Mamele ar putea sta 20 de saptamani in concediu de maternitate

Comisia pentru drepturile femeilor din cadrul Parlamentului European a aprobat, marti, un raport care prevede extinderea concediului de maternitate obligatoriu de la 14 la 20 de saptamani, platite integral, indemnizatia fiind 100% din ultimul salariu sau salariul mediu lunar.

Potrivit raportului, prelungirea concediului s-ar aplica si persoanelor fizice autorizate, care au afaceri proprii sau muncesc de acasa. Totodata, raportul reglementeaza acordarea concediului de paternitate pentru tati, de minimum doua saptamani, chiar daca mama este in concediul de maternitate.

Comisia a adoptat si amendamente ce interzic concedierea femeilor insarcinate, de la inceputul sarcinii si timp de un an dupa terminarea concediului de maternitate. De asemenea, femeile insarcinate nu pot fi obligate sa munceasca peste program in perioada de 3 luni inainte de nastere si 12 luni dupa nastere.

Eurodeputatul roman Rovana Plumb, cea care a introdus avizul care prevede extinderea concediului de maternitate obligatoriu de la 14 la 20 de saptamani, a declarat pentru HotNews.ro ca exista doua optiuni in privinta urmatoarei etape a procedurii: fie raportul intra la votul in plen, la minisesiunea de la Bruxelles, din 11 martie, fie merge la o negociere cu Consiliul si Comisia.

Eurodeputatul roman a spus ca prefera prima varianta, intrucat este mai logic sa existe o pozitie adoptata a Parlamentului, dupa care ea sa intre in negocieri cu Consiliul. Varianta iesita din negocieri este trimisa Comisiei, unde devine directiva si apoi ea urmeaza sa fie transpusa de statele membre in doi ani de zile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s