Pe cei mai multi dintre noi, pandemia ne-a facut sa petrecem mult mai mult timp impreuna, in familie. In multe situatii, acest lucru a dus la accentuarea diferentelor de opinii, viziuni, valori si principii in randul parintilor, inclusiv in ceea ce priveste stilurile de parenting.
Ce creeaza stilurile parentale diferite? De ce avem stiluri parentale diferite, ce se intampla intr-o familie in care stilurile parentale sunt diferite si care sunt consecintele pe termen lung pe care aceste stiluri le au asupra copiilor?
Teoria stilurilor parentale. Cele patru stiluri parentale de baza
Notiunea de „stil parental” este relativ noua, bazele teoriei stilurilor parentale fiind puse abia in anii ’60, de catre Diana Baumrind. Ea a constantat, studiind diferentele de comportament in randul copiilor, ca acestea sunt date de modalitatea in care parintii s-au comportat cu ei. Astfel, au fost deosebite ca stiluri parentale stilul autoritar, stilul permisiv, stilul neimplicat si stilul echilibrat.
Chiar daca bagajul genetic are rolul sau in dezvoltarea copiilor, efectele stilurilor parentale sunt cel putin la fel de importante, cu efecte puternice asupra devenirii copiilor, atrage atentia Urania Cremene.
Mai mult, stilurile de parenting se mostenesc din generatie in generatie, asa cum multi dintre noi descopera odata deveniti parinti.
„Suntem foarte mult parintii nostri, pentru ca am absorbit de la ei ani de zile comportamente si nici macar nu ne-am dat seama cat de multe comportamente am absorbit pana in punctul in care am devenit parinti. Si atunci toate aceste lucruri au inceput sa iasa la iveala (…) si ne intrebam de foarte multe ori (…) <<De unde a iesit aceasta expresie? De unde a iesit aceasta replica? Acum sun exact ca tatal meu!>>”.
Stil parental autoritar vs. stil parental permisiv
„Peste 80% dintre discutiile ajunse certuri intr-un cuplu sunt cauzate de diferentele de opinie cu privire la felul in care ne educam copiii, la felul in care reactionam la anumite comportamente ale copiior.” – Urania Cremene.
Un parinte cu un stil parental autoritar are convingerea ca el stie „ce este mai bine” pentru copilul sau. Astfel, tinde sa controleze foarte mult comportamentul copilului si sa ia decizii pentru el sau in locul lui.
In aceasta situatie, controlul exercitat asupra copilului are de-a face nu doar cu ceea ce mananca sau cu ce se imbraca, dar in general cu toate deciziile care au legatura cu viata copilului, de la alegerea scolii, facultatii, prieteniilor, etc.
Un parinte cu un stil parental autoritar nu este obligatoriu un parinte dur, care striga sau pedepseste, asa cum tindem sa ne imaginam.
Un stil parental autoritar poate fi „imbracat de o persoana aparent destul de calma, care niciodata nu ridica tonul, care nu loveste copilul. Cu toate acestea, nu ofera copilului sansa de a lua decizii, de a face alegeri, de a se simti sursa propriilor actiuni”.
La polul opus, un parinte cu un stil parental permisiv tinde sa-si contureze intreaga existenta in jurul copilului, pe care il aseaza, in mintea lui, pe un piedestal, considerandu-l cea mai importanta persoana din familie.
Parintele permisiv are, in general, urmatoarele convingeri: <<Daca eu nu am putut, o sa poata copilul; daca eu nu am avut, va avea copilul>>.
In situatii de parenting permisiv, „copilul devine mai important decat parintele, se face totul pentru el, in locul lui, din dorinta de a tine copilul pe un norisor (…) pufos si roz; copilului sa nu i se intample niciodata nimic rau, sa nu aiba parte de nicio respingere, de nicio problema, de niciun esec…”.
Cand unul dintre parinti este autoritar, iar celalalt permisiv
Se intampla foarte des ca, in aceeasi familie, unul dintre parinti sa fie autoritar, iar celalalt permisiv, adesea din dorinta, uneori inconstienta, de a echilibra situatia.
Departe de a crea echilibru, pozitionarea parintilor in aceste doua extreme ale parentingului produce multe dezechilibre, mai ales in relatia dintre parinti. Copiii se adapteaza, totusi, la aceste stiluri de parenting, considera Urania.
„Copiii se adapteaza si la stilul parental al tatalui, si la stilul parental al mamei. Stiu foarte bine cat merge cu unul, cat merge cu celalalat, unde ar trebui sa se opreasca. In schimb, ce se intampla este ca relatia dintre mama si tata, relatia de cuplu incepe sa scartaie serios. De ce? Tocmai pentru ca ne asezam in aceste extreme.” – spune Urania Cremene.
Pozitionarea la aceste extrem duce, in majoritatea cazurilor, la conflicte repetate in cuplu.
Un prim pas pe care ar trebui sa-l faca parintii care au stiluri parentale diferite este sa-si identifice si sa-si constientizeze propriul stil parental, sa accepte ca nu au ei dreptatea totala, sa devina curiosi privind stilul parental al partenerului si sa inteleaga cum se pot „alinia pe aceeasi pagina”.
Afla cum propune Urania Cremene sa abordam diferentele de stiluri parentale in cuplu:
Parinti care oscileaza intre stiluri parentale diferite – de la permisiv la autoritar si inapoi
E important sa ne constientizam propriul stil parental si sa ne dam seama ce anume (nevoi neimplinite, convingeri) ne provoaca anumite reactii in relatia cu copilul nostru.
Constientizarea nu este insa suficienta, atrage atentia Urania. Adesea, constientizand propriul stil de parenting, parintii tind sa se mute dintr-o extrema in alta, incercand sa fie buni atunci cand isi dau seama ca sunt autoritari sau incercand sa fie „mai autoritari” atunci cand isi dau seama ca sunt permisivi.
„Cei mai multi parinti sunt fie permisivi, fie autoritari. Cei mai multi (…) sunt mai degraba permisivi cea mai mare parte a timpului (…); incearca sa fie draguti cu copiii, sa le satisfaca dorintele, sa faca cam cum vor copiii, sa-i plaseze ca fiind cei mai importanti din familie”.
In lipsa unor limite stabilite clar, a unor asteptari comunicate si in lipsa unei autodisciplinari cu privire la aceste reguli, parintele care a facut eforturi sa fie permisiv oboseste si devine autoritar, mai ales atunci cand copilul incepe sa nu mai asculte si nu mai este cooperant, tocmai fiindca nu i s-au stabilit limite, nu i s-au comunicat asteptari si nu a vazut consecventa si echilibru in comportamentul parintelui.
Saltul acesta continuu intre stiluri parentale este foarte frustrant, atat pentru parinte, cat si pentru copil, care are nevoie de predictibilitate pentru a invata resposabil despre consecintele comportamentelor sale.
„Predictibilitatea si felul in care noi ne alegem reactiile la comportamentele copiilor nostri este un element foarte important, indiferent de stilul nostru parental”.
Stilul parental echilibrat este calea de mijloc pe care Urania Cremene ne recomanda sa o adoptam in relatia cu copilul, „fiind si ferm, si cald, in acelasi timp”.
Afla, din podcastul de mai jos, in ce consta un stil parental echilibrat:
