Celor mai multi copii le este greu sa se desprinda de cei dragi. Gradinita este un prim pas catre independenta copilului, util, dar nu si placut (cel putin, nu la inceput).
Cum este si normal, micutii prefera parintii sau pe cei care ii ingrijesc acasa – gradinitei. La gradinita, pentru ei este un loc necunoscut, cu oameni necunoscuti. Acasa este cel mai bine: adultul se poate ocupa pe indelete de nevoile celui mic.
De aceea este important ca puiul tau sa aiba o perioada de acomodare la gradinita. Mai intai, vizitati impreuna institutia si cunoasteti-o pe viitoarea educatoare. Astfel, copilul va incepe sa construiasca relatia lui cu locul si cu educatoarea. Alaturi de educatoare, stabiliti impreuna cum sa ajutati adaptarea lui.
O maniera usoara, pe care am invatat-o de la gradinitele Montessori, este urmatoarea: minim o saptamana, la inceput, fii alaturi de el, in sala de clasa sau pe hol, fara sa intervii in nici un fel – ca un fel de piesa de mobilier. Copilul stie ca esti acolo si poate veni la tine cand are nevoie. Cand iti cere ceva, indreapta-l catre persoana care il poate ajuta: „Daca ti-e sete, uite, x iti poate da.” Copilul se va simti in siguranta si, treptat, va sta mai putin lipit de tine. Va putea merge sa descopere ce minunatii fac acolo colegii lui.
O alta cale este ca micutul tau sa pastreze legatura cu tine printr-un obiect, atunci cand este la gradinita. Ii dai un obiect de-al tau sau o esarfa cu mirosul tau, pentru momentele in care i se face dor de tine.
Il mai ajuta si un mesaj clar din partea ta. Esti hotarat(a) sa il duci la gradinita? Sau inca te gandesti ca e mic, ca poate nu vor avea grija de el acolo. Verifica bine gradinita inainte, ca sa te eliberezi de temeri. Apoi, fii ferma pe pozitie. Mersul la gradinita nu este negociabil.
Si pentru ca cel mic nu are notiunea timpului, atunci spune-i cand vei veni sa il iei. Ia ca reper programul lui: dupa masa de pranz, dupa gustarea de dupa-amiaza.
Cu pasi mici, va reusi sa faca desprinderea de parinti – catre un mediu stimulant si educativ, in care isi va putea face si prieteni.
Autor articol: Cati Calin, trainer si consultant in comunicare relationala la Centrul AmaneSer / facebook / amaneser@amaneser.ro / 021/327.54.45 / 0723.396.368