Stiinta care se ocupa cu studiul sigiliilor si al stampilelor se numeste sigilografie, sigiliile si pecetile domnesti de pe vremuri fiind „stramosii” stampilelor moderne.
Sigilografia studiaza principalul mijloc de validare a documentelor — sigiliul. Prin sigiliu se intelege amprenta de ceara, fum sau tus imprimata pe documente, in urma aplicarii matricei sigilare.
Matricea sigilara reprezenta, pe vremuri, instrumentul cu ajutorul caruia se realiza sigilarea, si era fabricata din argint, bronz, otel sau alama. Unele erau confectionate chiar din aur si pietre pretioase, sub forma de inel sau breloc.
Matricea sigilara are doua parti. Prima este o suprafata metalica pe care se graveaza emblema si legenda, iar a doua e reprezentata de un maner, confectionat din metal, lemn sau os.
Legenda sigiliului reprezinta textul scris pe marginea acestuia, si era in stransa legatura cu emblema, spunand numele, titlul, calitatea posesorului sigiliului, precum si data confectionarii sau a ocuparii functiei celui care folosea sigiliul respectiv.
Matricea sigilara se executa manual, prin lovire cu ciocanul sau prin turnare. Matricile, sigiliile si pecetile domnesti erau pastrate in secolele XIV-XVI de primul logofat. In secolul al XVIII-lea a aparut, in Tara Romaneasca si Moldova, o noua functie domneasca, numita ?muhurdar?. Cel care avea aceasta functie se ocupa, in special, de pastrarea matricelor sigilare.
Folosirea unui sigiliu era determinata de importanta documentului sau a persoanei care folosea si avea dreptul sa foloseasca respectivul sigiliu.
Cu sigiliile mari se autentificau hrisoavele, uricile, patentele foarte importante, iar cu sigiliile mici actele de mica importanta, poruncile sau scrisorile domnesti.
Sigilografia imparte sigiliile dupa tipul reprezentat de emblema, limba in care sunt scrise legendele, dupa forma, marime si dupa modul de confectionare si conservare a sigiliilor.
Sigiliile au aparut odata cu primele documente insa au apartinut, la inceput, doar autoritatii supreme, adica domnitorilor, regilor si imparatior. Odata cu trecerea timpului au inceput sa fie folosite si de catre demnitarii si dregatorii mai mici in functii.
Sigiliile erau folosite pentru a arata ca actul, scrisoarea sau documentul respective sunt originale ( au fost scrise de cel care a pus sigiliul) si chiar pentru a asigura secretul corespondentei. Astfel, un plic sigilat nu putea fi desfacut decat de cel caruia ii era adresata scrisoarea. Daca sigiliul era distrus se putea observa cu usurinta ca cineva a umblat la respectivul document, deoarece sigiliul nu putea fi refacut decat de cel care avea matricea sigiliara. Asa ca sigiliile sau matricile sigiliare trebuiau pazite foarte bine, asa cum si in zilele noastre stampilele trebuie pastrate cu foarte mare grija.
