„O belea de catel” isi asteapta fanii la cinema, din 13 septembrie

Cu o experienta de peste 20 de ani in domeniul animatiei, regizorul Kevin Johnson este responsabil de povestea adorabilului Trouble, „O belea de catel” care din 13 septembrie isi asteapta cu mic cu mare fanii la cinema, pentru a-i impresiona cu cele mai haioase aventuri ale sale.

Crescut in puf si rasfatat peste masura de stapana lui extrem de bogata si fara nicio grija in viata lui de zi cu zi, micutul are tot timpul din lume sa provoace belele. Insa atunci cand doamna moare, simpaticul animalut este nevoit sa invete sa traiasca o viata simpla, lipsita de lux si in acelasi timp sa se apere de mostenitorii iubitei lui stapane care i-au pus gand rau. Acesta este momentul in care Trouble incepe sa se descopere cu adevarat.

O emotionanta poveste despre valorile importante in viata, „O belea de catel” este o animatie vesela, cu o cromatica incantatoare in care predomina teme precum loialitatea, prietenia si adevarata valoare a banilor, precum si impactul avut de aspectul financiar asupra comportamentului uman.

Producatorul filmului este John H. Williams, cel care a achizitionat, dezvoltat si ales distributia celebrului film de animatie Shrek, productia Dreamworks lansata pe marile ecrane in mai 2001, cand a si fost recompensata cu premiul Oscar pentru „Cea mai buna animatie”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s