interzis accesul candidatilor in salile de examen cu orice tip de lucrari (manuale, dictionare, notite, insemnari etc, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor precum si cu telefoane mobile sau orice alt mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozitiilor referitoare la introducerea de materiale interzise in sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de catre presedintele comisiei de examen, indiferent daca materialele in cauza au fost folosite sau nu.

Totodata, MECTS a alocat linia TEL VERDE 0800801100 (linie gratuita), la care cetatenii pot semnala orice nereguli constatate in derularea examenului de bacalaureat. MECTS solicita elevilor si parintilor sa semnaleze la numarul amintit orice situatie in care se solicita bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Linia de telefon va fi disponibila zilnic, pe toata durata desfasurarii examenului, intre orele 9,00-19,00, incepand de astazi, 22 august 2011.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s