Saptamana de intamplari neconventionale ADfel incepe cu Zilele Culturale ADfel, unde vor fi prezentate idei de infrumusetare a lumii.
Evenimentul are loc in perioada 21 – 23 septembrie, la terasa Fabrica (Strada 11 Iunie, nr. 50, Bucuresti).
Organizatii non-guvernamentale, asociatii si institutii culturale, sociale, ecologice si educationale vin sa isi prezinte ideile prin care vor sa schimbe lumea.
A zecea editie ADfel se desfasoara pana pe 28 septembrie si, pe langa ideile nastrusnice din Zilele Culturale ADfel, participantii vor avea parte de o multime de activitati: picturi pe apa, ateliere, proiecte DIY, cautare de comori sau terapie psihologica-fulger.
ONG-urile care vor sa se inscrie cu activari neconventionale o pot face cu un e-mail la adresa andrei.buhlea@IQads.ro (pentru Andrei Buhlea, Project Manager Zilele Culturale ADfel). Organizatiile trebuie sa activeze in zona culturala, sociala, ecologica sau educationala si sa prezinte o descriere a lor si a proiectelor desfasurate, precum si doua propuneri de activari in cadrul evenimentului. Deadline-ul pentru trimiterea propunerilor este 1 septembrie.