„Disciplinarea” cu bataia – partea a II-a

Sunt multi parinti care, in confruntarea cu dificultatile in cresterea si disciplinarea copiilor, sunt tentati sa foloseasca violenta. Hai sa privim fenomenul direct si sa vorbim onest si fara retineri despre corectiile corporale aplicate de parinti si despre disciplinarea cu bataia.

Navigand printre confuzii

Cum si de ce ajunge un parinte sa isi plesneasca prima data copilul? Crede cineva ca este un gest programat, deliberat, de disciplinare, pentru ca iata, a sosit momentul sa dam o palmuta? Nu.

Crede cineva ca o persoana care loveste un copil este in control, pentru ca a deliberat bine si iata ca a luat decizia potrivita de a-l lovi? Nu.

Mai degraba, un parinte care isi loveste copilul (in mod deosebit in primele dati) o face pentru ca a pierdut controlul emotional si „a fost scos din sarite” sau, mai corect spus, „si-a iesit din sarite”.

Vezi ce interesante expresii? Daca spunem ca „si-a iesit din fire”, intelegem ca un parinte loveste atunci cand nu mai este „in firea lui” si nu mai functioneaza suficient de rational, ca orice om care a fost inundat de emotii de nemultumire, furie si frustrare. Apoi, cand loveste, simte o eliberare a furiei, dar si vinovatie.

De obicei, isi alina aceasta vinovatie apeland la permisiunile culturale, religioase, convingandu-se si confirmandu-si ca a facut ce trebuia facut, ca nu se mai putea „asa” si ca nu exista nicio alta rezolvare.

Ii foloseste si faptul ca „solutia” avut o oarecare eficienta imediata, de vreme ce, pe moment, copilul pare sa se fi intrerupt din „obraznicia” lui si ca este mai retinut – „Ai vazut? Asta ii trebuia ca sa asculte!”. Apoi, pentru ca „solutia” a mers o repeta, o mai face o data si inca o data, pana se deprinde cu ea. Ba chiar, daca nu mai pare a merge la fel de bine… loveste mai tare.

Dar hai sa privim impreuna cum si de ce se intampla asta, nu cu intentia de a expune si a face de rusine pe cineva, ci constructiv, pentru a indica ulterior in ce directie se gasesc solutiile. De ce un parinte ajunge intr-un punct in care este supraincarcat cu emotii de frustrare si furie? Realitatea este destul de complicata si am sa raspund fara pretentia de a epuiza posibilitatile.

De regula, un parinte ajunge frustrat si furios cand copilul sau manifesta persistent comportamente pe care le poate incadra in termenii „obraznic”, „mofturos”, „razgaiat”, „rasfatat”, „indisciplinat” etc. – in orice caz nerezonabil, in raport cu asteptarile parintelui in cauza si dupa ce parintele a esuat in stradania de a influenta comportamentul copilului pe directia dorita.

Si cand nu isi mai poate controla emotiile de frustrare, furie, nemultumire, vine un moment in care parintele izbucneste si ajunge sa isi loveasca copilul. Expresia „i-a scapat una copilului” surprinde lucrurile mai bine decat orice explicatie.

In primul rand, in spatele frustrarilor unui parinte stau asteptarile mai mult sau mai putin clare legate de ce este potrivit ca un copil ca al sau sa faca. Si raporteaza ceea ce copilul face la aceste asteptari, iar diferenta dintre ce asteapta, ce crede ca este bine si ce se intampla o raporteaza la nevoile si la fricile lui.

Dar ce nevoi si ce frici anima un parinte?

• Nevoia de control si frica de a pierde controlul. Un parinte doreste sa aiba un control asupra comportamentului copilului pentru a se asigura ca e pe directia „buna”, in siguranta si, daca se confrunta cu momente in care copilul este negativist, opozitionist, incapatanat etc., tinde sa proiecteze in viitor frica de accentuarea acestor comportamente in viitor, daca nu ia masuri imediate. Cum masurile imediate sunt de obicei masuri nepregatite si nepotrivite, situatia escaladeaza si odata cu asta si frustrarea si furia lui.
• Nevoia de a se simti competent si de a avea stima si respect. Cand este confruntat cu comportamente dificile ale copilului, parintele se poate simti nepregatit, luat prin surprindere, incompetent si aceste sentimente se pot accentua pe masura ce incearca fara succes sa faca ceva si copilul continua sa „nu asculte”. Cu cat se simte mai incompetent si mai depasit de situatie, cu atat creste furia si frustrarea sa.
• Nevoia de apartenenta sociala si de stima si apreciere din partea celorlalti. Aceste nevoi dublate adesea de teama de a nu fi judecat de ceilalti in legatura cu comportamentul copilului si de rusinea pe care e posibil sa o resimta, cand in situatii sociale copilul se manifesta in moduri considerate gresite, cresc sansa ca parintele sa acumuleze frustrare si sa rabufneasca. De cate ori nu am auzit in parc, cinematograf sau magazin voci crispate de parinti reprosand copiilor „Ma faci de rusine!”.
• Nevoia de respect de sine si de a valida rolul sau de parinte si autoritatea acestui rol … si orgoliul ranit al parintelui cand sesizeaza lipsa de continut a autoritatii sale in momentele dificile. Tentatia parintelui care loveste este de a renunta o data in plus la a-si construi si consolida autoritatea reala in favoarea impunerii facile a autoritatii fricii.

Critica mi se pare insa lipsa de perspectiva, lipsa unui plan si lipsa de informatii referitoare la cresterea copilului, care creste mult riscul apelului la violenta. De obicei, este legata de cat de putine resurse de timp sau materiale avem, de un dezinteres sau o lipsa de acces la informatie, care intretine ignoranta in domeniul cresterii copilului.

Aceste lucruri ii permit parintelui sa intretina asteptari nerezonabile, despre care ar fi comportamentul potrivit al copilului, in acest moment al vietii lui, despre cum ajunge copilul sa aiba comportamente pe directia dorita si despre care sunt eforturile pe care un parinte le poate face pentru a construi comportamente pe directia buna si a le descuraja sau opri pe cele mai putin utile.

Faptul ca parintele taxeaza abaterile de la aceste asteptari in mod reactiv, este de obicei numit disciplinare, pentru ca acel copil a fost „nedisciplinat”. Vom vedea care este intelesul legitim al termenului de disciplinare cand vom vorbi despre metode si stiluri de parenting in partea urmatoare.

Tu ai avut astfel de probleme in familie?

Citeste mai multe aici: Disciplinarea cu bataia – Partea I

Autor articol: Bogdan Ion – Doctor in psihologie, psihoterapeut fondator Viata cu sens

sursa foto: freedigitalphotos.net