De multe ori, copiii isi privesc parintii ca pe niste fiinte ciudate, care au uitat sa faca cel mai important lucru din lume: sa se joace. De ce ajungem ca, la varsta adulta, sa nu ne mai jucam aproape deloc sau sa luam chiar si joaca prea in serios? Incercam sa raspundem acum, la Meditatii pentru parinti.
„Nu cred ca am avut modele de adulti care se joaca”, este principalul motiv invocat de Cati Calin, trainer in Metoda Espere.
Din cauza ca am avut parinti care au trait si au muncit in niste vremuri dificile, care s-au chinuit sa ne puna paine pe masa, la propriu, nici nu am avut asteptari de la ei sa se joace prea mult. Insa, in acelasi timp, si noi am crescut cu o imagine distorsionata asupra vietii de adult. Am crescut cu intelegerea si modelul ca adultul este acel om serios, cu treburi serioase, si ca „s-a terminat cu joaca, pentru ca nu mai suntem copii”.
Pe de alta parte, in ultimii ani, tot mai multi parinti lucreaza spre a-si schimba perspectiva si a deveni mai jucausi. La Meditatii pentru parinti, iti oferim cateva sfaturi prin care sa mai renunti putin la seriozitate si sa te joci cu mai mult spor.
