5 sfaturi pentru detoxifierea de primavara

Curatenia de primavara nu se face doar prin casa. Iata 5 sfaturi pentru detoxifierea organismului, in acest sezon.

Primavara este un anotimp pe care il asociem cu renasterea, regenerarea, refacerea; sunt atribute potrivite atat pentru natura proaspat imbobocita, cat si pentru propriul corp. Pentru ca aceasta perioada este momentul perfect sa dam mancarurile greoaie de iarna pe alimente verzi, proaspete, energizante.

[Vezi si: Detoxifierea – Experienta minte, trup si suflet]

Iata, asadar, cum iti poti ajuta sistemul imunitar si intreg organismul sa treaca prin detoxifierea de primavara.

  • Bea sucuri naturale, facute in casa

Este momentul sa scoti storcatorul de la naftalina (sau, daca nu ai, sa iti cumperi unul) si sa iti umpli plasa de legume din piata. Sucurile proaspete, facute in casa, sunt adevarate ”bombe” de sanatate, incarcate cu substante nutritive (enzime, vitamine, minerale), ajutand astfel la eliminarea toxinelor din organism.

Sunt utile mai ales verdeturile (pe care oricum le gasesti proaspete in aceasta perioada), precum patrunjelul, papadia, spanacul.

[Vezi si: Detoxifiere cu patrunjel]

Chiar daca sa iti faci suc acasa dureaza mai mult decat daca l-ai cumpara din magazin, macar esti 100% sigur/a de ingredientele pe care le pui inauntru. Iar sanatatea ta merita 15 minute in plus din timpul tau.

  • Curata-ti sistemul cu apa si ceaiuri din plante

In alte cuvinte, hidrateaza-te cat mai bine. Este principalul mod prin care te cureti de toxine. Cand bei apa, stoarce putina lamaie, pentru a stimula ficatul.

De asemenea, foarte multe ceaiuri au proprietati curative, cum ar fi ceaiul de ghimbir sau cel de urzici, clasicul ceai de menta sau cel de chimen dulce.

[Vezi si: 5 ierburi antistres]

  • Ai grija la stres

Stresul provoaca blocaje in organism, fie la nivelul ficatului, fie din punct de vedere digestiv, fie in ceea ce priveste circulatia sangelui si, implicit, tensiunea. Asta poate duce la balonari, dureri de inima, palpitatii, dureri de cap etc.

Sfatul meu este sa iti lucrezi respiratia si sa faci constant exercitii fizice, pentru buna circulatie a sangelui si pentru eliberarea endorfinelor.

[Vezi si: Destreseaza-te de stres]

  • Evita obiceiurile care te baloneaza

Cum spuneam mai sus, stresul poate duce la balonare, dar mai sunt si alte declansatoare, cum ar fi: cand mananci prea mult, cand mananci intr-un mediu agitat, zgomotos, cand mananci nesanatos.

La serviciu, nu manca in fata biroului, incercand sa mai trimiti un e-mail. Iar seara, acasa, evita sa mananci in fata televizorului. Concentreaza-te pe ceea ce mananci, bucura-te de mancare.

  • Pe cat posibil, fa-ti cumparaturile din piata

Este mult mai probabil sa gasesti produse proaspete si sanatoase in piata, decat in supermarketuri, asa ca fa-ti timp sa ajungi si in piata, macar o data la doua-trei zile. (Cu siguranta, daca nu ai cautat pana acum, vei gasi un aprozar aproape de tine.)

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s