E drept ca noi, oamenii mari, preferam numerele, statisticile si tot ceea ce poate oferi iluzia certitudinii, pentru ca ne sperie grozav sa nu stim sau sa nu intelegem.
Din pozitia persoanei care trebuie sa faca fata mereu demonstratiei de eficienta si de stiintific nu prea stim cum sa intram in ritmul copilului si sa-l intelegem.
Adesea, straduindu-ne prea tare sa ii oferim copilului tot ce e mai bun, riscam sa il privam de ceea ce are el mai mult nevoie – de prezenta si de firescul nostru.
Ne simtim datori sa concepem institutii cat mai bine organizate si cu personal cat mai competent, care sa cuprinda o parte cat mai mare din ziua copilului, de cat mai timpuriu, daca se poate. Il frustram astfel in nevoia sa fundamentala, de a sta cu parintii acasa.
Platim pentru suplimente educationale, umplem timpul copilului cu studiu si scoala mult peste cele opt ore alocate de Codul Muncii pentru un adult, lucruri care impovareaza copilul.
Este foarte important ca parintele sa stie ce a mancat copilului in ziua respectiva, cate poezii stie sau ce note a luat la scoala. Cum ar fi insa daca am avea si alte curiozitati legate de copilul nostru, de exemplu cum ii place sa se joace, cum suna vocea lui cand e trist.
Copiii ne arata mereu ca nu e musai sa stim ce nu stim, sa putem ceea ce nu putem, sa intelegem ceea ce nu intelegem si mai ales sa fim ceea nu suntem.
Iti las bucuria sa descoperi mai multe lucruri citind cartea “Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori”, scrisa de Speranta Farca si aparuta la Editura Trei.
