Cand ne gandim la baloane de sapun ne vin de obicei in minte imagini varatice si insorite. Chiar asa, cine ar iesi din casa in ger ca sa faca baloane de sapun? Noi credem ca o sa-ti doresti sa sufli baloane de sapun in aerul rece al iernii dupa ce vei afla cat de interesante sunt baloanele „de gheata”.
Desi poti incerca sa faci baloane de sapun cu solutie cumparata din comert, nu iti garantam ca vei avea parte de un spectacol foarte palpitant, vazand baloanele inghetand instant. E nevoie ca temperatura sa scada destul de mult, poate chiar sub 20 de grade, ca sa faci baloanele sa inghete imediat cum le sufli.
Poti, in schimb, sa prepari in casa o solutie de baloane speciala, “de iarna”, pe care sa o testezi la temperaturi negative “rezonabile”, de -10, -12 grade Celsius. Vei avea nevoie insa de o bagheta de suflat baloane, daca ti-a ramas prin sertare de asta vara.
Ingrediente necesare pentru solutia de baloane:
- 3 masuri de apa
- 1 masura detergent de vase lichid
- O jumatate de masura de sirop de porumb
Amesteca ingredientele, lasa solutia sa se “odihneasca” putin, imbraca-te bine si iesi afara, sa testezi solutia.
Iata si cateva sfaturi pentru un experiment cat mai reusit:
- alege un loc ferit de vant pentru a face baloane.
- cu cat e mai frig, cu atat mai bine (de preferat dimineata sau seara).
- sufla baloanele cat mai sus in aer, ca sa aiba timp sa inghete pana ajung pe pamant.
- incearca sa faci baloanele miscand bagheta prin aer, nu sufland in ea – aerul cald pe care il sufli face ca baloanele sa inghete mai greu.
Suntem curiosi sa aflam cum ti-a iesit experimentul baloanelor inghetate! Povesteste-ne in rubrica de comentarii de mai jos.