Cand vine vorba de aducerea pe lume a unui copil, barbatul si femeia – chiar daca isi doresc sincer sa faca echipa – se comporta de parca ar vorbi limbi diferite. Intr-un fel, chiar asta fac.
Din clipa in care afla ca vor deveni mame, majoritatea femeilor intra pe bulevardul larg, bine delimitat si imposibil de ratat al instinctului matern. Barbatii, in schimb, sunt lasati de capul lor sa isi croiasca singuri drum prin hatis, folosindu-se de propria inteligenta. (Cu alte cuvinte, ca sa-l citez pe sotul meu, maternitatea e cam innascuta. Paternitatea se construieste.)
Sa explic putin termenii pe care i-am folosit. Instinctele sunt comportamente fixate in natura noastra de, uneori, milioane de ani de evolutie. Sunt comune intregii specii. Sunt, daca vreti, niste programe puse in corpul nostru fiindca au fost verificate si rasverificate si s-au dovedit eficiente pentru supravietuire. Nu pot fi modificate de vointa posesorului. Pur si simplu te porti intr-un anume fel, fara a putea sa explici de ce. Ceva din tine iti spune ca e singurul mod de a proceda, si cu asta basta. Mai mult, o faci fara sa gandesti. Daca ai sta sa te gandesti, poate ca ai face altfel. (Doar ca natura a vrut sa se asigure ca nu vei face altfel, deci nu te prea lasa sa gandesti. Si, in rezerva, te-a dotat si cu niste senzatii foarte neplacute in cazul in care, din diverse motive, nu reusesti sa actionezi cum iti spune ea).
Inteligenta, pe de alta parte, e abilitatea individului de a gasi singur solutii la problemele de care se loveste. Comportamentele inteligente le alegi tu si le poti explica. Au o logica foarte clara, cel putin pentru tine.
Acuma, sa nu ma intelegeti gresit, femeile insarcinate poseda inteligenta. Barbatii care vor deveni tati au si ei tot felul de comportamente instinctive. Dar, pe ansamblu, comportamentul fiecarui sex e in aceasta situatie dictat de, sa-i zicem, reguli diferite.
Si mai e ceva. Legatura dintre o mama si pruncul ei – nascut sau pe cale de a se naste – e cea mai intima, calda si intensa relatie care poate exista intre doua fiinte omenesti. Priviti din afara cei doi par uneori izolati in aceasta relatie, ca intr-un spatiu numai al lor, departe de restul lumii. Sunt totul unul pentru celalalt. E firesc, prin urmare, ca tatal sa se simta putin lasat pe dinafara.
Ei bine, asa stau lucrurile. Si atunci, ce sa facem?
Pot sa va spun cu siguranta, domnilor tatici, ce sa NU faceti. NU va indepartati! NU luati distanta! Caci acum este MARE nevoie de voi.
Vedeti, exista o problema destul de mare cu instinctele. Ele au fost formate cu foarte mult timp in urma. Cam pe vremea cand traiam prin pesteri. In ziua de azi se poate intampla ca ele, partial, sa nu mai corespunda. (Viata oamenilor s-a schimbat enorm in ultima mie de ani. Instinctele nu). Sa zicem spre exemplu ca in trecutul indepartat era bine ca femeia, inainte sa nasca, sa isi aranjeze culcusul adunand niscaiva iarba uscata si provizii in sus-mentionata pestera. Dar, in ziua de azi, pornirea inexplicabila de a aspira frenetic toata casa si a muta mobile cand mai ai cateva zile pana la termen e, logic vorbind, destul de inutila. Plansul bebelusului nu are, in 99% din cazuri, in mediul in care traim acum, semnificatia unei primejdii de moarte. Insa gheara irationala pe care o simt eu, ca mama, in stomac cand il aud, veche de un milion de ani, nu stie asta. Si, oricat as incerca, nu o pot face sa dispara. De fapt, nici prin gand nu-mi trece sa incerc. Ratiunea mea, atata cata o am, nu poate, oricat mi-as dori, sa treaca peste programul instinctului.
Prin urmare, eu cred ca, pe scurt, raspunsul la intrebarea despre cum ar trebui sa se poarte cu sotia sa insarcinata ar fi „stai langa ea si fii ratiunea ei”.
Pot incerca sa dau cateva sugestii despre ce inseamna asta de fapt – fiecare e liber sa completeze lista (cum spuneam, folosindu-se de propria inteligenta).
1) Informati-va despre ce va asteapta, daca sunteti la primul copil. NU de pe internet. Veti gasi extrem de multe surse, toate bine intentionate, majoritatea contradictorii, si o sa sfarsiti prin a va zapaci. Cumparati o carte scrisa de un pediatru. Mie personal mi-a placut cea a dr. Benjamin Spock fiindca e practica, optimista si la obiect – si are un binevenit capitol despre primul ajutor in caz de accidente ce se pot intampla copilului (precizez ca eu am o editie mai veche).
2) Urmariti atent activitatile sotiei si interveniti atunci cand se oboseste prea tare sau isi asuma sarcini peste puterile ei. (Ea, de una singura, nu se va opri). Ajutati -o fizic – cat puteti. Daca nu puteti, convingeti-o sa le amane pentru cand va fi mai odihnita sau cand o puteti ajuta. Extrem de putine treburi casnice nu suporta amanare. Negociati impreuna un plan al activitatilor casnice care sa va multumeasca pe amandoi.
3) Nu va angajati in discutii in contradictoriu (de obicei sfarsesc in lacrimi, reprosuri si nervi). Fiti bland, dar ferm, si pur si simplu faceti ceea ce considerati ca trebuie facut. Scoateti-i aspiratorul din priza. Trimiteti-o sa se odihneasca. Scoateti copilul mai mare in parc si dati-i sandvisuri daca nu exista mancare gatita etc etc
4) Nu va indepartati fizic de sotie – cu tot ce inseamna asta. Fiti atenti si la gesturile mici, la dovezile de tandrete care cimenteaza legaturile de cuplu. Gesturile se adreseaza direct corpului nostru si transmit mesaje emotionale puternice si durabile. Contactele fizice dintre oameni exista si ele de milioane de ani, si vorbesc o limba straveche, mai profunda decat a cuvintelor. Profitati de asta.
(O ilustrare concreta pentru punctele 2-4: daca, venind acasa, va gasiti sotia cocotata in echilibru instabil pe un taburet incercand sa agate mai stiu eu ce perdelute prin camera copilului, nu incepeti sa racniti la ea din usa despre cat de inconstienta este. Mergeti calm langa ea, luati-o tandru de mana – sau, pentru curajosi, in brate – si coborati-o in siguranta la sol. Apoi ademeniti-o cumva repede departe de perdelute) .
5) Spuneti-i ca e frumoasa, des. Daca nu credeti asta, mintiti cu talent. E foarte greu sa cari zilnic, timp de cateva luni, dupa tine nu stiu cate kilograme in plus, sa te doara mereu cate ceva, sa ai senzatia ca esti un butoias pe picioare si sa nu poti nici macar sa te legi singura la sireturi. Multe femei reusesc sa se simta chiar si in aceasta imposibila situatie frumoase. Toate merita sa auda ca sunt.
6) Insotiti sotia la controalele medicale periodice si discutati personal cu medicul, asigurandu-va ca stiti ce trebuie si ce nu trebuie sotia sa faca. Cereti informatii despre nastere si spitalizare si aflati daca si cu ce puteti fi de folos. Cereti medicului numarul de telefon la care il puteti chema in caz de urgenta.
DUPA nastere, faceti tot ce puteti ca sotia sa se odihneasca. (Asta inseamna, de obicei, sa stati intre doua supturi cu copilul in brate si sa aveti grija sa nu planga pentru ca sotia sa poata dormi). Odihna mamei e esentiala pentru ea si pentru copil. Cand adoarme copilul, obligati-va sotia sa se culce si ea. Este o prioritate absoluta in primele saptamani, de asta depinde si alaptarea, si refacerea mamei. O sa mai scriu despre asta cand voi vorbi despre alaptare.
Atentie: dupa nastere, datorita si modificarilor hormonale care se petrec in organismul ei, nici o femeie nu mai judeca normal. Va veti confrunta cu izbucniri emotionale, idei irationale si asa mai departe. Executati cu rabdare punctul 3. Nu va nelinistiti, in timp ii va trece.
Daca aveti si alti copii, acordati-le timp si atentie in plus. Vor fi si ei afectati de „monopolizarea” mamei de catre noul venit, si nefiind adulti le va fi mai greu sa accepte situatia. Ajutati-i!
Dupa nastere, preluati responsabilitatea treburilor casnice, dand timp sotiei sa isi revina. Mentineti gospodaria functionala, macar in linii mari. Daca puteti, chemati sau angajati un ajutor.
Implicati-va in ingrijirea bebelusului. Sunt anumite operatiuni pe care mama le va face cu greu in primele zile, mai ales daca a nascut prin cezariana. Daca nu ati sarit punctul 1, va veti descurca. Oricum copiii mici sunt mai putin fragili decat par.
S-ar mai putea spune multe, dar cred ca e nimerit sa inchei cu un sfat al sotului meu – asa cum l-a dat cu niste ani in urma varului nostru cand acesta era pe cale sa devina tata. „Cand te enervezi si simti ca nu poti sa mai suporti – si o sa simti asta – nu spune nimic. Iesi din casa. Fa o tura-doua in jurul blocului. Si vino inapoi”.
Simplu, nu?
Nu va fi usor. E nevoie de multa rabdare, de multa osteneala si de multe ori de nervi de fier atunci cand vrei sa fii alaturi de o femeie insarcinata. Femeia pe care o iubesti se schimba, si iti pare ca niciodata nu va mai fi la fel. Uneori te exaspereaza. In acele momente, gandeste-te ca pe undeva tot efortul pe care il face il face si de dragul tau. Cu tine si prin tine a ales sa devina mama. Cand iti vei privi pentru intaia oara copilul nou-nascut, cand vei recunoaste pe chipul lui micut propriile tale trasaturi – dar mai frumoase, mai curate si mai limpezi, neatinse inca de grijile vietii, cand vei simti cum in el traieste o farama din tine, aminteste-ti ca ea a facut asta cu putinta.
Si iubeste-o pentru asta.
Si, oricate ture ai face in jurul blocului, vino inapoi.
(Cu multumiri lui Eugen, care a avut rabdare sa-mi povesteasca. Si a venit mereu inapoi).
Autor articol: Andreea Giurgea are 42 de ani si este casatorita cu Eugen Giurgea din 1993. Au impreuna 6 copii. Andreea a terminat Facultatea de Jurnalism a Universitatii Bucuresti in 1997 si Facultatea de Psihologie a Universitatii Ovidius in 2006. In prezent lucreaza in Constanta ca psihoterapeut.
sursa articol: Stiri pentru viata
si eu tocmai am aflat ca sunt insarcinata si acum trebuie sa anunt in familie, mai ales momentul cu sotul. am ceva emotii pentru ca vreau sa iasa bine. invitatiala restaurant suna bine, am mai gasit pe internet multe siteuri cu tricouri sau cani personalizate dar parca este prea banal. am mai gasit si un puzzle de ex aici: http://www.pepuzzle.ro/blog/insarcinata.html dar nu sunt sigura. mai aveti si alte idei. mi-ar fi de mare ajutor. Multumesc!