Ziua Mondială a Inimii, sărbătorită pe 30 septembrie în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

Cros pentru toate vârstele, sfaturi de nutriție și pentru un stil de viață sănătos, screening gratuit pentru tensiunea arterială și factori de risc cardiovasculari, tehnici de resuscitare în situații de urgență, explicate de experți în domeniul sănătății. De toate acestea vor beneficia bucureștenii care vor veni să se recreeze și să facă mișcare sâmbătă, 30 septembrie, în parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4.

Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Inimii, ce se sărbătorește în fiecare an pe data de 29 septembrie, specialiștii în sănătate de la Fundaţia Română a Inimii (FRI), în parteneriat cu Fundația Împreună Pentru Educație și Sănătate (FIES) și Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), cu sprijinul Primăriei Sectorului 4, au prescris cea mai potrivită „rețetă” pentru o inimă sănătoasă.

Fii și tu parte a campaniei „Totul pentru inima ta” și vino în parcul Lumea Copiilor, începând cu ora 08:00, pentru a-ți lua o binemeritată doză de sănătate. Aceasta conține mișcare în aer liber, sub forma unui cros destinat tuturor vârstelor, după cum urmează:

• Copii cu vârste între 5 – 14 ani, însoțiți de părinți
Ora de Start: 10:00 – Traseu: 2 ture de pistă (aproximativ 800 de metri)

• Tineri cu vârsta de peste 15 ani și adulți:
Ora de Start: 10:30 – Traseu: 3 ture mari (aproximativ 3 kilometri)

Înscrierile la crosul „Totul pentru inima ta!” se pot face atât online, accesând formularul online disponibil aici, cât și la fața locului, în dimineața zilei de 30 septembrie, începând de la ora 08:30.

Totodată, în cadrul campaniei ”Totul pentru inima ta!” mai sunt prescrise și următoarele activități:

  • Workshop-uri educaționale, în care participanții vor avea posibilitatea de a învăța tehnicile de resuscitare de bază și alte informații vitale despre cum să acționeze în situații de urgență care implică probleme cardiace.
  • Sesiuni de Educație pentru un Stil de Viață Sănătos, la care experții din domeniul sănătății vor oferi sfaturi și informații practice despre cum să trăim mai sănătos prin alegeri alimentare și activități fizice adecvate.
  • Screening gratuit pentru Tensiune Arterială și Factori de Risc Cardiovasculari, unde echipa medicală va oferi servicii de screening pentru a evalua tensiunea arterială și pentru a identifica factorii de risc cardiovascular, ajutând astfel participanții să înțeleagă mai bine propria lor sănătate cardiovasculară.

Toate aceste activități se vor desfășura în parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4, în intervalul orar 10.00-15.00, participarea tuturor persoanelor fiind gratuită.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s