Dumitru, Dumitra

– din greaca: pamantul – mama, in sensul legaturii sfinte dintre om si natura, dintre om si pamantul din care a fost facut. Omul nu poate trai rupt de natura in mijlocul careia a fost creat de Dumnezeu. Asa cum trebuie sa pastram in ordine si in curatenie casa sau gospodaria noastra, la fel, dupa puterile fiecaruia, trebuie sa ne ingrijim de tot ce ne inconjoara; natura intreaga este „casa” in care traim impreuna, cu totii. Pe strada, in parc, in excursie – peste tot trebuie sa pastram curatenia si ordinea. – „Pamant esti si in pamant te vei intoarce!” – Biblia, Facerea cap.3, versetul 19.
Derivate: Mitru, Dima, Mimi.
De-a lungul vremii, au trait mai multi sfinti cu acest frumos nume. Sfantul Mare Mucenic Dimitrie ( + 299) este unul dintre cei mai pretuiti sfinti din calendarul crestin, multe si mari minuni fiind legate de numele acestuia. Sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Dimitrie este 26 octombrie. In tara nostra se bucura de o cinstire deosebita Dimitrie Basarabov, care a fost un cuvios retras, ce si-a petrecut viata in post si in rugaciune. Dupa ce a murit au fost descoperite sfintele sale moaste care, de sute de ani, savarsesc minuni in sufletul si in viata celor ce vin si se inchina la ele cu credinta si speranta. Sfintele moaste sunt in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, Sfantul Dimitrie Basarabov fiind ocrotitorul ascestui mare oras. Sarbatoarea acestui mare sfant este 27 octombrie, zi de mare pelerinaj in inima Capitalei.


CE INSEAMNA NUMELE MEU ?!
Ada | Adam | Adina | Adrian, Adriana | Agapia | Agata | Aglaia | Agnes | Alexandru, Alexandra | Ambrozie | Ana | Anastasia | Andrei, Andreea | Angela | Anton, Antonia | Avram | Bogdan | Carol | Cezar, Cezara | Chiriac | Clement, Clementina | Cleopa | Constantin | Corneliu, Cornelia | Cristian, Cristina | Daniel, Daniela | Dragos | Dumitru, Dumitra | Ecaterina | Elena | Elisabeta | Emanuel | Emil, Emilia | Eugen, Eugenia | Felix, Felicia | Filip | Florin, Florina | Gabriel, Gabriela | Gheorghe | Horia, Horea | Ileana | Ilie | Ion, Ioana | Irina | Laur, Laura | Leon | Lucian, Lucia | Malina | Margareta | Maria | Marin, Marina | Marius | Matei | Mihai, Mihail | Mircea | Mirela | Monica | Nicolae, Nicolaie | Octav, Octavia | Olga | Oliviu, Olivia | Otilia | Paraschiva | Petru | Radu, Rada | Ramona | Simion, Simon, Simona | Stefan, Stefania | Teodor, Teodora | Valentin, Valentina | Vasile | Veronica | Victor, Victoria | Violeta | Vlad, Vladimir | Voicu, Voica | Zaharia | Zamfir, Zamfira |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s