Astazi sarbatorim Adormirea Maicii Domnului si le uram „La Multi Ani” tuturor celor cu numele Maria si Marian si derivatele acestora. Afla mai multe despre obiceiurile si istoria acestei zile.
Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare, una dintre marile sarbatori ale bisericii crestine, praznuita in 15 august, marcheaza trecerea de la vara la toamna si totodata Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
In Apus, sarbatoarea este cunoscuta sub numele de Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este ocazia inchinata amintirii zilei in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit. Nu se stie cu exactitate nici anul, nici ziua cand „a adormit Sfanta Fecioara”.
Afla ce inseamna numele Maria aici.
Adormirea Maicii Domnului este considerata sarbatoare legala in Romania, romanii avand zi libera pe 15 august.
Dupa Sfanta Maria Mare, ne pregatim de Nasterea Maicii Domnului (Sfanta Maria Mica).
Traditiile sarbatorii:
- Dimineata, femeile merg la biserica si impart struguri, prune si faguri de miere. Apoi, se duc la cimitir si tamaiaza mormintele rudelor.
- Ciobanii coboara oile de la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula, se interzice scaldatul in apele curgatoare si dormitul pe prispa casei.
- Fetele poarta o planta numita „navalnic”, care avea puterea sa aduca petitori.
- Daca in apropierea zilei Sfintei Marii infloresc trandafirii, este semn ca toamna va fi lunga.
- Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), este considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna.
- In perioada postului Sfintei Marii fetele isi cos costume speciale, lucrate numai in alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie la manastirile care poarta hramul Sfanta Maria.
- Florile culese azi sunt puse la icoane si se zice ca au puteri tamaduitoare si ca protejeaza de fulgere. De asemenea, in aceasta zi se aduna ultimele plante de leac.
- O alta datina spune ca usa trebuie tinuta deschisa, pentru ca Maica Domnului sa poata intra in casa, ca sa aduca binecuvantare.
Istoria sarbatorii:
Adormirea Maicii Domnului inseamna plecarea ei din viata pamanteasca. Nu o socotim moarte, ci o adormire, pentru ca trecerea ei din trup a fost lina si placuta, ca un somn dupa care deschizi ochii in alta lume.
Maica Domnului a stiut ca va pleca din viata aceasta cu trei zile inainte. Cel care a instiintat-o a fost Arhanghelul Gavriil, adica acelasi inger care i-a vestit ca va fi mama lui Dumnezeu intrupat. Dupa ce a primit aceasta veste, Sfanta Maria a plecat sa se roage pe Muntele Maslinilor. Acolo, minunat lucru, pomii si tufele s-au plecat inaintea ei pana la pamant, ca niste slugi insufletite.
Ajungand acasa, Sfanta Maria si-a pregatit toate cele necesare: a aprins lumanari multe, si-a primenit casa si patul si a facut tot ce trebuie pentru inmormantare. Toti cei din casa au plans cu mult amar afland motivul acestor pregatiri, dar ea i-a incredintat ca de acolo, din cer, va acoperi toata lumea cu rugaciunile ei.
Dupa ce au trecut cele 3 zile, Sfanta s-a asezat pe pat in vesminte primenite, a cerut iertare de la toti, s-a rugat Domnului si asa a adormit, binecuvantand pe toata lumea. Atunci, multi surzi au inceput sa auda, multi ologi au inceput sa mearga si multi orbi au inceput sa vada. Inconjurat de multe faclii, patul Sfintei a fost ridicat si dus spre groapa, iar vazduhul s-a umplut de cantarile ingerilor.
Au fost insa si suflete impietrite prin preajma, care nu au crezut ca slava aceea se cuvenea unui muritor si care si-au pus in gand sa faca de rusine acel trup plecat spre mormant. Icoanele Adormirii infatiseaza intotdeauna un om cazut langa patul Maicii Domnului, avand mainile taiate.
Se spune ca omul acela a indraznit sa apuce patul pe care statea trupul Sfintei si sa-l traga in jos, in tarana, dar mainile i-au ramas agatate acolo. Atunci, sufletul lui s-a umilit si i-a parut amarnic de rau. Ca prin minune, mainile s-au lipit la loc si toti s-au umplut de uimire si bucurie. Aceasta a fost prima minune facuta de Maica Domnului.
Asa a adormit Sfanta Maria, pe care rugaciunile o numesc usa cerului, munte umbrit si rug nears si careia i se canta cantec de bucurie, nu de intristare in ziua adormirii.
sursa foto: crestinortodox.ro
Buna ziua, daca ati postat acest articol, pentru care va multumesc ca l-ati impartasit, atunci cu siguranta v-ati dat seama ca nu e momentul urarilor de La multi ani! la Adormirea Maicii Domnului. Urarile se fac in data de 8 septembrie la nastere.