Picteaza cu gheata

Cuburi de gheata, culori si o ocazie de a ne murdari de vopsea din cap pana in picioare? Pare a fi experimentul perfect! Inseamna ca este momentul sa pictam cu gheata, sa ne distram si sa si invatam ceva.

Urmatorul experiment este un prilej bun pentru a-i invata pe cei mici cum lichidul devine solid cand ingheata si apoi cum se topeste, ajungand din nou in stare lichida.

Ai nevoie de:

  • tempera lichida;
  • o tava pentru cuburi de gheata;
  • betisoare de lemn (ca cele de inghetata; se gasesc in multe magazine de bricolaj);
  • hartie;
  • folie de plastic (optional).

Cum se face:

Ajuta-ti copilul sa toarne vopsele in tava pentru cuburi de gheata. (Poate pune o singura culoare sau cate una pentru fiecare cub.)

In mijlocul fiecarui cub umplut cu vopsea, puneti impreuna cate un betisor de lemn. Pentru ca vopseaua este mai vascoasa decat apa si pentru ca betisoarele sunt usoare, ar trebui sa stea ridicate fara ajutor. Insa, daca intampini probleme, acopera tava in folie de plastic si infige betisoarele.

Asezati tava in congelator si asteptati pana cang vopseaua a inghetat si a devenit solida.

Odata ce au inghetat cuburile, copilul tau poate incepe sa picteze. Ajuta-l sa scoata culorile din tava si lasa-l sa isi exprime imaginatia.

Tinand de betisorul fiecarui cub, copilul va rasuci cubul colorat peste hartie. Pe masura ce se topeste, cubul va lasa urme de culoare.

In timp ce picteaza, intreaba-ti copilul daca isi da seama ce s-a intamplat. Ce a patit vopseaua cand a fost pusa la congelator? Dar cand a revenit la temperatura calda din casa?

Este si o ocazie sa invatati despre cum se combina culorile. De exemplu, pune in tava pentru cuburi de gheata vopsea rosie si vopsea galbena. Ce culoare vor forma cand se vor topi impreuna?

Atentie! Este bine sa acoperi spatiul in care veti incerca acest experiment pentru ca, asa cum spuneam mai sus, atat copilul tau cat si tu va veti murdari destul de mult.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s