Hope Concert sustine copiii vulnerabili

Pentru al patrulea an la rand, fundatia Hope and Homes for Children Romania organizeaza evenimentul cultural Hope Concert, in sprijinul copiilor vulnerabili.

Hope Concert 2016 va avea loc pe 10 aprilie, de la ora 19:00, la Ateneul Roman din Bucuresti, si se va desfasura sub sloganul ”O casa si o familie pentru fiecare”. Pe scena vor urca violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordachescu, solistii Dan Bittman, Paula Seling si Feli, pianistul Andrei Licaret, alaturi de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu. Invitat special va fi actorul Marius Manole. In cadrul Hope Concert, sound-ul special al Orchestrei de Violoncele se va impleti cu muzica pop, intr-o orchestratie inedita, semnata de Dan Dediu, rector al Universitatii de Muzica din Bucuresti si unul dintre cei mai premiati compozitori romani.

Gazdele serii vor fi jurnalista Amalia Enache, Ambasador Hope and Homes for Children de peste 6 ani, si Dragos Bucurenci, activist civic si purtator de cuvant al HHC Romania.

Pe langa evenimentul indoor, spectatorii se vor putea bucura si de un performance live de street art, cu Sweet Damage Crew.

Hope Concert este unul dintre cele mai importante evenimente de implicare sociala din Romania, ce propune imbinarea artelor in numele sperantei, pentru a oferi un camin celor peste 8.000 de copii aflati inca in institutii de tip vechi. Este un eveniment cultural si caritabil, pentru sustinerea proiectelor Hope and Homes for Children Romania, ce urmaresc inchiderea institutiilor de tip vechi pentru copii, inlocuindu-le cu un sistem bazat pe conceptul familial.

Pentru acest an, planul este de a inchide 11 astfel de institutii, din Bucuresti, Iasi, Bacau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Neamt, Olt si Vaslui.

In 2015, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj important de pe scena Hope Concert: ”Prin ceea ce faceti, dar mai ales prin cine sunteti, ati reusit nu doar ca acesti copii sa aiba un loc numit acasa, ci ati daruit speranta. Dumneavoastra ati vazut suferinta si deznadejde si n-ati trecut mai departe indiferenti. Ati ascultat si ati aratat ca va pasa. Ati venit cu solutii, ati generat dezbatere, ati creat parteneriate cu autoritati publice, ati dezvoltat servicii sociale. Intr-un cuvant, ati aratat ca se poate.”

Violoncelistul Alexandru Tomescu, si el Ambasador HHC, a declarat: ”A fi alaturi de echipa Hope and Homes for Children Romania este pentru mine un gest de normalitate, care s-a imbogatit cu semnificatii noi in urma cu un an de zile, cand am devenit eu insumi tata. A fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait. Pe parcursul zilelor (si noptilor) care au urmat mi-am dat seama de cat de complex, complicat si, in acelasi timp, coplesitor de frumos este sa cresti un copil. Este ceea ce Hope and Homes for Children face la fel, in fiecare zi si in fiecare noapte, fiind alaturi de acei copii care nu se pot bucura de caldura unei familii. Este o misiune uriasa, de proportiile careia imi dau seama cu cat avansez si eu in misiunea mea de parinte. Cred ca ii inteleg mai bine ca niciodata pe cei de la Hope and Homes for Children si sunt cu tot sufletul alaturi de ei!”

Urmareste aici cum s-a desfasurat Hope Concert 2015:


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s