Greseala ca lectie de invatare

Toata lumea greseste – nu cred ca se indoieste nimeni de asta. Cum reactionam insa la greseli, fie ca e vorba de greselile noastre sau ale celor din jur? Cum reactionam la greselile copiilor nostri? N-ar fi oare frumos sa stim sa transformam greseala intr-o lectie de invatare? Psihologul Mirela Horumba are cateva sfaturi despre cum putem folosi greselile copiilor in avantajul lor.

Interviu cu psihologul Mirela Horumba, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Mirela Horumba: Trebuie de la bun inceput sa intelegem ca atunci cand copilul greseste, el nu o face pentru ca este rau, prost sau pentru ca are ceva cu noi, ci pentru ca procesul sau de invatare a ajuns intr-un anumit punct, iar acest lucru nu are nicio legatura cu noi.
Este drept ca ne-am format intr-o cultura in care a gresi este, de multe ori, un “capat de lume”, un lucru rau care trebuie sanctionat.

Putem incerca insa, in calitatea de parinti, sa schimbam la copiii nostri aceasta perceptie asupra greselii. E nevoie, pentru inceput, de un efort din partea noastra, pentru a vedea greseala dintr-o perspectiva diferita si sa acceptam greselile ca fiind normale, firesti si contructive.

Depinde de fiecare felul in care trateaza greselile copilului: putem sa-l criticam pentru ce face gresit sau putem privi greseala ca pe o experienta de invatare, axandu-ne pe ce putem invata din ceea ce s-a intamplat, facand conexiuni cu alte aspecte ale vietii noastre.

Diferenta de abordare este foarte mare, pentru ca in momentul in care critici greseala copilului apelezi la distrugerea stimei sale de sine si nu faci decat sa obtii din partea lui aceeasi greseala pe viitor (poate intr-o forma un pic diferita).

Pe de alta parte, daca invatam sa consideram greseala o experienta de invatare si ii aratam copilului ce beneficii poate avea din aceasta experienta, cu siguranta ca data viitoare nu va repeta greseala facuta. Mai mult, greseala devine astfel o lectie de invatare si intelegere pentru copil, si nu o frustrare, o nemultumire si fara a invata cum sa faca lucrurile mai bine, cum se intampla in cazul in care este criticat pentru greselile facute.

Adriana Titieni: Ce ar trebui sa faca un parinte pentru a transforma greseala intr-o lectie de invatare?

Mirela Horumba: Cel mai usor ar fi sa luam un exemplu din efectuarea temelor. In momentul in care sesizam o greseala in tema copilului, avem la dispozitie cateva modalitati prin care poate reactiona. Putem, de exemplu, sa incepem sa tipam “Ce-ai facut? Ai gresit! Nu e bine!”, iar asta inseamna sa ne eticheteam copilul, sa ne canalizam intreaga energie asupra amplificarii greselii, asupra legaturii dintre copil si greseala.

Stiu de mamica unui baietel de clasa I nemultumita si ingrijorata pentru ca baiatul nu reusea sa scrie corect “a”-urile. Am sfatuit-o sa nu se mai centreze pe greseala, sa nu se mai preocupe de felul in care copilul scria “a”-urile, ci sa aprecieze literele pe care baiatul le scria frumos si corect si sa-i spuna asta. In momentul in care ne decentram de pe critica, suparare si enervare pe aprecierea lucrurilor pozitive, pe “ai facut foarte frumos aceste litere”, atunci vom vedea la copilul nostru nu greseala, ci lectia pe care copilul o invata cu ajutorul greselii, asa cum acea mama a vazut cum, apreciind literele pe care copilul le scria corect, acesta a ajuns sa scrie frumos toate literele.

Mai mult, atunci cand ne centram pe experienta de invatare pe care ne-o furnizeaza increderea, il ajutam pe copil sa capete incredere in el insusi, iar odata ce capata incredere el va sti ca poate sa faca lucrurile corect.

In concluzie, pentru a transforma greseala intr-o lectie de invatare trebuie sa ne centram nu pe greseala, ci pe lucrurile pe care copilul vedem ca le are si ca le poate face bine, potentandu-le pentru ca ele sa se dezvolte. Iar acest mod de a privi lucrurile si de a incuraja comportamentele bune poate fi aplicat cu copiii de orice varsta, dar si cu celelalte persoane din jurul nostru, parteneri, prieteni, colegi.

In momentul in care vezi in greseala o experienta de invatare si devii atent la ce te invata ea, vei observa ca lucrurile se vor intampla mai fluid, mai repede si mai armonios, pentru ca nu mai pierzi energie si timp pentru a te centra pe conflict, iar solutia va veni de multe ori de la sine (cu putin exercitiu).

 

Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.  


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s