25 de biblioteci sociale au fost create doar cu ajutorul donațiilor, în campania Dăruiește o lume de basm

Lansată în anul 2018, campania Dăruiește o lume de basm și-a propus să facă biblioteci pentru copii acolo unde este nevoie, în medii defavorizate. Cu donații din partea copiilor, părinților, editurilor și companiilor generoase au fost realizate deja 25 de biblioteci în școli, grădinițe, spitale, centre sociale.

Inițiatoarea proiectului, Monica Popescu, împreună cu Alina Greavu (Aluziva) lansează o nouă invitație publicului să doneze cărți noi sau în stare bună, pentru a continua această campanie, primită cu multă bucurie de copiii din toată țară.

La finalul anului 2021 s-a alăturat campaniei Aluziva. Prin implicarea ei și a Asociației Aluziva au fost create deja 4 biblioteci sociale noi, în doar câteva luni.

Planurile Alinei Greavu și ale Monicăi Popescu sunt să facă în fiecare lună o bibliotecă nouă, să ajungă în cât mai multe comunități vulnerabile, unde copiii nu au acces la cărți, să extindă proiectul și să sprijine copiii care au nevoie de susținere în educație.

În luna noiembrie mare bucurie a fost la școala din Sălcioara, județul Ialomița, unde copiii au primit multe cărți noi și pe gustul lor donate de 4Colours, Bookzone și de public. A fost prima bibliotecă la care a pus umărul Aluziva.

Odată cu prima zăpadă, mașina plină cu cărți noi pentru copii a ajuns tocmai în județul Covasna și a făcut surpriza unei biblioteci noi Dăruiește o lume de basm copiilor de la Școala Gimnazială Andrei Șaguna Barcani. Cele două organizatoare au promis să revină în zonă, unde și alte școli au nevoie de cărți noi.

Începutul de an a adus bucuria multor cărți noi copiilor de la Liceul cu program sportiv Helmuth Duckadam din Clinceni. Și copiii de la liceu apreciază o carte bună, dacă este aleasă și prezentată cum trebuie, iar la acest liceu Alina și Monica au găsit profesorii care știu să insufle și adolescenților interesul pentru cărțile primite în dar.

La recomandarea Asociației Ovidiu Ro, copiii de la școala și grădinița din Bărbulesti, Ialomița, au primit în dar biblioteca 25 Dăruiește o lume de basm. Mare le-a fost bucuria copiilor să asculte povești citite de Rizza Marizza de la Trupa Coloricii și să se joace cu cărțile primite în dar, de la părinții și copiii prieteni ai campaniei, de la Ana Roșca, o mamprenoare, care a adunat toate cărțile donate de prietenii ei, de la 4Colours și de la Humanitas Junior.

Pentru că primăvara a venit deja, echipa din spatele campaniei Dăruiește o lume de basm: Aluziva cu toată familia ei de poveste, Monica Popescu alături de personajele din povestea ei – Doamna Măr cu Irinuca și trupa Coloricii au invitat copiii într-o lume de basm în curtea Operei Comice pentru Copii. Ele au primit susținere din partea editurilor Humanitas Junior și Editura Niculescu, care au donat multe cărți noi pentru biblioteca 26.

 

Părinții și copiii sunt așteptați să ajute cu alte cărți în stare bună pentru a completa această donație și pentru a pregăti și biblioteca 27, din luna mai.

Cei care doresc să susțină campania se pot implica donând cărți în stare bună în oricare dintre centrele de colectare din București: la Opera Comică pentru Copii, la Coloricii (Magazinul Cocor), Club 99, The Fool, Comics Club, Olandia Playcafe, Vanagon Cafe, Beauty Connection, Restaurant Paninaro. Lista este în continuare deschisă pentru partenerii noi, care vor să ajute adunând aceste cărți donate de publicul larg.

În proiectul „Dăruiește o lume de basm”, lansat în 2018 de Monica Popescu alături de Raluca Chișu (KinetoBebe) și Mădălina Ion (Gradinițele Butterfly), au fost create până acum peste 25 de biblioteci sociale.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s