Cum si de ce sa previi conflictele in cuplu

Fiecare are dificultatile sale in aceasta perioada, iar cuplurile nu fac exceptie. In plus, gestionarea emotiilor de anxietate, furie sau lipsa de control vine la pachet cu multe responsabilitati, legate de copii, serviciu sau gospodarie.

Pe scurt, stresul este foarte mare pentru fiecare, iar tendinta este de a da vina pe ceilalti pentru propriile emotii.

Cand vine vorba de cupluri, tendinta de a-l invinovati pe partener este si mai mare, iar conflictele pot izbucni mult mai usor in aceasta perioada de incarcare emotionala.

Nu e usor sa ai o discutie calma si deschisa cu partenerul atunci cand amandoi sunteti furiosi sau frustrati.

Poti, totusi, sa previi conflictele si sa purtati discutii constructive, tinand cont de cateva reguli, cum ar fi sa stabiliti un moment potrivit in care sa aveti discutiile, atunci cand sunteti amandoi calmi si linistiti.

Uneori, insa, e dificil sa fii atat de prezent incat sa amani discutia pentru o data ulterioara. Cu toate acestea, poti evita conflictele daca acorzi atentie anumitor aspecte si devii prezent la situatie inainte sa izbucneasca un conflict.

Astfel, e important sa observi cand apar factorii declansatori, atat la tine, cat si la partener, si sa fii atent la ce se intampla inainte ca unul din voi sa se infurie.

Daca celalalt nu e obisnuit sau suficient de deschis sa isi comunice emotiile, poti afla multe lucruri despre starea sa fiind atent la limbajul nonverbal. Corpul fiecaruia exprima mult mai mult prin gesturi si miscari, astfel ca putem observa daca celalalt e deranjat de ceva, e suparat sau furios, acordand atentie limbajului sau nonverbal.

Cel mai bine ar fi sa nu intri intr-o discutie daca observi ca unul din voi este furios sau suparat. Altfel, fiecare va tinde sa il puna pe celalalt in defensiva, facand acuzatii de genul „Tu esti de vina pentru…”, „Tu nu faci…”, etc

Pe de alta parte, daca acorzi atentie aspectelor mentionate mai sus si reusesti sa amani „confruntarea” pentru un moment de calm si liniste, sunt sanse mai mari sa aveti parte de o discutie constructiva.

La fel de important e ca, atunci cand discutati, sa vorbesti despre nevoile si emotiile tale si sa vrei sa afli care sunt nevoile si emotiile celuilalt, fara sa te concentrezi pe comportamentele care te deranjeaza.

Adriana Mitu, psiholog, ofera mai multe detalii in podcastul de mai jos: 

 

Adriana Mitu
Adriana Mitu

Adriana Mitu, psiholog cu experienta in lucrul cu copiii si autor de povesti terapeutice, vorbeste la Itsy Bitsy FM despre cum putem avea grija de sanatatea noastra emotionala in aceasta perioada.

 

 

Vezi si alte idei pentru igiena ta emotionala: 

Pendularea, un exercitiu simplu de gestionare a emotiilor puternice

Cum te ajuta genograma sa accesezi resursele familiei in situatii de criza

Reguli pentru discutii sanatoase in cuplu

Cum te ajuta rezilienta sa depasesti momentele dificile

Cum il ajuti pe copil sa se simta in siguranta improvizand un cort acasa

Cum faci fata momentelor dificile? Strategii sanatoase si nesanatoase de coping

Obiceiuri sanatoase vs. obiceiuri nesanatoase

Cum eviti mancatul compulsiv? 

Cum ai grija de sanatatea ta emotionala practicand recunostinta

Trei exercitii prin care poti reduce anxietatea

Cum te ajuta jurnalul gandurilor in gestionarea emotionala

Cum gestionezi sentimentul de pierdere? 

Starea de alerta si nevoia de relaxare 

Ce faci cand simti ca nu mai detii contrulul? 

Cum ai grija de sanatatea ta emotionala? 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s