Adolescența este o perioadă de transformare intensă, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Este momentul în care contestarea autorității parentale devine o realitate inevitabilă, iar influența grupului de prieteni, a partenerilor romantici și a influencerilor poate părea copleșitoare. În acest context, mulți părinți se întreabă: Cum facem ca ceea ce zicem noi, părinții, să rămână relevant pentru copiii noștri? Este și întrebarea de la care pornește discuția Adrianei Irimescu cu Diana Stănculeanu, psiholog și psihoterapeut cu o vastă experiență în lucrul cu copiii și adolescenții, într-un nou episod din serie de podcasturi video „Conectați în siguranță”.
Continuând să abordeze aspecte importante privind atașamentul părinte-copil în preadolescență și adolescență, Diana Stănculeanu oferă o perspectivă care să-i ajute pe părinți să înțeleagă procesele și schimbările care apar în relația lor cu copiii preascolescenți și adolescenți.
Urmărește și episoadele anterioare ale podcastului Conectați în siguranță:
Menținerea atașamentului părinte-copil în preadolescență și adolescență – cu Diana Stănculeanu
Contestarea părinților – un proces normal de dezvoltare
În primul rând, este esențial să înțelegem că protestul adolescenților față de părinți este un fenomen absolut firesc. Acesta nu apare neapărat pentru că am greșit ca părinți sau pentru că avem un copil excesiv de rebel, ci pentru că face parte din procesul de maturizare și de emancipare. Copiii contestă regulile și figurile de autoritate pentru a-și forma propria identitate și independență.
Cu toate acestea, acest proces este dificil pentru părinți, mai ales pentru că, în mod inconștient, tindem să aplicăm metodele de educație cu care am fost crescuți noi. Chiar dacă în teorie am fi tentați să le respingem, în momentele de stres și copleșire emoțională, recurgem la ele pentru că sunt cele mai familiare și, paradoxal, cele mai la îndemână. Creierul nostru preferă soluțiile deja testate, chiar dacă nu sunt cele mai potrivite pentru noile generații de copii.
Între vechiul model de parenting și parentingul pozitiv
Părinții din ziua de azi sunt poate prima generație care își pune în mod conștient problema sănătății emoționale a copiilor și a modului în care îi crește. Mulți dintre ei investesc timp și efort în a se informa, în a citi despre parentingul pozitiv și în a încerca metode mai blânde și mai eficiente de educație.
Însă, această tranziție nu este deloc ușoară. Pe de o parte, avem noul model de parenting, pe care abia îl învățăm teoretic, dar care nu a fost încă testat suficient de fiecare dintre noi. Pe de altă parte, avem modelul vechi, cu care am fost crescuți și care, deși nu ne-a plăcut, ne este cel mai familiar.
Astfel, se creează un conflict interior. Chiar și cei mai bine intenționați părinți, care își doresc să crească altfel copiii, se trezesc uneori replicând greșelile generațiilor anterioare. În aceste momente, apare vinovăția – un sentiment puternic, pentru că acești părinți simt că ar trebui să știe mai bine.
Vinovăția părintelui: o capcană periculoasă
Mulți părinți se confruntă cu sentimente de vinovăție atunci când își dau seama că au repetat greșelile propriilor părinți. Această vinovăție poate duce la două extreme: fie la rigiditate excesivă, fie la o permisivitate exagerată, ca o formă de „reparare”. Ambele pot crea confuzie în mintea copilului, transmițând mesajul că regulile sunt negociabile și că limitele pot fi ușor încălcate.
Cum reparăm relația?
A regreta o reacție necontrolată nu înseamnă să anulezi motivul conflictului. Este important să ne cerem scuze pentru modul în care am gestionat o situație tensionată, dar să menținem clară ideea că regula încă rămâne valabilă. Reparația sănătoasă nu presupune să devenim un părinte excesiv de permisiv, ci să învățăm să ne gestionăm mai bine emoțiile pentru a fi modele echilibrate pentru copiii noștri.
Conflictele ca oportunități de creștere
Certurile cu adolescenții pot fi benefice, atât timp cât nu degenerează în mesaje de umilință, amenințări sau chiar violență fizică. Părinții trebuie să înțeleagă că, adesea, ei nu reacționează astfel din răutate, ci dintr-o combinație de frică și de presiunea de a nu repeta greșelile generației anterioare. Cu toate acestea, este esențial să își asume responsabilitatea pentru reacțiile lor și să învețe să își gestioneze mai bine propriile frustrări.
Înțelegerea generației actuale de adolescenți
Adolescenții de astăzi nu sunt cu mult diferiți de cei de acum 2000 de ani – dorința de independență, contestarea autorității și căutarea propriei identități sunt procese naturale. Diferența majoră este însă mediul în care aceștia cresc – o lume digitalizată, plină de influențe puternice care, uneori, pot părea mai atractive și mai relevante pentru ei decât ceea ce le spun părinții. Această realitate poate crea o distanță mai mare între generații și o presiune suplimentară pentru părinți, care trebuie să își adapteze metodele de comunicare la noile realități ale adolescenților.
Gestionarea adolescenței necesită echilibru: părinții trebuie să fie suficient de fermi pentru a menține limitele, dar și suficient de flexibili pentru a adapta regulile la realitatea individuală a copilului. Conflictele nu trebuie evitate, ci folosite ca oportunități de învățare, iar vinovăția trebuie transformată într-un motor al schimbării, nu într-un motiv de a renunța la principii.
Cum păstrăm relevanța în ochii adolescenților?
Acceptarea faptului că vom fi contestați este primul pas. În loc să luptăm împotriva acestui proces, este mai eficient să ne concentrăm pe menținerea unei relații bazate pe respect reciproc.
Câteva strategii esențiale:
- Alege bătăliile importante – Nu fiecare refuz sau protest al adolescentului trebuie văzut ca un afront personal. Prioritizează aspectele care țin de siguranța și sănătatea lui, dar fii flexibil în ceea ce privește stilul vestimentar, preferințele muzicale sau alte alegeri personale.
- Rămâi un punct de sprijin, chiar și atunci când pare că nu te ascultă – Chiar dacă gașca și influencerii par să aibă o influență mai mare, copilul tău are în continuare nevoie de tine. Fii acolo, disponibil, fără a fi intruziv.
- Oferă autonomie, dar stabilește limite clare – Adolescenții au nevoie de libertate, dar în cadrul unor limite rezonabile. În loc de un refuz categoric („Nu ai voie la festival!”), încearcă o abordare mai echilibrată: „Hai să vedem cum putem face ca experiența ta să fie sigură și plăcută.”
- Fii autentic – Adolescenții detectează imediat ipocrizia. Dacă încerci să fii un părinte „cool” doar pentru a obține bunăvoința copilului tău, vei pierde credibilitate. În schimb, fii sincer, recunoaște-ți greșelile și modelează comportamentele pe care vrei să le vadă la tine.
- Acceptă că nu vei fi întotdeauna plăcut – Nu lua personal momentele în care copilul tău te consideră „cel mai nasol părinte din lume”. Adolescenții sunt guvernați de emoții intense și schimbătoare. Dacă rămâi consecvent și echilibrat, vor înțelege, în timp, că regulile și limitele impuse de tine sunt pentru binele lor.
Astfel, contestarea părinților nu este un eșec în educație, ci o etapă firească a dezvoltării adolescenților. În loc să ne temem de acest proces, îl putem folosi ca pe o oportunitate de a-i ajuta să învețe autonomie și responsabilitate.
Rebeliunea în adolescență, un pas esențial în construirea independenței
Rebeliunea și protestul adolescenților nu sunt doar firești, ci și necesare pentru dezvoltarea lor. Atunci când un adolescent își contestă părintele, el învață să-și exprime punctul de vedere, să spună „nu” și să se poziționeze în fața autorității. Aceste abilități sunt fundamentale pentru viitor, ajutându-l să navigheze în relații, să se apere în fața abuzurilor și să fie un adult autonom și echilibrat.
Deși pentru părinți poate fi frustrant și obositor, protestul adolescenților are un rol esențial în dezvoltarea lor emoțională. Un copil care a fost mereu supus și obedient în familie s-ar putea confrunta cu dificultăți majore atunci când trebuie să se apere în fața unui angajator abuziv, a unui profesor nedrept sau a unui partener toxic.
Cum transformăm rebeliunea într-o lecție de viață?
Protestul trebuie gestionat prin negociere și nu prin impunere autoritară. Nu este vorba de a lăsa copilul să facă orice își dorește, ci de a-i oferi un cadru sigur în care să își exerseze autonomia.
Un exemplu concret: dacă adolescentul vrea să meargă la un festival, în loc să spună un „nu” categoric, părintele poate propune o soluție de compromis – să meargă și el, dar fără să interfereze cu experiența copilului. Astfel, adolescentul își poate exercita libertatea, iar părintele poate asigura un minim de supraveghere.
Această abordare echilibrată îi permite adolescentului să-și satisfacă nevoia de independență fără a fi expus unor riscuri majore. În același timp, părintele nu cedează controlul complet, ci îl ajustează astfel încât să ofere siguranță fără a deveni sufocant.
Părinții trebuie să accepte că protestul adolescenților face parte din dezvoltarea lor. Scopul nu este de a-i reduce la tăcere, ci de a-i învăța să-și exprime convingerile într-un mod sănătos. Prin negociere și limite clare, părintele poate transforma momentele de rebeliune în lecții de viață valoroase, oferindu-le copiilor instrumentele necesare pentru a deveni adulți autonomi și responsabili.
Părinții de azi sunt pionieri într-o tranziție dificilă între un model vechi de educație și unul nou, încă neexperimentat pe deplin. Asta înseamnă că vor greși, vor avea momente de slăbiciune, dar important este să continue să învețe și să rămână alături de copiii lor.
Chiar dacă, uneori, influența părinților pare să pălească în fața prietenilor și a mediului digital, relația autentică, bazată pe respect și susținere, va avea întotdeauna un impact profund în viața copilului.
Află mai multe despre relația și atașamentul părinte-copil în perioada preadolescenței și adolescenței urmărind discuția Adrianei Irimescu cu specialistul Diana Stănculeanu în cadrul podcastului „Conectați în siguranță”:
