Iubirea este o nevoie de care depindem cu totii, mai ales copiii. Cum ii transmiti micutului tau mesaje de dragoste si afectiune? Afla din interviul cu Cristina Negut.
Cristina Negut, trainer specializat in comunicarea prin Metoda Espere, ne vorbeste despre cele cinci limbaje de iubire pe care le folosim in relatia cu cei mici.
Sunt copii care au mai multa nevoie de afectiune, altii vor sa stie ca ne gandim la ei, iar altii pur si simplu au nevoie sa petreaca putin timp cu noi.
A.T.: Cu ce vrei sa incepem? Limbajul de iubire sau rezervorul de iubire?
C.N.: Cu rezervorul de iubire. Pentru ca nicio fiinta umana nu poate functiona la valoarea ei adevarata, daca nu are acest rezervor de iubire plin.
Valoarea noastra adevarata se manifesta in viata noastra atunci cand rezervorul de iubire ne e plin. Daca, la inceput, pentru copii, lucram noi, parintii, in a avea grija sa il umplem, incet-incet, copiii invata cum este datoria lor sa se ocupe de a-si umple acest rezervor de iubire. Noi, adultii, avem responsabilitatea de a identifica unde se afla fata de acest indicator.
Pentru ca, daca devenim iritati, frustrati, nervosi si aceasta stare de rau creste, una dintre cauze s-ar putea sa fie acest rezervor de iubire.
Propunerea mea ar fi ca primul lucru pe care sa il facem este sa ne indreptam un pic spre noi si sa vedem cand ne-am ocupat ultima oara de acest rezervor de iubire, ce am facut pentru el si, daca nu am lucrat suficient la acest capitol, sa ne incercam sa il umplem.
Odata plin, veti vedea ca suntem mai putin frustrati, mai putin nervosi, mai buni cu micutii nostri si mai tandri cu sotii. O sa fim dornici sa impartasim si cu ceilalti ce avem noi. Asta cred ca ar face viata mai frumoasa pentru toti cei din jurul nostru.
A.T.: Cred ca e atat de evident si, in acelasi timp, asa de usor de evitat (de catre noi) ascultarea propriilor nevoi. Pentru ca, limbajele de iubire sunt in stransa legatura cu implinirea propriilor nevoi.
C.N.: Mi-e foarte draga metoda lui Jacques Salomé (n.a.: Metoda Espere). Prin ea, am descoperit foarte multe lucruri. Gratie acestei metode am ajuns catre aceasta carte a lui Gary Chapman, care vorbeste despre Cele Cinci Limbaje de Iubire. Intr-un fel, m-am revoltat vizavi de o afirmatie pe care a facut-o Jacques, cand a zis ca „iubirea nu este o nevoie pentru oameni”.
Pentru mine a fost un soc. Eu cred ca iubirea este o nevoie. Asa am ajuns la cartea lui Gary Chapman, propusa chiar de o mamica in atelierele parintilor.
Am citit-o intr-o noapte, pe nerasuflate. Am decis sa creez niste exercitii pe baza ei, in atelierele parintilor, astfel incat, fiecare dintre noi, adultii, sa ne identificam propriul limbaj de iubire. Apoi, tot pe baza unor exercitii, sa descoperim acasa care este limbajul de iubire al copiilor.
A.T.: Hai sa povestim despre fiecare dintre cele cinci limbaje de iubire. Si, cumva, sa ne ajuti sa ne amintim ce exercitii sa facem ca sa ne dam seama care sunt limbajele de iubire ale noastre si ale copiilor nostri.
C.N.: Primul limbaj de iubire este cel al atingerilor fizice, al mangaierilor. Este un limbaj extrem de profund. Este cel pe care il cunoastem de cand ne nastem. Este fundamental pentru noi, ca fiinte umane.
In facultate, profesorul nostru de etologie – stiinta comportamentelor animalelor – mi-a povestit un experiment care m-a miscat foarte tare. Niste pui de maimutele au ramas orfani si, timp de 40 de zile, au avut de ales intre doua tipuri de „mamici”.
Prima categorie reprezenta doua figuri din tabla, cu gauri acolo unde erau sanii, de unde, la ore fixe, ieseau doua mini-biberoane cu lapte de temperatura si consistenta potrivite.
Pentru a doua categorie, erau doua „mamici” din puf, moi, care nu aveau lapte, dar erau foarte moi si aveau niste brate in care se puteau ascunde.
Daca, la inceput, toti puiutii se duceau spre „mamicile” cu biberoane de lapte, dupa vreo 40 de zile, cu totii (si era un esantion mare) s-au indreptat catre cele de puf. Acceptau ca nu exista lapte, dar asa primeau atingerea si apropierea de ceva cald si moale.
Citind despre Cele Cinci Limbaje de Iubire, mi-am amintit ca si noi suntem totusi niste mamifere si avem nevoie de atingere si apropiere.
Acest prim limbaj de iubire poate fi exprimat in mod divers: de la atingere/imbratisare pana la smotoceala, impingeri, trante etc. De exemplu, daca fetele sunt mai „siropoase”, baietii au alta nevoie – prin trante, batai pe spate, bat palma, asa exprima ei acest limbaj.
Antonimul profund al acestui limbaj de iubire este lovirea. Un copil care isi incarca rezervorul de iubire prin atingere si mangaiere este profund ranit in momentul in care este lovit.
Un al doilea limbaj de iubire ar fi cel al cuvintelor de lauda. Dar, aici, aceste cuvinte de lauda trebuie sa transmita mesaje precum: „imi pasa de tine” sau „imi esti drag”. Deci, nu trebuie sa fie doar cuvintele acelea care valorizeaza o actiune (precum „ai fost minunat cand ai facut asta”).
Cumva, mesajul intreg transmis – cuvintele impreuna cu privirea, zambetul si energia – trebuie sa se traduca prin „mi-esti drag”, „imi place de tine”, „imi place cum abordezi lucrurile”, „imi place cum ai fost in clipa aia”, „imi place ce esti (nu neaparat ce faci)”. Despre asta este vorba in cuvintele de lauda.
Antonimul acestui limbaj de iubire este santajul emotional. Noi, parintii, le transmitem copiilor confirmarea ca ii iubim doar atunci cand fac ceva bun, desi este necesar sa le aratam constant iubirea.
Al treilea limbaj de iubire este cel al darurilor. Cand spun dar, ma refer la unul nemeritat. Nu este vorba de un cadou oferit cu o ocazie anume – pentru aniversari, note mari etc. Este un dar pe care eu il aduc dintr-o calatorie, de exemplu. Mesajul darului este „ma gandesc la tine”, „te apreciez”.
Copiii care apreciaza limbajul darurilor nu se uita la valoarea cadoului, la cat de mare e cutia, la cat a costat sau de la ce firma e. Se uita la cum e ambalat, se uita in ochii tai cand il oferi. Il pretuiesc mult si il pun undeva, aproape de ei, pentru ca are o valoare sentimentala. Nu se pot desparti de el, plang daca se strica sau il pierd pe undeva.
A.T.: Si care ar fi opusul?
C.N.: Opusul ar fi mita. „Iti iau bicicleta, daca iei Premiul I” sau „Ti-am luat un cadou pentru ca ai fost bun cu fratele tau”.
Acest santaj este extrem de daunator pentru ca afecteaza profund autenticitatea copiilor. Care este, de fapt, valoarea in care mama crede?
A.T.: Cred ca cel mai prost exemplu de mita este sa faci temele pe bani sau pe cadouri. Cunosc aceasta varianta. Copilul ajunge ca, in clasa a IX-a sau a X-a, sa spuna ca, daca nu ii cumpara parintii cel mai nou telefon mobil de pe piata, va inceta sa mai invete.
C.N.: Este un santaj care, daca apare in adolescenta, clar a fost propus in copilarie. Pe de alta parte, santajul functioneaza doar daca zicem „da”. Daca avem si alternativa onestitatii, a autenticitatii, atunci nu avem de ce sa folosim santajul. Pentru ca eu nu vreau sa imi drezes copilul, vreau sa il educ.
Al patrulea limbaj este cel al serviciilor. Va marturisesc ca, citind despre acest limbaj, ma intrebam daca l-am vazut vreodata in jurul meu.
Serviciile sunt acele actiuni pe care eu le fac pentru celalalt, nu pentru ca el nu ar putea sa le faca, ci pentru ca eu vreau sa ii vin in ajutor, sa il sprijin. De exemplu, sa ii duc fetitei mele actele de inscriere la un centru de activitati pentru ca ea este ocupata si cu scoala si are si grija de verisorii ei – este un serviciu pe care eu i-l fac, nu pentru ca nu ar putea sau pentru ca vreau sa o rasfat.
A.T.: Sau sa ii impachetez geanta pentru inot, stiind ca ii sunt de mare ajutor. Ea, cand vine acasa, are hainele pregatite si pleaca linistita. Nu o las sa se agite.
C.N.: Ea va aprecia aceste lucruri. In mod normal, le face singura, dar acum este prinsa cu alte lucruri. Este normal sa o ajutam. Acesta este limbajul serviciilor.
A.T.: Care este opusul?
C.N.: Nu stiu daca acest limbaj chiar are un antonim, dar cred ca vine tot in zona santajului. „Iti fac si eu daca imi faci si tu”.
Acest limbaj al serviciilor este unul foarte profund, in special pentru copiii care au trecut de 10 ani, care incep si ei, la randul lor, sa faca astfel de servicii pentru ceilalti.
Dar repet. Daca eu decid sa fac un serviciu, nu ma astept ca si celalalt sa faca ceva in schimb. Pentru ca atunci ajungem la niste obligatii. Ideea serviciului este ca eu sa simt, sa intuiesc ca cineva are nevoie de ajutorul meu si sa decid ca pot sa imi dedic timp si energie pentru a face acel lucru. Este o daruire, pur si simplu.
A.T.: Si ultimul?
C.N.: Ultimul limbaj de iubire este timp acordat. In ultima vreme, este din ce in ce mai pretuit. Eu am descoperit ca acest limbaj de iubire nu tine de cantitatea de timp, ci tine de calitatea timpului pe care il petreci cu cei mici. Mai precis, este necesar sa imi fac timp special pentru copil si sa am atentia concentrata pe relatia cu micutul meu.
Daca am decis ca am la dispozitie un sfert de ora, ii acord doar copilului acel timp. Eu pot sa tac, sa nu ma dau desteapta, pot sa nu o cert, pot sa nu o intreb nimic. Important este sa facem ceva impreuna.
A.T.: O sa te rog sa ne dai si un fel de ghid. In caz ca nu ne-am lamurit care este limbajul de iubire al copilului, cum il putem afla?
C.N.: Urmariti-va atent copilul si vedeti care sunt momentele lui de bucurie. Le incercati pe toate: il atingeti, va jucati cu el si vedeti. Daruiti-i ceva si urmariti: se repede sa sfasie hartia si sa vada ce i-ati adus sau se uita in ochii vostri cu bucurie? Fiti un pic mai atenti la reactiile lui vizavi de ceea ce voi oferiti in cele cinci directii.
