Tuturor ni se intampla sa ne incalcam promisiunile, sa ne tratam propriile cuvinte cu lejeritate. Ce efecte au cuvintele noastre asupra celorlalti? Cat de importanta este respectarea cuvantului dat? Afla aici.
Cristina Trepcea, psihoterapeut si membra a CNA, ne explica importanta cuvintelor noastre, atat pentru propria dezvoltare personala, cat si fata de cei din jur.
Ceea ce promitem, ceea ce spunem ne formează ca oameni. Cuvintele noastre sunt cartea noastra de vizita, prin care ne demonstram integritatea si responsabilitatea.
A.T.: Imi dau seama ca toate relatiile care s-au stricat in jurul meu s-au stricat pentru ca eu sau persoana din fata mea nu ne-am respectat cuvantul dat sau nu am recunoscut ca ne-am dat cuvantul.
Am realizat ca, in anumite momente, ar fi contat foarte mult daca persoana respectiva doar recunostea ceea ce a facut sau nu a facut.
Sunt momente in care toata viata noastra poate fi bulversata de faptul ca exista o putere a cuvantului pe care noi o ignoram.
C.T.: Daca ne-am asuma cu adevarat responsabilitatea a ceea ce iese pe gura noastra, am avea valoarea pe care noi o dam la ceea ce spunem. Pentru ca, in realitate, noi stabilim valoarea pe care noi o avem, prin felul in care noi ne raportam la ceea ce zicem.
Indiferent daca aducem o transformare in viata cuiva sau nu, daca suntem responsabili de asta sau nu – din pacate, am observat ca, adesea, nu suntem responsabili – noi facem lucrul acesta cu cei din jurul nostru.
Bineinteles, la copii se vede asta cel mai bine. Nu degeaba se spune ca ei sunt maestrii nostri. Pentru ca, de cele mai multe ori, ne pun in fata cea mai cruda, necrutatoare, violent de reala oglinda.
Atunci cand noi avem impresia ca ii protejam, cand ne propunem sa-i protejam, facem asta prin cuvintele noastre. Dar ii protejam de lucrurile prin care ar fi bine ca ei sa treaca. Tot prin cuvintele noastre stabilim limitele care delimiteaza spatiul lor de libertate.
Daca e sa ne gandim, pana la urma, in viata noastra, totul este exprimat in cuvinte. „Calculatorul nostru central” functioneaza prin comenzi verbale. Totul functioneaza asa. Daca am da o atentie reala acestui fapt, cred ca am fi extraordinar de castigati.
In momentul in care eu am inceput sa devin prezenta la cuvintele mele, cred ca atunci acele cuvinte au inceput sa aiba cu adevarat valoare. In primul rand pentru mine, iar apoi am observat ca ele au o greutate si o functionalitate acolo unde le trimit.
Observa ca am zis functionalitate. Este o foarte mare legatura intre puterea cuvantului si functionalitate. Cei cu care am lucrat sau care au facut cursuri cu mine, stiu exemplul pe care il voi da acum – cel cu bicicleta.
Am o bicicleta veche, de la bunicul meu. Bicicleta mea, veche si prapadita, are o sa de lemn, care a inlocuit-o pe cea originala si este intr-o stare groaznica. Jumatate din spitele de la roata din fata lipsesc, iar la roata din spate mai sunt doar cateva care au mai ramas. Lantul scartaie, ii lipsesc cateva zale. In fine, ea nu mai este ceea ce a fost. Dar eu nu ma duc cu ea decat la piata, sa cumpar cartofi.
Daca imi vine mie ideea sa particip la Turul Romaniei pe Bicicleta? Bineinteles ca, daca vreau acest lucru, voi avea nevoie de o bicicleta care sa ma ajute in aceasta intentie. Atunci, eu ma gandesc ce pot sa fac ca sa transform bicicleta mea in ceea ce am nevoie pentru a-mi indeplini visul. Incep sa pun tot ce lipseste la ea: inlocuiesc ceea ce a fost gresit si incorect pus acolo, completez tot ceea ce este de completat. Din acel moment, eu pot sa fac performanta cu bicicleta mea. Asadar, integritatea bicicletei, intregimea ei, este o conditie de performanta.
A.T.: E atat de surprinzator pentru mine cand aud de integritate si, de fiecare data, imi dau seama ca sinonimul cel mai apropiat de realitate este intregime.
C.T.: Dupa cum stii, in momentul in care, in loc de intregime, spunem integritate, apar tot felul de concepte. Fata de alti oameni, spunem ca o persoana nu are integritate, dar, pana sa ajungem sa folosim acest cuvant in cunostinta de cauza, ne gandim la alte defecte – lipsa de moralitate, lipsa bunului simt etc. Ideea este ca ii lipseste ceva, nu e intreg.
Cum s-a facut manifestarea acestei lipse in lumea mea? Prin lucrurile pe care persoana respectiva le-a facut, in dezacord cu ceea ce a spus.
Spuneam mai devreme ca integritatea (intregimea) este o conditie de functionalitate. Iar functionalitatea, bineinteles, este o conditie de performanta. Deci, daca eu vreau sa fac performanta, eu trebuie sa fiu intreaga.
Ca eu sa fiu intreaga, trebuie sa vad pe unde m-am pierdut. M-am pierdut prin tot felul de locuri, unde eu mi-am dat cuvantul ca fac ceva, ca dau ceva, ca particip la ceva, ca o sa ajut la ceva, ca o sa dau un telefon, ca voi inapoia niste bani, ca voi fi acolo. Sunt lucruri pe care am spus ca le fac – adica, eu am trimis o parte din mine, dar nu m-am dus si eu cu totul.
Ce inseamna asta? Toate lucrurile in care eu m-am impartit pana acum m-au facut sa nu fiu intreaga si completa.
Ideea este ca, aceste lucruri nu inseamna ca nu mai pot promite ceva ce n-am sa pot sa urmez. Eu pot sa imi iau promisiunea inapoi si sa fac o alta promisiune. Eu pot sa iti spun: „Voi fi acolo cu tine, dar circumstantele, lucruri care depind sau nu de mine, alte alegeri care sunt importante pentru mine si pentru viata mea ma determina sa nu fiu acolo sau sa vreau sa fac altceva”.
Iar chestia cu „nu pot” ne lasa fara putere. Ne lasam singuri fara putere de cate ori spunem asta. Nu exista „nu pot”; am facut o alta alegere, altceva este mai important pentru mine. Acel „nu pot” contine o minciuna pe care noi o facem fara sa ne dam seama, de fiecare data cand spunem asta.
La fel si cu „trebuie”, de parca eu sunt dusa cu un lant de gat, trasa de o lesa si nu am niciun fel de putere. Nu trebuie nimic.
Sunt lucruri pe care eu vreau sa le fac. Asa imi recuperez puterea. Fiecare lucru mic pe care il fac intr-o zi, fiecare om fata de care eu ma arat asa cum sunt si nu asa cum ma prefac ca sunt, toate mastile pe care le dau la o parte ma ajuta sa ma recompun pe mine si, astfel, imi recuperez fiecare putere. Puterea cuvantului meu este, de fapt, puterea mea.
Stii cum spuneau batranii? „Ai grija ce vorbesti pentru ca tu esti cuvantul tau!” Ani de zile din viata mea mi i-am petrecut gandindu-ma ca este doar o metafora. Nu e asa. Este complet adevarat. Tu esti cuvantul tau.
In momentul in care intarzii, spui: „Intarzii 10 minute”. Omul pe care il intalnesti stie in ce relatie este cu tine, care este pasul in care tu dansezi, in momentul in care el este in dans cu tine. Cel care nu stie cat sa te mai astepte sau daca mai vii, nu se simte valorizat. Tu, valorizandu-l pe el, te valorizezi si pe tine.
A.T.: Sa trecem si in zona de copii. Vreau sa vorbim despre puterea cuvantului parintilor, obiceiul lor de a-si eticheta copiii, obiceiul lor de a-si santaja copiii, obiceiul lor de a arunca vorbe nepermise in copiii lor. Habar n-am daca stiu ca, in acel moment, copiii nu le pot face nimic.
Daca un parinte foloseste invective, copilul nu se poate transforma brusc in adult si sa raspunda cu aceeasi moneda sau cu un alt tip de violenta.
De foarte multe ori, m-am gandit: oare parintii care isi trateaza copiii, in mod constant, cu genul acesta de etichetari se gandesc care sunt consecintele pe termen lung asupra copiilor lor? Cat de tare strica relatia?
C.T.: Cu siguranta nu.
A.T.: Sigur ca ne scapa, uneori, vorbe. Sigur ca, uneori, cand gandim cu partea emotionala a creierului, le vorbim urat copiilor. Dar, daca nu recunosti imediat ca ai gresit, eu nu cred ca lucrurile sunt in regula.
C.T.: Parintii despre care vorbesti, cu siguranta, nu stiu ca fac rau. Eu, intotdeauna, ma gandesc ca oamenii care fac rau nu se gandesc ca fac rau in acel moment. Ei fac binele de care au ei nevoie, care ii elibereaza, care ii stabilizeaza in acel moment.
Cu atat mai mult, cand este vorba de parinti. Parintii au, in mare parte, intentii bune. Din pacate, vorba celebra cu „drumul spre iad, pavat cu intentii bune” este valabila si aici. Parintii despre care vorbesti sunt iresponsabili.
Ce este responsabilitatea? Este abilitatea de a raspunde pentru ceea ce faci sau ceea ce este. Uneori, lucrurile pentru care tu iti asumi responsabilitatea nu sunt neaparat cele facute de tine. Poate fi vorba despre ceva ce se intampla sau ce face copilul.
Asumarea responsabilitatii inseamna cautarea unei solutii pe care ti-o asumi ca poate depinde de tine. Tu iti asumi sa faci ceva, sa generezi ceva care sa rezolve situatia sau care sa o deblocheze.
Daca parintii ar fi invatati cu adevarat, atunci cand ei sunt cu mintea deschisa si cu motoarele interesului pornite, ce inseamna sa fii parinte, ce inseamna fiecare gest pe care ei il fac si cum se iese din situatii critice (exact cum inveti matematica, vezi cum se rezolva anumite probleme, sunt solutii pentru anumite ecuatii, sunt strategii de rezolvare a problemelor etc.), copiii lor ar avea cei mai importanti educatori, antrenori si indrumatori din viata lor.
sursa foto: Freedigitalphotos.net
