Alimentatia copiilor in perioada izolarii acasa

Faptul ca cei mici stau in casa in aceasta perioada, iar parintii sunt solicitati sa indeplineasca multe roluri deodata (parinte, educator/profesor, angajat, etc) poate da „peste cap” rutina pe care copiii o aveau pana la intrarea fortata in vacanta.

Indiferent de schimbarile aparute in viata noastra in ultima luna, rutina de masa si obiceiurile alimentare ale copiilor ar trebui mentinute, pe cat posibil.

Am aflat de la Diana Voican, medic pediatru cu specializare in nutritie pediatrica, ce alimente ar trebui sa mentinem si ce alimente sa introducem in alimentatia copiilor in aceasta perioada in care stam acasa, pentru a le asigura o stare buna de sanatate.

Medicul recomanda sa pastram un program regulat de mese (3 principale si 2 gustari), sa le dam copiilor ocazia sa faca miscare (timp de 30-60 minute pe zi) si sa ne asiguram ca au parte de odihna suficiente.

Cum se schimba meniul copiilor?

Meniul trebuie putin adaptat nivelului de consum caloric in aceste momente (redus, daca nu se depune efort fizic), dar trebuie sa fie in continuare echilibrat si variat.

Ce ar trebui sa contina meniul copiilor:

  • alimente esentiale pentru crestere si dezvoltare: carne si peste (chiar congelate), oua si lactate (iaurt – esential pentru aportul de vitamine si probiotice).
  • alimente care sustin imunitateafructe si legume (au un continut ridicat de vitamine si antioxidanti). Ideal ar fi sa alegem legume de provenienta romaneasca, dar putem alege si fructe si legume congelate sau la conserva (compoturi, legume), mai ales ca acum mergem la cumparaturi mai rar decat de obicei.

Cum alegi produse de peste sigure pentru consum? 

Pestele este un aliment foarte bun si este recomandat sa fie inclus in meniul copiilor de 2-3 ori pe saptamana, pentru ca este o sursa excelenta de proteine de buna calitate, dar si de vitamina D. Este important, totusi, sa citim cu atentie etichetele produselor din peste.

Afla de la Diana Voican de ce informatii sa tii cont atunci cand cumperi produse din peste: 

Au nevoie copiii de suplimente alimentare in aceasta perioada? 

Ideal ar fi ca regimul alimentar sa fie echilibrat si diversificat, astfel incat sa asigure necesarul de vitamine si nutrienti al organismului.

Vitamina D este una din vitaminele esentiale pentru buna dezvoltare si functionare a corpului, dar sintetizarea acestei vitamine se face prin expunerea la soare. Cum, insa, petrecem timpul in casa in aceasta perioada, medicul Diana Voican considera ca le putem oferi copiilor suplimente de vitamina D:

Medicul Diana Voican este si coordonatorul programului Sanatos de mic – un program national de educatie nutritionala in gradinite, dezvoltat de Asociatia SAMAS in colaborare cu mai multe societati medicale si institute de sanatate publica. Sanatos de mic specializeaza cadrele medicale si didactice in nutritia sanatoasa a prescolarului, organizeaza lectii interactive cu cei mici, dar si ateliere de gatit sanatos si conferinte pentru parinti.  Detalii despre program, despre alimentatia prescolarului, dar si idei de retete prietenoase cu cei mici (si usor de pregatit) sunt publicate frecvent atat pe site-ul proiectului, cat si pe contul de Facebook Sanatos de mic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s