Virozele, răcelile ce sosesc odată cu apariția primelor adieri tomnatice vin adesea însoțite de dureri în gât, de răgușeală sau nas înfundat. Iar dacă organismul nu e pregătit să le înfrunte, atacă fără milă și pe cel mic, dar și adultul. Așa ne trezim că la fiecare înghițitură simțim ca și cum cineva ne-ar strânge în menghină și absolut tot ce încercăm să întreprindem în acele zile de boală devine un chin. Ce facem pentru a ne pune la adăpost de capriciile toamnei? Care sunt cele mai bune remedii pentru a calma durerile chinuitoare de gât? Întrebări cărora trebuie să le aflăm răspunsul, dacă punem preț pe sănătatea noastră și a copiilor noștri.
Durerea la înghițire, tuse cronică, picurare postnazală, senzația de nod în gât, tuse uscată, voce răgușită sau pierdută, nevoia de a drege des glasul, toate ne dau bătăi de cap și ne determină să găsim cât mai repede metode valoroase, care să reaștearnă liniștea și starea de bine în viața noastră.
După cum bine știm, gâtul are trei secțiuni principale: amigdale, faringe și laringe, iar rolul lui este și acela de a filtra bacteriile, virusurile, praful și alți factori iritanți care pot declanșa dureri și inflamații. Durerea de gat este un termen general, care se folosește pentru a descrie senzațiile de disconfort, durerea la înghițire sau iritația ce se resimte la nivelul faringelui, acea zonă care face legătura dintre cavitatea bucală și esofagul, pe de o parte, și traheea, pe de altă parte.
Ce poate declanșa durerile în gât?
Mare grijă așadar, nu numai la modul în care acționăm atunci când ne pricopsim cu astfel de stări, ci mai ales și la factorii care stimulează apariția acestor dureri de gat. E important să-i cunoaștem și să încercăm să-i luăm în calcul, ferindu-ne pe cât putem în a intra în contact cu ei:
-Vârsta: copiii sunt mai predispuși să dezvolte durerea în gât
-Un sistem imunitar slăbit poate duce la durere în gât
-Alergii la părul animalelor de companie, mucegaiuri, praf, polen
-Aerul uscat din interiorul clădirilor încălzite, mai ales în timpul sezonului rece, poate determina declanșarea unor dureri în zona gâtului, în special dimineața, la trezire
-Respirație pe gură (cauzată de congestie nazală cronică)
-Aer poluat: fumul de țigară sau alte substanțe chimice
-Alimente picante, alcoolul
-Solicitarea mușchilor gâtului: strigăte, comunicare într-un mediu zgomotos, vorbitul îndelungat
-Refluxul gastro-esofagian: este o afecțiune a sistemului digestiv, acizii din stomac sau conținutul acestuia revin în esofag
-Tumori de natură canceroasă ale gâtului, limbii, laringelui
Lista remediilor este generoasă, așa că, înarmați-vă cu răbdare și cu tenacitate, urmați riguros sfaturile, iar rezultatele se vor vedea imediat:
- Odihniți-vă vocea!
Un gest simplu, care însă, ajută enorm la reducerea inflamației și a iritației corzilor vocale.
Atenție! Deși este vital să-ți odihnești vocea, oamenii nu ar trebui să șoptească. Șoapta provoacă și mai multă iritație decât vorbirea în liniște.
- Gargară cu apă sărată
Apa sărată poate ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare și poate reduce durerea. Încercați să adăugați o jumătate de linguriță de sare într-un pahar cu apă caldă și amestecați până se dizvolvă sarea. Aveți grijă să nu înghiți apa. Această metodă nu este potrivită pentru copiii mici, foarte puțini dintre ei reușind să o facă corect.
- Folosiți un umidificator
Adăugarea de umiditate în aer prin utilizarea unui umidificator sau a unui vaporizator poate ajuta la calmarea gâtului uscat și inflamat. Pe deasupra, de beneficiile lui se poate bucura întreaga familie.
- Mâncați usturoi
Usturoiul are proprietăți antibacteriene, așa că poate ajuta o persoană să treacă mai repede de infecție. De altfel, este atât de ușor și de gustos să încorporăm usturoiul în atâtea preparate culinare, încât este păcat să nu profităm și de proprietățile sale extraordinare în a grăbi vindecarea răcelii sau a gripei.
- Încercați rădăcină de ghimbir
Rădăcina de ghimbir este un alt aliment pe care oamenii l-au folosit de generații pentru a trata diferite boli, în special dureri de gât și infecții ale căilor respiratorii superioare.
Cercetările sugerează că ghimbirul are proprietăți antibacteriene și poate ajuta la reducerea inflamației. O rădăcină de ghimbir conține aproximativ 12% vitamina B6 și tot atât magneziu, 9% potasiu, 6% vitamina C, 5% fosfor și 4% zinc.
Puteți apela la ceaiuri de ghimbir pentru a ameliora durerea sau inflamația în gât. Și copiii ar trebui să beneficieze de acest remediu: are gust plăcut, întărește imunitatea, alungă răcelile și este natural sută la sută .
- Beți apă caldă cu miere
Consumul de apă caldă ajută la ameliorarea durerii și a inflamației, iar mierea este o substanță naturală antibacteriană și antiinflamatoare.
Combatând inflamația, durerea și disconfortul din gât pot fi reduse considerabil. Mai mult de atât, mierea poate acționa ca un inhibitor al tusei. În cazul copiilor, mai sunt însă și mofturoși, cărora nu le place gustul mierii. Puteți apela cu încredere la un pic de suc de lămâie adăugat în apă călduță.
- Cât mai multe lichide
Deși poate sunteți tentați să evitați mâncarea sau băutura, mai ales dacă vă doare la înghițire, este vital să rămâneți hidratat. Grea muncă de lămurire în cazul celor mici, dar nu trebuie renunțat așa ușor. Dimpotrivă. Riscul de deshidratare în cazul lor este mult mai mare, așa că apelăm la ceaiul preferat și nu ne lăsăm până nu îl beau.
Consumul de lichide poate ajuta la calmarea corzilor vocale și la hidratarea gâtului uscat.
Grijă, însă! Lichidele care irită gâtul, inclusiv sucurile și băuturile foarte fierbinți, ar trebui evitate. Laptele și produsele lactate pot crește, de asemenea, producția de mucus și pot agrava simptomele.
- Folosiți dispozitive medicale ce au la bază ingrediente naturale
Nu vă sfiiți să folosiți dispozitive medicale ce au la bază extracte naturale și care reușesc într-un timp scurt să curme suferința. Aspecton tablete pentru gât este un remediu excelent, mai ales că extractul de mușchi islandez este eficient în calmarea iritației gâtului, a tusei uscate și a răgușelii. Pe deasupra, nu conțin zahăr, gluten, lactoză, gumă arabică, au un gust extrem de plăcut și pot fi folosite atât de adulți, cât și de copii de peste 4 ani.
Pe lângă prepararea remediilor casnice, există și lucruri pe care trebuie să le evitați atunci când gâtul nu vă dă pace.
Așadar, pentru a vă grăbi recuperarea, încercați să evitați:
- Mâncărurile picante. Ele pot declanșa refluxul gastro-intestinal și va pot agrava starea.
- Cofeina și alcoolul. Rămâneți hidratat cu multe lichide, dar evitați cofeina și alcoolul, vă pot deshidrata.
- Stați departe de mediile uscate, cu fum sau praf. Când inhalați particule care vă irită căile nazale, puteți ajunge să strănutați sau să tușiți. Acest lucru va agrava starea și va împiedica vindecarea corzilor vocale.
- Evitați contactul cu persoane care suferă de durere de gât. Încercați să nu respirați pe gură. Respirați pe nas, pentru că nasul este un excelent filtru de bacterii și alti factori iritanți.
- Nu vă abțineți în a înghiți. Chiar dacă poate fi dureros, înghițind des, saliva secretată contribuie la dezinfectarea gâtului.
Trucuri simple, pe care le puteți aplica și pe care le puteti transforma în reguli pe care să le respectați în permanență, pentru un trai simplu și sănătos.