Riscurile la care sunt supusi copiii vulnerabili din Romania, tot mai mari din cauza pandemiei

In contextul actual al pandemiei de COVID-19, vulnerabilitatile deja existente ale copiilor, familiilor si comunitatilor pot duce la exacerbarea riscurilor preexistente: acces limitat la servicii sociale, inegalitati in ceea ce priveste accesul la educatie, saracie, se arata intr-un raport coordonat de Reprezentanta UNICEF in Romania.

Scopul acestui prim raport a fost evaluarea situatiei copiilor si familiilor, cu accent pe grupurile vulnerabile, pentru a permite UNICEF si altor actori relevanti sa stabileasca in mod avizat masuri de prevenire si raspuns in vederea reducerii consecintelor pandemiei de COVID-19 in trei sectoare: sanatate, educatie si servicii sociale.

Categoriile cele mai afectate de masurile de prevenire a COVID-19 sunt: copiii provenind din familii care traiesc in saracie; copiii de etnie roma (limitarea circulatiei a redus veniturile familiilor rome); copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate; copii care traiesc in locuinte supraaglomerate; copiii cu dizabilitati si persoanele varstnice, afectate de reducerea activitatii medicilor de familie in comunitati, dar si de diminuarea contactelor sociale.

Copiii din categoriile amintite sunt caracterizati cel mai adesea de vulnerabilitati multiple: traiesc in gospodarii multigenerationale numeroase sau in familii monoparentale, la risc de saracie, locuiesc in locuinte supraaglomerate.

O treime dintre subiectii care au participat la studiu sunt de parere ca declansarea crizei COVID a afectat furnizarea serviciilor medicale in comunitatile lor, in special pe componenta serviciilor oferite in cadrul cabinetelor de medicina de familie. Raportul recomanda o mai buna implicare in comunitate a personalului din cadrul cabinetelor de medicina de familie, coroborat cu dezvoltarea serviciilor complementare de telemedicina; cresterea conlucrarii dintre cadrele medicale, asistentii sociali si alte categorii de personal din administratie.

Autorii raportului noteaza ca educatia online adanceste inegalitatile de acces la educatie al copiilor din familii defavorizate, care nu reusesc intotdeauna sa asigure nici necesarul de echipamente tehnologice, nici nu au acces la internet.

Solutia ar putea fi implementarea unor programe destinate distributiei de echipamente electronice gratuite sau facilitarea achizitiei acestora la preturi subventionate pentru copiii din familii cu venituri reduse, cat si asigurarea acestor echipamente pentru cadrele didactice.

De asemenea, printre recomandari se numara si dezvoltarea unui plan national privind educatia la distanta, care sa includa predarea online, si crearea de retele de suport intre parinti, copii si cadre didactice pentru a sustine compensarea inegalitatilor existente in utilizarea mijloacelor electronice in educatie.

Printre problemele cu care se confrunta serviciile sociale se numara reducerea sau chiar suspendarea activitatii centrelor de zi si limitarea mobilitatii in teritoriu a lucratorilor din domeniu, mai ales avand in vedere lipsa materialelor corespunzatoare de protectie. Recomandarile sunt: furnizarea de echipament corespunzator personalului existent, in special a materialelor de protectie; conceperea unor proceduri detaliate despre furnizarea de servicii sociale si de servicii de protectie speciala pe timpul starii de urgenta, in vederea adaptarii la aceasta.

Raportul complet realizat de UNICEF poate fi consultat aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s