În perioada 3 iulie – 6 august 2023, Teach for Romania organizează Academia de Leadership și Formare în Educație, singurul program de formare și practică didactică supervizată pentru profesori care aleg să predea în comunități vulnerabile.
Rezultatele slabe ale elevilor români la testele standardizate și corelația puternică între pregătirea cadrelor didactice și progresul elevului ne arată nevoia crescută de a antrena și susține adecvat profesorii motivați care predau în școli vulnerabile. În plus, faptul că aproape jumătate dintre profesorii din România sunt în pragul vârstei de pensionare, indică urgența și necesitatea creșterii atractivității profesiei didactice și a unor programe de reconversie profesională către cariera didactică pentru oameni cu competențe valoroase și motivație puternică.
De 10 ani, Teach for Romania derulează, în parteneriat cu Ministerul Educației, un program de intervenție în școlile din medii vulnerabile care se concentrează pe formarea aplicată și susținerea cadrelor didactice pentru a avea impact în sălile lor de clasă și în cancelarie, pornind de la cele mai vulnerabile școli din România. În plus, Teach for Romania este singura organizație care pregătește timp de doi ani profesori debutanți pentru predarea în medii vulnerabile și care susține oameni valoroși să treacă prin reconversii profesionale către învățământ.
Datele noastre de impact ne-au arătat că, mai ales atunci când este sprijinit și de resursele care asigură accesul, profesorul dedicat, bine antrenat, poate schimba traiectoria de viață a copiilor și poate decupla progresul academic și competențele dobândite în școală de către un copil de venitul familiei sale.
Academia de Leadership și Formare în Educație este primul pas în formarea acestor profesioniști în educație alături de Teach for Romania. Aproximativ 100 de profesori participă în acest bootcamp compact de 5 săptămâni, de învățare accelerată în care așezăm fundația următorii doi ani de predare susținută.
Academia vizează dezvoltarea următoarelor competențe:
- Dezvoltare personală: autocunoaștere; reflecție; autodepășire.
- Învățare strategică: cultura reușitei, planificare, evaluare, facilitarea experienței de învățare.
- Leadership în sala de clasă și în cancelarie: inițiativă; influență pozitivă; gândire strategică.
- Construire de relații: colaborare; incluziune; comunicare asertivă/nonviolentă.
Traseul propus participanților este organizat în 3 module interconectate: Gestionarea sinelui și Gestionarea schimbării, cu o incursiune în propriile nevoi, valori, credințe limitative și cu soluții practice de autoreglare, comunicare nonviolentă și relaționare productivă; Gestionarea învățării, dinspre teorie spre experiența practică, cu o înțelegere corectă a cadrului conceptual pedagogic, cu un laborator metodic în care oferim planificare asistată, modelare, context de simulare și feedback aplicat, constructiv.
Formarea inițială se desăvârșește în 2 săptămâni de practică pedagogică supervizată, în care participanții asistă zilnic la lecții, țin lecții, analizează împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor, planifică, se consultă cu colegii de cancelarie, primesc și integrează feedback pe baza orelor de predare. Este perioada în care se internalizează, se consolidează și se expandează învățarea, în care participanții primesc sprijin specializat: mentorat aplicat, acces la modele de bună practică și susținerea comunității de învățare.
Pentru profesorii calificați oferim un modul de pregătire pentru titularizare, axat pe două componente: clarificări conceptuale și procedurale, în funcție de nevoile de învățare exprimate de participanți și aplicații practice. Pregătirea e diferențiată pe cicluri de studiu (educatori, învățători și profesori) și este organizată în două tipuri de iterații: formare cu experți și peer-learning.
Formarea continuă pe aceleași 3 paliere atât în perioada stagiului de 2 ani, cât și după finalizarea acestuia, în funcție de intențiile de contribuție ale absolvenților programului.
„Pregătirea oferită în Academie este doar startul unei experiențe de învățare menite să-i ajute pe cei din comunitatea Teach for Romania să schimbe traseul de viață al copiilor din comunități vulnerabile. Iar inima acestui parcurs este capacitatea fiecăruia dintre noi de a trăi autentic, ceea ce bătrânii noștri știau prea bine: e nevoie de un sat întreg să crești un copil. În Academie descoperim că învățarea este produsul leadershipului colectiv și că învățarea autentică, de tip transformațional, se întâmplă doar atunci când privim copilul ca întreg și îl implicăm în proces. Formarea pe care o propunem nu este atât despre cunoștințele și abilitățile necesare unui profesor bun, cât despre a înțelege profund și despre a practica într-un mediu sigur, cu sprijinul potrivit, învățarea de tip transformațional, care nu poate fi decât un produs colectiv, ce antrenează copiii, părinții, colegii de cancelarie, comunitatea extinsă. Tot în Academie ne dăm voie să greșim și să învățăm din asta, nu lăsăm pe nimeni în urmă și ducem învățarea și dincolo de zidurile școlii”, spune Mirela Ștețco, Director Advocacy, Teach for Romania.
Academia de Leadership și Formare în Educație are loc timp de 5 săptămâni, în format hibrid – online și în format fizic, la Școala Gimnazială din Udești, județul Suceava, și reprezintă formarea inițială de învățare accelerată în care așezăm fundația pentru cariera didactică, pentru cei aproximativ 100 de noi participanți în program, cât și o oportunitate de mentorat pentru 35 de alumni și profesori Teach în anul II de stagiu.
Anual am văzut cum oameni cu vârste, experiențe profesionale și personale diferite lucrează împreună, ghidați de aceeași misiune de a se implica în educație. Academia de Leadership și Formare în Educație este singurul program care oferă spațiul de învățare și practică pedagogică modernă pentru lideri în educație, în care se coagulează o comunitate închegată, bazată pe încredere, unde participanții cer și oferă ajutorul, construiesc soluții împreună și se susțin reciproc.
Academia de Leadership și Formare în Educație este posibilă mulțumită partenerilor UiPath Foundation, UniCredit Bank, PEPCO România, LIDL România, Rețeaua privată de sănătate – Regina Maria, Fundația Orange, Teach for All, Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Mai multe detalii se regăsesc pe teachforromania.org.