Performanta scolara – de ce depinde si cum o sustinem

Performantele scolare ale unui copil depind nu doar de timpul petrecut facand teme, ci si de programul de somn, de starea sa emotionala, de atmosfera din familie si chiar de abilitatile sale sociale. Irina Petrea ne spune cum pot influenta toate acestea rezultatele scolare ale copilului.

Interviu cu pedagogul Irina Petrea, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Adriana Titieni: De ce depinde performanta scolara a copilului?

Irina Petrea: De foarte multe ori, un copil inteligent, un copil care ar putea sa aiba note foarte mari este „persecutat” de profesori pentru ca a deranjat ora sau a vorbit in timpul orei, a raspuns urat sau a avut o atitudine neadecvata. Chestiunile de ordin disciplinar sunt foarte relevante, pentru ca tin de abilitatile sociale ale copilului, iar aceste abilitati determina succesul in viata mai mult decat inteligenta cognitiva. De accea trebuie sa stim ce anume dezvolta abilitatile sociale ale copilului, iar o prima chestiune foarte importanta este autocontrolul. Copilul trebuie invatat sa nu mai reactioneze la impuls. Copiii, la fel ca si adultii, sunt impulsivi de la natura, dar cu totii invatam sa ne cenzuram in societate, sa ne controlam impulsurile.
Un copil invata cel mai usor ce este autocontrolul atunci cand exista reguli, iar acestea sunt aplicate. De exemplu, atunci cand e implicat in diverse jocuri in care exista reguli, pe care va invata sa le respecte.
De asemenea, parintii pot ajuta la dezvoltarea abilitatilor sociale ale copilului discutand cu el in fiecare zi, cel putin 15-20 de minute. In acest timp, parintele nu trebuie sa-l supuna pe copil unui interogatoriu, adresandu-i numai intrebari referitoare la el ; ar trebui, in schimb, sa discute ca intre prieteni, despre un joc, o carte, alte persoane, despre un subiect care il intereseaza pe copil.
Dezvoltarea abilitatilor sociale tine si de invatarea regulilor de buna crestere. Copilul trebuie sa invete sa spuna „Buna ziua!”, „La revedere”, „Te rog frumos”, „Multumesc”, sa invete sa isi ceara scuze si sa nu intrerupa o persoana atunci cand aceasta vorbeste. Toate aceste lucruri sunt elementare si se reflecta in felul in care copilul interactioneaza cu cei din jur, inclusiv cu profesorii si colegii sai.
Consider ca e destul de important sa ii invatam pe copii ce sunt complimentele. In opinia mea, complimentul dezgheata cel mai usor relatiile dintre oameni. Conteaza foarte mult sa inveti sa strecori intr-o conversatie un compliment meritat, foate simplu, spus pe un ton natural si facut cu toata sinceritatea.

Adriana Titieni: Ce legatura au aceste lucruri cu performanta scolara?

Irina Petrea: Au o mare legatura, pentru ca un copil care si-a insusit aceste lucruri este mai placut si mai popular printre colegi si atunci se va duce cu drag la scoala si va fi bine vazut si de profesori, pentru ca stie sa vorbeasca politicos, stie sa salute.. Pe de alta parte, un copil nepopular nu va resimti o mare placere in a merge la scoala, se va retrage si poate va chiuli.

Pe langa abilitatile sociale, starea emotionala, afectiva a copilului reprezinta un alt factor cheie pentru performantele scolare. S-a constatat medical ca hipocampul este zona din creier legata de memorare si de invatare, iar cortizolul – hormonul stresului – distruge neuronii din hipocamp. Prin urmare, un copil stresat nu poate sa memoreze, iar neputand memora nu va putea invata. Multi se pot intreba de unde atata stres la un copil, caci nu el plateste facturile sau ratele la banca, insa copilul preia stresul parintilor. Daca ii vede mereu ingrijorati si stresati sau daca ii aude vorbind mereu numai despre lucruri neplacute, creand o stare de incertitudine, copilul va resimti la randul sau aceasta stare, pentru ca el isi pune toata nadejdea in parintele lui.
Nu vreau sa spun ca trebuie sa punem copilul “sub un clopot de sticla”, pentru ca el e parte din familie, iar familia trebuie sa functioneze si la bine, si la rau. Totusi, nu trebuie sa-l incarcam cu lucruri si griji care nu sunt ale lui.

Un alt factor de stres important pentru copil poate fi relatia dintre parinti. Parintii care isi spun ca “ceea ce e intre mine si tata e doar intre noi” gresesc foarte mult gandind asa, pentru ca “ceea ce e intre mine si tata” e intre toti membrii familiei. Fiecare copil traieste cu spaima teribila ca parintii sai se vor desparti, vor divorta, pentru ca vede in divortul parintilor pierderea unuia dintre ei doi. Bineinteles ca intr-o casnicie, intr-un cuplu apar si perioade mai dificile, dar atunci cand certurile sunt zilnice, cand atmosfera din casa e incordata, copilul e afectat de ce se intampla in familie, nu se mai poate nici concentra la ce are de facut pentru scoala si, traind intr-un stres continuu, nu mai este in stare sa invete.

Alimentatia este un alt factor important care influenteaza performantele scolare ale copilului. Un organism imbuibat de mancare, un organism lenes care nu face miscare, transmite cumva aceasta lene si creierului. Dictonul arhicunoscut «minte sanatoasa in corp sanatos» e, de asemenea, dovedit stiintific – s-a dovedit ca miscarea, fie doar si mersul pe jos, ajuta la regenerarea neuronilor si la imbunatatirea capacitatii de memorare.
Din pacate, copiii au devenit foarte sedentari, petrec foarte mult timp stand pe scaun, fara sa mai spunem de lipsa orelor de sport din scoala. Dincolo de faptul ca un copil care nu face miscare nu se dezvolta sanatos din punct de vedere fizic (nu isi dezvolta corespunzator oasele, articulatiile, muschii), el isi leneveste si creierul.

De aceea, un copil sedentar poate avea rezultate scolare mult mai scazute fata de un copil care face miscare. Miscarea da o stare psihica foarte placuta si ne ajuta sa invatam foarte usor. In plus, copiii care nu fac miscare sunt si mai bolnaviciosi, pentru ca sistemul lor imunitar e mult mai slabit; imbolnavindu-se mai des, vor lipsi mai des de la scoala si vor pierde astfel ritmul.

Copiii au nevoie de miscare zilnic, iar pentru ei miscarea inseamna, cel mai adesea, joaca, zbenguiala, alegatura. Bineinteles, e minunat sa-i duci pe copii sa faca un sport, dar daca nu-ti permiti, lasa-i sa se joace cu o minge, sa sara coarda.

Nu in ultimul rand, performantele scolare ale copilului depind mult de somn si de calitatea lui. Din pacate, multi parinti au adoptat moda asta paguboasa de a lasa in camera copilului un televizor, care il impiedica sa doarma bine noaptea. Daca se obisnuieste sa-si piearda noptile si isi deregleaza ritmul somn-veghe, atunci cu siguranta ii vor fi afectate performantele scolare, va ajunge sa doarma cu capul pe banca la scoala, nu se mai poate concentra, nu mai e atent la ore, nu participa la ore, nu mai poate sa invete.

Dincolo de asta, lipsa somnului afecteaza functionarea organismului, pentru ca se produc dereglari hormonale, iar copilul poate sa ia in greutate si pentru ca nu doarme bine noaptea.
De aceea trebuie sa stim cum doarme copilul noaptea, sa-l supraveghem si sa sa vedem cat doarme, dar si ce fel de somn are, adica sa fim atenti la calitatea somnului copilului. Putem spune ca doarme indeajuns, ca se culca la noua seara, dar daca se trezeste des peste noapte, daca are cosmaruri, scrasneste din dinti, daca vorbeste in somn, atunci ne putem gandi ca are o angoasa, o problema pe care copilul poate nu o constientizeaza, dar care se observa in tulburarea de somn.

In final, as vrea sa atrag atentia asupra rolului importanta pe care o are joaca in aceasta discutie. Joaca nu este o pierdere de timp, ea nu-l impiedica pe copil sa invete, ci este necesara pentru buna dispozitie a copilului, pentru buna lui crestere si pentru performanta lui scolara. Prin joaca se dezvolta niste abilitati esentiale, toate folosite in invatare, inclusiv logica, si in plus, joaca il face pe copil sa se relaxeze si sa faca miscare.

 


Ultimele articole

Un comentariu la „Performanta scolara – de ce depinde si cum o sustinem”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s