Crezi ca poti sa faci toate sariturile de la Elasticul, fara sa te incurci? Tine pasul cu Simona Dragomir, care ne povesteste despre jocul sau preferat din copilarie.
Elasticul este un joc foarte antrenant, atat pentru dezvoltarea conditiei fizice la copii, cat si pentru memorie, dexteritate si atentie. De ce? Pentru ca trebuie sa tii minte o multime de sarituri si sa le faci intr-o anumita ordine, fara sa te incurci.
Afla regulile jocului de la Simona Dragomir, care ii indeamna astfel pe cei mici si pe cei mari sa petreaca tot mai mult timp in familie: „Nu uitati sa iesiti afara, sa va bucurati de soare, de natura, de pasarele, de orice lucru frumos!”
Numar de jucatori: de la 3 in sus (doi jucatori tin elasticul intins si unul sare).
Ai nevoie de: un elastic cu o lungime de 4-5 m, unit la capete, si spatiu de sarit.
Cum se joaca:
Regulile variaza, dar iti prezentam aici o varianta a jocului si tipurile de sarituri intalnite.
De obicei, Elasticul se joaca in 3 sau mai multi jucatori. Doi jucatori stau fata in fata si tin elasticul intins, cu gleznele. Al treilea jucator face un set de sarituri – peste elastic, in interiorul elasticului, intr-un picior etc. Cand greseste, vine randul urmatorului jucator. Daca sunt doar 3 jucatori, cel care a gresit trece sa tina elasticul si sare unul din ceilalti doi.
Se poate juca si cu un singur jucator, elasticul fiind intins intre doua scaune. Totusi, propunem aceasta varianta doar pentru exersat, pentru ca nu e la fel de amuzanta ca intr-un grup mai mare.
Tipuri de sarituri:
- cu ambele picioare peste elastic;
- cu ambele picioare in interiorul elasticului;
- cu un picior in elastic si unul afara;
- cu un picior larg peste elastic si cu schimbarea directiei;
- in afara elasticului si apoi dat elasticul dupa un picior;
- pe elastic;
- cu un picior sub elastic si unul deasupra.
Niveluri de dificultate (unde se tine elasticul):
- intins pe glezne si cu picioarele desfacute;
- intins pe glezne si cu picioarele apropiate;
- intins pe o singura glezna;
- se repeta cele trei instante, cu elasticul ridicat in spatele genunchilor;
- pentru experti, se repeta cele trei instante, cu elasticul ridicat pe coapse.
Tip de joc – Moara:
- 0 – sari cu ambele picioare afara din elastic;
- 1 – sari cu picioarele apropiate in interiorul elasticului;
- 2 – sari cu un picior in elastic, apoi sari in dreapta sau in stanga ca sa intre celalalt picior in elastic si elasticul sa stea intins, intr-o parte;
- 3 – sari ca la punctul 2, apoi scoate un picior afara;
- 4 – sari cu ambele picioare pe prima linie de elastic, intai cu ele apropiate, apoi departate; repeta miscarile si pe a doua linie;
- 5 – pe sub prima linie de elastic, calca pe rand cu picioarele pe a doua linie de elastic, apoi calca pe ambele linii, uneste varfurile si elibereaza de sub picioare prima linie;
- 6 – sari pe cate o linie a elasticului, intr-un picior, de trei ori;
- 7 – sari ca la punctul 6 si apoi sari in afara elasticului;
- 8 – sari ca la punctul 2, doar ca de patru ori pe un picior si de patru ori pe celalalt;
- 9 – sari ca la punctul 4 de cate patru ori, apoi sari in afara elasticului;
- 10 – agata elasticul cu varfurile picioarelor si sari cu el agatat peste celalalt fir, departeaza usor picioarele si sari din fundita formata, cu picioarele departate, in afara elasticului.
Cine castiga: Castiga cel care a facut cele mai putine greseli sau care a reusit sa termine jocul.
Afla aici cui ii mai place sa joace Elasticul!