Marea Reîntâlnire: Ziua Păsărilor se întoarce în aer liber, pe 10 aprilie

Societatea Ornitologică Română (SOR) ne dă întâlnire duminică, 10 aprilie, în Parcul Natural Văcărești, pentru a sărbători în aer liber Ziua Păsărilor.

Evenimentul va lua startul de la ora 10:00 și va dura trei ore, timp în care iubitorii de înaripate și de natură vor avea parte de ateliere, un traseu ghidat și un treasure hunt inedit.

Evenimente similare vor avea loc în Parcul Detunata din Cluj-Napoca și în Pădurea Ciric din Iași.

„Suntem tare bucuroși că anul acesta putem să organizăm din nou Ziua Păsărilor cu public. În cei doi ani de pandemie am organizat evenimentul doar online, însă ne-au lipsit întâlnirile cu oamenii și bucuria descoperirii înaripatelor împreună cu ei. Anul acesta se împlinesc 29 de ani de când sărbătorim Ziua Păsărilor și ne întâlnim cu oamenii în natură. Ne dorim să creștem o comunitate puternică a oamenilor care iubesc natura, să ajungem la cât mai mulți copii și să formăm noi generații cu dragoste de natură. Dacă vom cunoaște natura, atunci cu siguranță vom ști și cum să o protejăm. Așadar, printre activitățile pe care le-am pregătit pentru această zi specială se numără atelierul de construit cuiburi artificiale, vom povesti despre cum poți ajuta păsările și ce să faci dacă găsești un pui de pasăre, vom descoperi împreună cu cei mici ce se află în interiorul unui cuib artificial și cine îl mai folosește, vom vorbi de arii naturale urbane și de ce avem nevoie de ele. Avem pregătit și un traseu ghidat, iar în puncte bine stabilite colegii și voluntarii SOR vor fi pregătiți cu cele mai interesante informații despre păsări și biodiversitate. O noutate pentru acest an este organizarea unui treasure hunt pe un traseu care va avea peste 40 de <<comori>> de descoperit”, a declarat Dan Hulea, directorul executiv al SOR.

Este deja o tradiție pentru SOR să organizeze Ziua Păsărilor în Parcul Natural Văcărești, unul dintre cele mai bune locuri de „birdwatching” din București.

Locul de întâlnire va fi chiar în mijlocul parcului, lângă cabana rangerilor, de pe cărarea principală. Aici sunt organizate atelierele, de aici se pleacă în turul de birdwatching și cel de treasure hunt. Participarea la eveniment și la activități este gratuită. Evenimentul va începe la ora 10:00 și timp de trei ore ne vom bucura împreună de biodiversitatea din acest parc numit și Delta Văcărești.

Programul complet al evenimentului Ziua Păsărilor: 

În București, între orele 10:00 – 13:00:

1. Treasure hunt pe un traseu care va avea peste 40 de „comori” de descoperit;
2. Birdwatching pe un traseu în care vor fi puncte fixe de ghidaj;
3. Ateliere de educație pentru natură susținute de echipa SOR și de partenerii evenimentului: Asociația Parcul Natural Văcărești, Fundația Visul Luanei și Asociația FORONA:

  • Atelier „Cuiburi de poveste” – povești despre scorburi artificiale – SOR;
  • Atelier „Ucenicul păsărar” – atelier de bricolat cuiburi artificiale – SOR;
  • Atelier ,,Nu mă lua (de) acasă” & „Ține-ți pisica în casă” – povești educative despre animale sălbatice „salvate”/transformate în animale de casă și despre impactul pisicilor și câinilor asupra faunei din localități – Fundația Visul Luanei;
  • Atelier ,,Locul animalului de casă nu e în natură” – despre specii exotice eliberate în natură: țestoase și alte reptile, pești etc. – Fundația Visul Luanei;
  • Atelier „Arii Naturale Urbane” – Asociația Parcul Natural Văcărești;
  • Balta Micului Naturalist – povești despre amfibienii din Delta Văcărești – Asociația Parcul Natural Văcărești;
  • Atelier „Respect pentru natură” – etica în fotografia de natură – Asociația FORONA.

La Cluj-Napoca, iubitorii de păsări sunt așteptați în Parcul Detunata cu tururi ghidate și ateliere pentru copii, iar în Iași vor descoperi păsările din Pădurea Circ participând la tururile ghidate alături de membrii SOR. Și aceste evenimente vor începe tot la ora 10:00.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s