Atunci cand vorbim de fenomenul bullying in randul copiilor, suntem de parere ca este nevoie de o stransa colaborare intre scoli si parinti. In aceasta editie a emisiunii Meditatii pentru parinti, le oferim parintilor o serie de sfaturi pentru a depista si adresa experientele de bullying ale copiilor, acasa.
Ca parinte, este normal ca nu vrei sa te gandesti la fenomenul bullying. Nu vrei sa iti imaginezi nici ca puiul tau ar putea fi un agresor, nici ca ar putea fi victima. Insa agresivitatea in scoala (sub toate formele ei) devine o problema tot mai des intalnita, chiar din ciclul primar. Iar parintii trebuie sa stie cum sa actioneze util pentru copiii lor.
Adesea, cand copilul este o victima a bullyingului, putem observa semne precum:
- anxietate;
- refuzul de a merge la scoala;
- depresie;
- probleme de somn;
- probleme de alimentatie.
„O experienta negativa nu se va transforma in trauma, daca copilul are posibilitatea de a povesti cu parintele, acasa, despre ce i s-a intamplat”, explica Gaspar Gyorgy, psiholog clinician si terapeut relational.
El le sugereaza parintilor ca, pentru a adresa fenomenul bullying, este nevoie sa le dea copiilor de inteles ca pot povesti orice, sa asculte fara sa ii intrerupa pe cei mici si sa puna intrebarile corecte.
Daca simti ca piciul tau trece printr-un moment dificil, printr-o experienta negativa, este important sa iti tii propriile emotii si reactii in frau, sa il intrebi pe micutul tau cum se simte si, mai ales, sa asculti. Daca simti nevoia sa iei legatura si cu scoala, atunci este bine sa faci asta intr-o maniera blanda, fara sa arunci acuze, ci incercand sa gasesti o cale de a colabora cu cadrul didactic.
„Foarte multe scoli prefera sa se ocupe responsabilii scolari de acest fenomen, fara sa intervina parintele”, mai spune Gaspar Gyorgy. Noi suntem de parere ca, pentru a preveni fenomenul bullying, este nevoie de cooperare intre toate partile implicate.
Descopera aici si mai multe sfaturi despre cum poti vorbi cu puiul tau despre experientele negative de la scoala.
Materialul face parte din campania „Viata secreta a copilului tau”, lansata de Itsy Bitsy si GMP PR.