Trebuie neaparat tatal sa fie autoritatea in casa? Care este diferenta intre autoritatea in familie si comportamentul autoritar? Si, de ce tot folosim acest „trebuie”, pana la urma?
„Nu! Nu neaparat!” Acesta este raspunsul meu scurt la aceasta intrebare (si il ofer aici chiar daca de obicei ma feresc sa dau sentinte). Raspunsul lung este insa fireste mai nuantat.
Stim in psihologie ca ”trebuie” este ceva care poate face mai mult rau decat bine, mai ales atunci cand „trebuie neaparat”. Si nu iti propun aici sa ne dispensam de „trebuie”, tocmai pentru ca sunt destule momente si situatii in care ne serveste. Merita insa sa invatam sa il folosim mai cu masura si in situatii potrivite si, deseori, formularea „este nevoie” e mult mai constructiva.
Iti propun astazi sa ne uitam mai atent la acest „trebuie neaparat” atunci cand este aplicat la asteptarea ca tatal / barbatul sa fie autoritatea in casa.
Stim deja ca autoritatea in familie este confundata adesea cu comportamentul autoritar, iar acesta este exprimat, de regula, in forma lui negativa si chiar cu violenta si asumat de multe ori de barbati ca o componenta valorizata a rolului masculin. Daca esti „barbat adevarat” nu „stai sub papuc” si nu „lasi gaina sa cante”, ci tu o sa dictezi si o sa impui ce este de facut, cine le face si cum se fac lucrurile.
Autoritatea in familie este o expresie a puterii si reprezinta capacitatea unui parinte de a asuma si a transmite si celorlalti membri ai familiei ca, intr-un moment si pe un domeniu dat al vietii lor, impreuna isi asuma rolul central in a avea grija de mersul lucrurilor si de luarea de decizii si ca ceilalti sunt in postura de a se alinia la deciziile sale.
Autoritatea nu poate fi desprinsa de putere pentru ca e nevoie de puterea de a te face auzit si de a influenta comportamentul celorlati pentru a putea exercita autoritate in familie. Si ai nevoie de autoritate pentru a putea organiza, colabora, trasa limite si construi disciplina, indiferent la ce forma de disciplinare ne referim (permisiva, autoritar pozitiva sau negativa).
Insa autoritatea presupune intotdeauna si responsabilitate si se poate referi la o varietate de aspecte ale vietii si nu doar la cresterea copiilor. Cine si cum decide despre bani, despre cum este petrecut timpul liber, despre educatia copilului, despre ingrijirea casei, alimentatie etc.?
Asteptarea ca doar barbatul sa fie autoritatea in familie este construita cultural de indemnuri care provin din religie si din presiunea grupului social. Aceasta asteptare pune presiune in familii si prilejuieste adesea dificultati, tensiuni si neintelegeri.
Asumarea obligatorie a autoritatii in familie doar de catre tati intra in contradictie cu directia pe care umanitatea evolueaza si cu conditiile actuale ale vietii de familie. In ultima suta de ani, s-au schimbat multe. Exista tot mai multa implicare sociala si independenta economica a femeilor si la tati o implicarea mai mare decat in trecut in gestionarea treburilor casnice si o accesibilitatea crescuta a lor in relatie cu copiii. Devine treptat tot mai dificil ca barbatii si femeile sa isi asume astazi roluri scrise pentru ei in alte vremuri.
Dar ce efecte are asta? Ce stim despre consecintele in familie ale autoritatii sau lipsei ei?
Este rau nu atat atunci cand tatal nu are autoritate, ci cand parintii nu au autoritate si nu reusesc sa si-o asume in maniere eficiente, sau cand nu reusesc sa se inteleaga in privinta asumarii autoritatii isi exercita amandoi autoritatea in maniere contradictorii si conflictuale si cand nu se sustin in exercitarea autoritatii ci isi submineaza autoritatea unul altuia.
Cercetarile efectuate in ultimele doua decenii de John Gottman pe familiile care rezolva conflictele cu succes arata ca un rol decisiv il are faptul ca barbatii accepta sa devina mai flexibili (si stim ca asumarea rigida a autoritatii este un din principalele lucruri care se opun acestei flexibilitatii).
Mai stim ca autoritatea negativa, exprimata de catre tati in maniere severe conduce pe termen lung la probleme de cuplu, la copii cu probleme de stima de sine si de imagine de sine, mai indecisi, cu probleme emotionale mai dese, cu o incidenta mai mare a tulburarilor de alimentatie la fete, cu rezultate academice mai slabe.
Daca autoritatea nu trebuie asumata neaparat de tati ce este de dorit?
Este de dorit ca parintii sa isi asume autoritatea intr-o maniera negociata si sa si-o poata prelua flexibil. E util si necesar sa se sustina reciproc cand exercita autoritate si sa isi gestioneze matur eventualele neintelegeri. Pentru a ajunge la un acord in privinta domeniilor si manierelor de exercitare a autoritatii este ne voie de comunicare.
Asadar, special pentru tatici, este nevoie ca ei sa comunice, sa se implice si sa accepte sa fie mai flexibili.
Bogdan Ion va fi prezent si la noua editie a conferintei „Fii Bine cu Tine!”, din 7 decembrie, unde vei avea ocazia sa descoperi mai multe despre sentimentele din relatia parinte-copil. Afla programul si speakerii de la eveniment aici.
Autor articol: Bogdan Ion – psihoterapeut
