Centru pentru copiii cu parinti plecati in alte tari

Un centru educational, pentru copiii care au parintii plecati in strainatate, a fost deschis ieri, in Bucuresti.

In parteneriat cu Enel Cuore Onlus, initiativa face parte din programul „Crestem impreuna”, al organizatiei Salvati Copiii Romania. Centrul educational se afla in Scoala nr. 141 „Ion I. C. Bratianu”, din sectorul 5 al Capitalei, una dintre cele mai defavorizate zone din Bucuresti.

Programul „Crestem Impreuna” sustine o noua categorie de copii in risc – copiii ramasi singuri acasa, cu parinti plecati la munca in tari din Europa de Vest. Din 2010, programul a ajuns sa aiba centre atat in Bucuresti, cat si in alte judete din tara.

Potrivit datelor de la Directia Protectia Copilului, anul trecut, in Romania, au fost identificati aproape 80.000 de copii ce aveau parintii plecati. Dintre acestia, peste 20.000 au ambii parinti la munca in strainatate.

Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania, sustine ca acesti copii, ramasi in grija rudelor sau a asistentilor sociali, dezvolta probleme emotionale, se adapteaza mai greu la scoala si in societate.

In aceste centre, copiii au parte de un program pedagogic de tip „Scoala dupa Scoala”, prin care sunt ajutati cu temele si materiile de la scoala si unde au parte de consiliere. In fiecare program, sunt implicati: un cadru didactic, un consilier si un asistent social.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s