Fundația Țiriac anunță lansarea celei de-a opta ediții a programului de inițiere în patinaj „Primii pași pe gheață”, destinat copiilor cu vârste între 3 și 7 ani, oferind lecții gratuite pentru dezvoltarea abilităților și tehnicilor de patinaj într-un cadru sigur și profesionist.
Evenimentul de deschidere a programului de inițiere gratuită în patinaj va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 10:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac, din Str. Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni.
Până la 265 de copii vor putea participa la evenimentul de lansare a programului gratuit, care se va desfășura pe patinoarul Allianz-Țiriac din Otopeni. În cadrul cursurilor pe care le vor urma ulterior, cei mici vor avea ocazia să învețe bazele patinajului sub îndrumarea unui antrenor specializat, beneficiind de echipament de protecție și condiții de învățare adecvate.
Pentru a se înscrie și a beneficia de locurile acordate, gratuit, în cadrul programului, copiii trebuie să participe la evenimentul inaugural care va avea loc sâmbătă, 26 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac din Otopeni, Strada Drumul Gării Odăi, nr. 7.
Participarea se face doar în bază înscrierii prealabile, prin trimiterea unui email la adresa receptie@fundatiaiontiriac.ro, cu următoarele detalii: numele și vârsta copilului, localitatea de domiciliu, numărul de telefon și adresa de email ale părintelui și sursa de informare despre eveniment.
Locurile sunt limitate și se vor aloca în ordinea înscrierilor, cu confirmare ulterioară prin email, care va include și programul alocat pentru fiecare participant în ziua lansării programului.
În cadrul evenimentului de lansarea a programului, se vor forma 7 grupe de copii, repartizate în sesiuni de patinaj de 30 de minute. În ziua evenimentului, părinții/însoțitorii copiilor participanți vor trebui să prezinte un formular de înscriere completat și semnat, disponibil online, aici.
Cursurile vor continua pe tot parcursul sezonului sportiv (28 octombrie 2024 -1 iunie 2025), oferindu-le copiilor ocazia să deprindă tehnicile de bază ale patinajului și să facă primii pași într-o disciplină captivantă și benefică pentru dezvoltarea lor fizică și mentală.
Patinajul, mai mult decât un sport recreativ pentru copii
Copiii care demonstrează abilități remarcabile vor avea oportunitatea de a continua cu antrenamente avansate și de a se alătura echipelor de hochei susținute de Fundația Țiriac sau se vor putea înscrie la cluburile de patinaj artistic din București.
„Îndemn părinții să-și îndrume copiii către sporturile pe gheață, pentru că acestea contribuie la menținerea unui stil de viață sănătos și activ, dar și la dezvoltarea emoțională și socială. Pe lângă învățarea tehnicilor de patinaj, copiii care vin la cursurile oferire în mod gratuit de Fundația Țiriac, au ocazia să descopere o activitate plină de satisfacții, ce poate îmbunătăți inclusiv performanțele școlare și starea lor generală de bine”, a declarat antrenorul Cristian Baicea, coordonatorul cursurilor de inițiere.
Sportul pe gheață, practicat din copilărie, este atât o activitate recreativă, cât și una care oferă beneficii pe termen lung, ajutând la dezvoltarea coordonării, echilibrului și rezistenței. Pe lângă avantajele fizice, patinajul pe gheață ajută la formarea unei atitudini pozitive, la gestionarea stresului și la cultivarea spiritului de echipă.
Programul de inițiere al Fundației Țiriac se desfășoară în fiecare săptămână, de luni până vineri în intervalele orare 14.00-15.00 și 15.00-16.00 la Patinoarul Allianz-Țiriac, un patinoar realizat după standarde internaționale olimpice, și este dedicat copiilor care doresc să învețe bazele patinajului într-un mediu profesionist și prietenos. Din 2017, Fundația derulează acest program gratuit, oferind oportunități copiilor de a descoperi bucuria și beneficiile patinajului.