Cea mai ampla campanie de educatie ecologica si mediu din Romania, „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informatie, Actiune”, a ajuns la final, dupa un maraton de mai bine de doua luni in slujba unui mediu sanatos.
Peste 60.000 de elevi din scolile romanesti s-au intrecut in colectarea cat mai multor kilograme de deseuri si reciclarea lor pe categoriile plastic, hartie si carton.
Campionii reciclarii au fost premiati cu laptopuri, camere foto, imprimante, tablete, smartphones si ghiozdane cu rechizite, in cadrul a doua festivitati ce au avut loc la sfarsitul lunii noiembrie, la Bucuresti si la Deva.
Dar aceasta a fost doar a doua etapa a proiectului. Campania EcoAtitudine este gandita in asa fel incat, pe parcursul a zece ani de desfasurare (din 2010 pana in 2020), sa implice peste 1.000.000 de elevi si profesori din Romania, in dezvoltarea unei atitudini responsabile fata de mediul inconjurator.
In aceasta etapa, numarul elevilor si scolilor ce au participat s-a dublat. De asemenea, s-au desfasurat patru concursuri pentru promovarea reciclarii: „Reciclarea EcoAtitudine”, „Agentul EcoAtitudine”, „Mugur de Verde” si „Ia atitudine, fii eco”.
Lista castigatorilor poate fi consultata pe site-ul oficial EcoAtitudine.