„Românce de poveste” – expoziție interactivă și incluzivă despre româncele care au scris istorie

În mansarda Casei Filipescu-Cesianu (Muzeul Municipiului București) de pe Calea Victoriei poate fi vizitată, în perioada 25 august – 18 septembrie, expoziția interactivă și incluzivă ROMÂNCE DE POVESTE.

Datorită conținutului digital și tehnologiilor multimedia, expoziția se adresează tuturor copiilor de vârste mai mari și mai mici, ba chiar și adulților care vor să afle mai multe despre româncele care au scris istorie. Content-ul poate fi un bun prilej de joacă în familie, informațiile fiind extrem de valoroase chiar și pentru adulți.

Lansarea expoziției a avut loc pe 25 august în prezența Anei Maria Brânză, una dintre protagonistele seriei de povești dedicată femeilor de ieri și de azi care au fost deschizătoare de drumuri, cinci femei-simbol care au pus România pe harta lumii.

În cadrul evenimentului de lansare a fost organizat și un atelier mixt pentru copii cu și fără deficiență de auz, care au avut ocazia să stea de vorbă cu sportiva care a fost declarată de cinci ori cea mai bună spadasină a lumii. Mai mult, cei prezenți au putut admira costumul pe care Ana l-a purtat la marile competiții internaționale.

„Mă simt onorată și recunoscătoare să fiu parte din acest proiect. Am fost copilul care a crescut cu povești și am devenit adultul care crede cu tărie că fiecare dintre noi are o poveste care poate servi drept inspirație altor oameni! Aștept cu nerăbdare evenimentul de lansare și sper să întâlnesc mulți copilași cărora să le povestesc despre fascinanta lume a sportului și a performanței”, a declarat Ana Maria Brânză.

Româncele de poveste sunt femei care au creat, au făcut descoperiri în știință, au militat pentru diverse drepturi, au crescut copii și au avut grijă de familiile lor, au alinat suferințele celor de pe front, au marcat performanțe în sport.

Adesea însă, tocmai pentru că au fost femei, nu au avut parte de recunoștința pe care o meritau. Pentru a îndrepta acest lucru, echipa de povestitori a ales cinci nume relevante din arii de interes diferite: Ecaterina Teodoroiu (singura femeie prezentă pe o bancnotă românească), Smaranda Brăescu (prima femeie parașutist a României), Sofia Nădejde (o voce importantă a feminismului românesc în secolul al XIX-lea), Hariclea Darclée (prima cântăreaţă de operă pentru care s-a compus în mod special un rol) și, nu în ultimul rând, Ana Maria Brânză (campioană olimpică la scrimă).

Colecția poate fi accesată pe afostodata.ro în format audio și în limba semnelor române aici. Conținutul original poate fi ascultat și pe Spotify sau iTunes, iar copiii pot completa online quiz-uri interactive cu informații de tipul Știați că? Să ținem minte, Fun Facts.

„De ce ne mândrim atât de puțin cu modelele feminine pe care România le-a avut de-a lungul vremii? Pentru că în mentalul colectiv nu există destul informații despre acestea și pentru că nici nu am fost educați în acest sens. Ca să nu mai vorbim despre egalitatea de gen doar pentru că e o temă la modă, vă propunem un exercițiu simplu: ascultați poveștile noastre. Credem în puterea lor de a-i face pe cei mici să descopere România și valorile naționale, alături de părinți si de întreaga familie”, spune Măriuca Mihăilescu, inițiatoarea proiectului.

Din echipa care dă viață acestui proiect fac parte Andra Petrariu (lectură), Adriana Dănilă (ilustrații), Lena Lazăr Dermengiu (interpretare LSR), Valentin Eduard Panduru (ilustrație sonoră), Andra Cărbunaru (povestitor).

Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii și este implementat de Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

Expoziția „Românce de poveste” poate fi vizitată gratuită organizată la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00. Conținutul este accesibilizat pentru persoanele cu deficiență de auz.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s