Luna decembrie este acea perioadă magică din an… în care fiecare părinte vrea să se asigure că totul e pus la punct până la cel mai mic detaliu! Începe marea căutare pentru darurile mult visate, colindele sunt repetate, bradul este ornat și dantelat, clopoțeii sunt la îndemână, iar cozonacul îmbie pe toată lumea pe măsură ce pregătirile se adună într-un soi de ghem care zumzăie și pare că se liniștește abia în pragul Ajunului. O fi datorită Moșului, despre care se spune că poate să oprească timpul în loc? Ca un mic ghem care zumzăie este și forfota din sala de spectacol, de dinaintea unei piese de teatru pentru copii. Dar în momentul în care actorii pășesc pe scenă se așterne liniștea… și atunci începe cu adevărat magia!
Despre magia din sala de spectacol puteți afla mai multe parcurgând recomandarea pregătită de prietenii noștri de la Teatrul Ion Creangă, care se pregătesc pentru un decembrie plin de zumzete și bucurie la Sala Mică și în spațiile partenere. Și pentru că în perioada aceasta locurile sunt limitate la doar 30% din capacitatea sălii, nu uitați să vă rezervați locurile în avans, folosind opțiunile de ticketing online de pe entertix.ro sau myticket.ro.
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI – LAMPA LUI ALADIN (6+)
4.12, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Povestea lui Aladin și a lămpii fermecate o cunoaștem în diferite forme, însă esența ei este aceeași, indiferent de felul în care este prezentată. Versiunea noastră îmbină armonios muzica, mișcările sincron și multă magie, deoarece lampa e una, însă în ea se regăsesc două genii care vă pot îndeplini toate dorințele! Cum se sfârșește povestea și ce alte întâmplări neașteptate se întâmplă pe parcurs, aflăm împreună în sala de spectacol!
JACK ȘI VREJUL DE FASOLE (5+)
5.12, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Există oare vreo modalitate prin care putem transforma realitatea într-o lume de basm? Jack reușește să facă acest lucru cu ajutorul unor boabe de fasole fermecată, iar aventura lui ne arată că dacă atunci când ne lipsește ceva suntem dispuși să facem un compromis, șansele de îndeplinire a visurilor noastre cresc considerabil.
PROSTIA OMENEASCĂ (4+)
10.12, ora 18:00, Sala Mică
Cum procedezi atunci când vrei ca mesajul pe care îl transmiți să fie decodificat de cât mai multă lume? Ei bine, avem un exemplu transpus în spectacolul „Prostia omenească”, unde se îmbină în mod armonios diferite tipuri de expresie nonverbală. Protagoniștii și-au luat măsurile necesare pentru a transmite morala poveștii lui Creangă, utilizând elemente de pantomimă, clovnerie și mișcări de dans pentru a comunica pe înțelesul tuturor.
SUPEREROII REVIN! (4+)
11.12, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Voi știți cât de ocupat este Moș Crăciun în această perioadă? Cu siguranță este prins în vâltoarea pregătirilor și verifică listele cu numele spiridușilor cuminți care urmează să primească cadouri. Cu toate acestea, el primește o solicitare pe cât de urgentă pe atât de neașteptată din partea unor supereroi care au nevoie de ajutorul său pentru a salva basmele copilăriei.
VRĂJITORUL DIN OZ (5+)
12.12, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Dorothy este luată pe sus de un uragan dintr-un sătuc din Kansas și ajunge în regatul magic al lui Oz. Își face mulți prieteni minunați și are aventuri extraordinare, dar nu renunță să își dorească să se întoarcă la unchiul și mătușa ei.
FATA BABEI ȘI FATA MOȘULUI (3-6 ani)
12.12, ora 18:30, Sala Mică
Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă în spectacolul „Fata babei și fata moșului”.
PINGUINII MELOMANI (3-6 ani)
28.12, ora 18:00, Sala Mică
Au fugit de la circ, au decis să călătorească la Polul Sud și se gândesc să-și înființeze propria orchestră. Recunoașteți descrierea? Pingunel și Pingunica, cei doi mici pinguini melomani – înarmați cu un munte de curaj și vise pe măsură – ne-au pregătit o nouă lecție despre muzică, despre dedicare și despre încredere în propriile forțe. Și mai ales despre prietenie, pentru că în Clubul Pinguinilor Melomani suntem cu toții o mare familie.