Multi parinti au impresia ca micutii lor nu au drag de scoala. Dar este important sa privim cum invata, de fapt, copiii nostri.
De cate ori nu auzim parinti spunand ”Copilului meu nu-i place sa invete, nu-i place cartea, nu are chef de citit, de socotit, de studiat”? Eu, personal, am auzit de foarte multe ori aceste propozitii si tare rau mi-a parut. Mi-a parut rau ca le-am auzit numai la noi, parintii cu copii care merg deja la scoala. Nu se plange nimeni ca micutul de 3 ani, spre exemplu, prefera desenele animate, activitatile statice, ca nu mai pune intrebari… („Slava Domnului ca l-am dezvatat sa mai intrerupa din 10 in 10 secunde”, am spune mai degraba.)
Dar cheia iubirii de studiu, de cunostere sta tocmai in varsta mica a copilului. La varsta scolara, copilul capata mai greu deprinderea studiului de placere. Iata cum invata copiii sa invete:
- Asadar, o prima etapa ar fi incurajarea micutului sa se joace activ si nestructurat. Cu totii preferam sa avem casa ordonata si aproape dam comenzi copiilor sa se joace intr-un singur loc, cu un singur obiect, sa-l puna la loc si apoi sa treaca la o alta activitate, la fel de structurata. Sa nu crezi ca incurajez dezordinea sau atitudinea lipsita de respect fata de munca altuia. Cu siguranta, micutii trebuie sa indrageasca si ei o casa primitoare si sa iubeasca munca, efortul parintilor de a le conferi un camin placut. De aceea, recomand ca la finalul activitatilor sa explicam copiilor despre respectul fata de munca celorlalti, care au facut curat si ca ar fi frumos sa readucem casa la forma initiala, asta dupa ce ei au avut parte de o bucata buna de joc nestructurat. Jocul nestructurat, fara reguli, invita la creativitate, da libertatea de a concepe scenarii, de a combina jocuri, de a strica pentru a repara. Pot aduce plus unui joc prin altul, lucru care ar fi imposibil de realizat daca primul joc ar fi deja strans.
- Al doilea pas, este exemplul personal. Copiii invata din ceea ce vad, mai mult decat din ceea ce aud. Degeaba ii presam sa citeasca sau sa descopere lucruri noi, daca noi ne-am pierdut demult aceasta deprindere si obositi fiind ne cufundam in canapea, la televizor. Copiii pricep ceva de genul:
”Parintii vin obositi de la serviciu si au voie sa se odihneasca, in timp ce noi, copiii, venim obositi de la scoala si trebuie sa fim entuziasmati de o noua sesiune de studiu.”
Cel mai usor lucru pe care il putem face este sa ne cumparam o carte de activitati creative, din care avem ceva de invatat, poate nou si pentru noi si sa oferim cadou 30 de minute din viata noastra studiului impreuna. O alta activitate, menita sa invite la citit de placere este cititul in tandem. Seara la culcare, fiecare isi ia cartea lui si citim alte 30 de minute. Putem discuta, eventual, despre cartile pe care le citim. Pentru copiii mici, care nu stiu inca sa citeasca, de preferat ar fi sa citim in fiecare seara, la culcare. Daca avem si zile mai putin imbietoare la citit, putem povesti oral intamplari din viata noastra, sub nicio forma nu pronuntam propozitia magica, cu efect invers: ”Astazi nu am chef de citit.” Evitam sa facem astfel de afirmatii in fata copiilor, in general: ”Nici mie nu mi-a placut scoala, nici mie nu mi-a placut sa citesc, nici eu nu am fost bun la matematica, cu cine sa semene?”
- Al treilea pas este, de fapt, piesa suprema din puzzle-ul parentajului, ascultarea copiilor. Pare greu, daca cautam perfectiunea. Exista si momente in care suntem foarte obositi, tensionati, frustrati si nu ne putem concentra la a-i asculta pe altii, parca si gandurile noastre atarna mai greu ca plumbul. In astfel de zile, suntem sinceri, le povestim copiilor prin ce trecem si ii asiguram ca odata starea trecuta, vom fi din nou pe metereze si ii vom asculta cu atentie.
O mare frica a noastra a parintilor este sirul interminabil de intrebari puse de copiii micuti. Ei bine, de preferat este sa le raspundem de fiecare data. Exceptie pot face zilele grele, mai sus mentionate, dar explicate copiilor. De asemenea, parintii nu sunt enciclopedii ambulante. Avem voie sa nu stim, avem voie sa spunem ca nu stim, dar avem voie sa fim interesati, stimuland, astfel, si interesul micutilor de a descoperi din ce in ce mai mult:
”Nu stiu, dar este o intrebare interesanta. Ma bucur ca o sa invat, o sa descopar ceva nou. Hai sa cautam raspunsul sau sa intrebam un specialist sau alt membru al familiei.”
Toate aceste etape parcurse ar trebui sa ii confere copilului siguranta necesara, increderea ca exista cineva care il va ajuta cand ii va fi greu si confortul de a pleca in aventura cunoasterii misterelor lumii.
Autor articol: Gabriela Maalouf – Consilier in dezvoltare personala
