Festivalul NARATIV: 100 de feluri in care poti citi o poveste

Festivalul NARATIV: 100 de feluri in care poti citi o poveste

In weekendurile 7-8 si 14-15 octombrie 2017, Asociatia Curtea Veche ii invita pe cei mici si pe cei mari sa descopere in cate feluri pot citi o poveste la cele aproape 100 de activitati gratuite din cadrul Festivalului de lectura pentru copii NARATIV, editia a III-a.

Programul este disponibil pe site-ul narativ.ro, unde doritorii se pot si inscrie la activitatile preferate. Festivalul va avea loc la Colegiul National „Cantemir Voda” din Bucuresti si este destinat in principal copiilor cu varste intre 3 si 14 ani care, alaturi de Nara si Tiv, ghizii aventurosi ai Festivalului, vor desena, vor compune muzica, vor face teatru si recenzii video, vor invata tehnici de dezbatere, vor schimba carti intre ei si chiar vor inventa propriile povesti.

Si, pentru ca obiceiul lecturii se creeaza cu sprijinul adultilor de acasa si de la scoala, organizatorii au pregatit o serie de conferinte pentru parinti si profesori sustinute de catre specialisti in educatia nonformala si psihologia copilului.

Ce gasesc copiii la Festivalul NARATIV

Tribunalul personajelor, Booktubing, Teatru de umbre, Rime si ghicitori, Litere pentru prichindei sunt doar cateva dintre activitatile propuse. Cea de-a treia editie a Festivalului NARATIV aduce in premiera ateliere de storytelling in limbile engleza, germana, maghiara, spaniola si ateliere interactive pentru copii cu deficiente de auz si de vedere. Activitatile sunt realizate in jurul celor mai frumoase titluri ale literaturii universale, precum Alice in Tara Minunilor, Peter Pan, Robinson Crusoe, O calatorie spre centrul Pamantului, O mie si una de nopti, Heidi sau Odiseea.

Despre proiect

Statistici ingrijoratoare privind gradul de lectura si de intelegere a textelor in randul elevilor din Romania arata ca doar 8% dintre copiii bucuresteni citesc de placere in timpul liber si ca 42% dintre elevii cu varsta de 15 ani sunt analfabeti functionali. Festivalul NARATIV este locul unde copiii pot sa porneasca impreuna intr-una dintre cele mai frumoase aventuri: cea a cititului de placere.

Proiectul cultural este co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s