Dr. Oz: O minte sanatoasa intr-un corp sanatos

In cateva sfaturi simplu de urmat, faimosul Dr. Oz ne spune ce este esential sa avem in vedere, pentru a duce un stil de viata sanatos.

Ne pregatim de o super conferinta in aceasta luna. Pe 25 mai 2016, Dr. Oz vine in Bucuresti, cu evenimentul Take your life to the next level. Pe scena de la Sala Palatului din Capitala, Dr. Oz va dezbate subiecte legate de Health & Lifestyle si ne va oferi sfaturi menite sa ne ajute sa ne imbunatatim viata. Conferinta va fi moderata de unul dintre cei mai cunoscuti strategisti si traineri romani – Dragos Bucurenci si va incepe cu discursurile unor speakeri romani de exceptie: Dr. Victor Clatici (Medic primar Dermatologie – Venerologie), Lygia Alexandrescu (Conferentiar Universitar, Doctor nutritionist), Andy Szekely (autor, trainer si speaker motivational) si Andreea Raicu (speaker motivational).

Cu aceasta ocazie, am vrut sa aflam cateva dintre secretele sale pentru o minte sanatoasa si un corp sanatos si acum le impartasim si cu voi.

In opinia celebrului doctor, medicina traditionala si cea alternativa nu se exclud una pe cealalta, intrucat ambele aduc beneficiile lor. De aceea, in procesul unei vindecari holistice, Dr. Oz sustine ca dragostea este esentiala.

Intrebandu-l despre ce boli par sa caracterizeze acest secol, el ne-a raspuns:

„Problemele emotionale sunt cele mai apasatoare in acest secol, asa cum cancerul era atat de predominant in secolul XX.”

Astfel, el este de parere ca meditatia poate aduce un echilibru in vietile oamenilor. Tot pentru eliminarea stresului, Dr. Oz recomanda alimentele bogate in Omega 3. Iar un al treilea sfat al sau pentru un echilibru emotional este sa avem grija de somnul nostru si sa dormim corect.

Pentru Dr. Oz, un stil de viata sanatos si fericit este strans legat si de o viata activa:

„Activitatea fizica este, de obicei, un pas intelept, intrucat ai ocazia sa faci ceva si nu ti se ia nimic”, spune el.

De aceea, in familia sa, sporturile precum basket, tenis si inot sunt nelipsite. In plus, este de parere ca joaca „ne permite sa facem greseli”, un lucru atat de important (nu-i asa?) intr-o lume in care suntem din ce in ce mai perfectionisti si, implicit, mai stresati.

Iata si trei intrebari rapide, pentru a ne ajuta sa luam deciziile corecte in alimentatie, pentru un stil de viata sanatos:

Care sunt super alimentele anului 2016?

Dr. Oz: Cerealele integrale – teff, orz, farro, grau kamut, quinoa.

Care sunt inamicii alimentari, ai corpului nostru?

Dr. Oz: Alimentele albe – painea, orezul, pastele, zaharul, amidonul de porumb.

Care sunt cei mai buni prieteni ai corpului nostru?

Dr. Oz: Fructele si legumele, mai ales broccoli, conopida, merele si grapefruit. Iar pentru proteine vegetale recomand fasolea.

IMPORTANT: Doctor OZ va vorbi in limba engleza cu traducere in limba romana. Pentru a beneficia de traducere in limba romana, trebuie doar sa bifezi echipament de traducere in momentul comenzii. Daca ai nevoie de ajutor suplimentar suna la numarul 0751.253.100 sau trimite un email la contact@droz.ro.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s