Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” ii invita pe copiii curajosi sa petreaca o noapte la muzeu, printre cele mai mari mamifere care au existat vreodata pe Pamant!
Evenimentul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani si are editii programate pe tot parcursul verii. Prima „noapte printre giganti” are loc vineri, pe 10 iunie. Urmatoarele intalniri au loc pe: 24 iunie, 8 iulie, 22 iulie, 5 august, 26 august, 9 septembrie si 16 septembrie.
In prima parte a serii, cei mici vor face un tur al muzeului, asigurandu-se ca toate exponatele au parte de un somn linistit. Apoi, vor viziona cateva documentare despre viata fascinanta a animalelor, oferite de catre DaVinci Learning.
Sosirea copiilor este stabilita pentru ora 21:00, iar parintii sunt asteptati sa-i ia a doua zi, sambata, incepand cu ora 08:30, dupa ce copiii au luat micul dejun.
Sunt doar 20 de locuri, asa ca grabiti-va sa va inscrieti. Pentru participare si mai multe informatii, poti trimite un e-mail pe adresa info@antipa.ro sau poti suna la numarul 021/305.60.31. Costurile de participare sunt de 200 ron/ copil; 300 ron/ doi frati; 400 ron/ trei frati.