Oriunde exista apa, fie ea ocean, mare, fluviu, rau sau lac, acolo s-a dezvoltat, de-a lungul istoriei, si mestesugul construirii si utilizarii ambarcatiunilor.
Istoria relateaza (despre vechi civilizatii a caror faima s-a pastrat datorita maiestriei cu care construiau si navigau ambarcatiile, cum ar fi, de exemplu, civilizatia Feniciana.
Inainte insa de corabiile fenicienilor, omul primitiv folosea alte ambarcatiuni, mult mai rudimentare, mai simple. Una dintre primele ambarcatii primitive este pluta, un fel de platforma plutitoare, confectionata din trunchiuri de copac, legate intre ele cu liane.
O alta ambarcatie rudimentara este luntrea, confectionata dintr-un singur trunchi de arbore. Procesul de realizare a acesteia este mai complicat decat cel al plutei : se alegea un trunchi de copac ceva mai gros, care era scobit cu ajutorul uneltelor de piatra sau cu ajutorul focului, obtinandu-se ceea ce numim astazi monoxila, sau luntrea dintr-un singur trunchi.
Vechii egipteni foloseau ca ambarcatiuni individuale niste cosuri impletite din trestie, de forma rotunda, iar anumite triburi din Polinezia foloseau, pentru a pluti pe distante scurte, burdufuri din piele de bivol umplute cu aer.
Grecii si romanii au construit vase cu panze, cucerind marea Mediterana. Trirema ateniana cu panze si trei randuri de vasle, sau rame cum li se mai spune, era descendenta a navelor egiptene cu panze.
Trirema era o nava de razboi care masura aproximativ 30 de metri lungime si 4 metri latime si avea in partea din fata un pinten cu care intra direct in corabiile inamice si le spargea. Pentru a naviga cu o trirema era nevoie, de asemenea, de vasle, pentru ca vantul nu sufla intotdeauna in directia in care doreai sa mergi, si atunci se foloseau vaslele.
Unii dintre cei mai iscusiti navigatori au fost vikingii, fiind, de asemenea, comercianti si navigatori fantastici, care, incepand cu anul 793 (data primei incursiuni in Anglia) si pana in anul 1066, au parcurs tot Occidentul, pana la Constantinopole. Ambarcatiile lor se numeau „drakkare”.
In Evul Mediu, inventatorii anonimi incep sa construiasca nave din ce in ce mai mari, atat vase de razboi cat si comerciale. Mesteri portughezi, spanioli, englezi, olandezi au inceput, in Evul Mediu, sa proiecteze si sa construiasca nave mari si perfectionate, cu care au fost realizate marile calatorii si explorari ale navigatorilor Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando Magellan.
A treia mare etapa din istoria navelor si navigatiei incepe in secolul al XVIII-lea, cand a fost descoperita propulsia mecanica. Acum incepe sa „domneasca” aburul si, odata cu asta, ramele si vaslele devin istorie, locul lor fiind luat de vapoarele cu abur, unele avand dimensiuni care depaseau 100 de metri lungime.
Vapoarele si mai noi au inceput sa utilizeze ca mijloc de propulsie motorul pe motorina, diesel, sistem care a fost folosit apoi si la unele nave de suprafata, dar mai ales la submarine reactoarele nucleare.
Si uite-asa, de la luntrea dintr-un singur trunchi de copac, numita monoxila, s-a ajuns la portavioane, si de la pluta micuta si fragila s-a ajuns la transoceanice.
