10 trucuri de la regine ale frumusetii

Uneori, ne uitam la participantele de la concursurile de Miss ca si cand ar fi dintr-o alta specie: sunt machiate impecabil, au parul mereu stralucitor si un zambet luminos, radiind de incredere in propriile forte si facand totul sa para atat de usor.

Dar exact asta este cheia: aspectul lor doar PARE usor de realizat. Pentru a fi o regina a frumusetii si a avansa in astfel de concursuri, este nevoie de multa munca. De-a lungul carierei lor, aceste femei au adunat o multime de trucuri despre cum sa arati si sa te simti cel mai bine. Iata, asadar cateva dintre sfaturile lor.

  • Revigoreaza-ti tenul la inceputul fiecarui anotimp

”Ofera-ti un tratament facial la fiecare schimbare de anotimp, pentru a-ti ajuta pielea sa se adapteze la schimbarile de temperatura”, recomanda Kari Christensen, Miss Oregon 2007. Pielea ta iti va multumi, prin mult mai putine eruptii si pete cand se adapteaza la caldura verii, iar iarna va fi mai hidratata.

  • Demachiaza-te cu ulei de nuca de cocos

Ashley Bendiksen, Miss New Bedford 2009, este foarte incantata de uleiul de nuca de cocos, pe post de demachiant. ”Maseaza-te cu acest ulei pe toata fata si pe pleoape, tinand ochii inchisi, pe pielea uscata, fara sa folosesti apa. Apoi, sterge-te cu servetele umede pentru bebelusi”, ne sfatuieste ea.

  • Ai deja un produs pentru inalbirea dintilor, ieftin, in… camara

Gina Kiner, Miss Western Massachusetts 2008, a gasit solutia: bicarbonatul de sodiu! ”Pentru un zambet mai stralucitor, amesteca putin bicarbonat de sodiu cu apa si foloseste-l pe langa pasta de dinti, o data pe luna. Aceasta actiune va elimina orice pete de pe dinti si le va oferi un luciu, fara sa fie nevoie sa spargi pusculita pe produse profesioniste pentru albirea dintilor.”

  • Ascunde-ti cearcanele de sub ochi simplu si rapid

Daca nu ai dormit suficient cu o noapte inainte, Jessica Victoria Johnson, locul II la Miss Wisconsin 2015, iti ofera aceasta solutie rapida: ”Foloseste o nuanta mai deschisa de fond de ten, apoi o pudra high definition.”

  • Cum sa obtii o manichiura ieftina

Daca nu vrei sa dai o multime de bani pe o manichiura la salon, Miss Westchester 2016, Morgan Modugno, are solutia perfecta: ”Imi cumpar un kit de unghii cu acril si le fac singura. Am primit atat de multe complimente pe niste unghii care par facute la salon, dar putini stiu ca, de fapt, nu am cheltuit mult.”

  • Ceaiul de menta iti va lumina zona din jurul ochilor

Trucul Alexandrei Curtis, Miss Rhode Island 2015, este sa aiba la ea oricand pungute cu ceai de menta: ”Cand am o sesiune foto sau un eveniment mare, voi imbiba in apa doua pungute in noaptea de dinainte si le voi lasa sa se raceasca la frigider. Dimineata, le scot si mi le pun pe ochi timp de 10 minute. Acesta este secretul meu pentru un aspect proaspat si energic, fara cearcane.” Si ceaiul verde este foarte bun; vezi aici detalii.

  • E bine sa nu te dai cu sampon la fiecare spalare

Intr-un articol precedent, iti spuneam de ce nu este bine sa te speli pe cap in fiecare zi. Iata ca o regina a frumusetii este de acord cu mine. Jill Lawton, Miss Worcester 2008, spune ca ”parul murdar este mai rezistent”. Asa ca, daca nu esti multumita de cum iti sta parul si vrei sa il speli dupa o zi sau doua, mai bine prinde-l intr-o coada de cal si mai asteapta pana la urmatoarea spalare. Sau, poti folosi putin sampon uscat la radacini, daca vrei mai mult volum.

  • Machiajul care ofera pielii stralucire arata excelent pe pielea imbatranita

”Mi-am dat seama ca, la 40 de ani, fondul de ten este un pic cam mult, asa ca ma dau cu o crema de fata, cu protectie solara 30, care ofera pielii un aspect neted si stralucitor”, spune Miss New Mexico 1994, Jill Foley.

  • Banda adeziva dublu fata este prietena ta cea mai buna

Pentru orice situatie de urgenta legata de haine, Morgan Mudugno, Miss Westchester 2016, are o solutie simple: ”Nu pleca niciodata de acasa fara banda adeziva dublu fata; nu stii niciodata cand iti va fi de folos. Eu o folosesc uneori pentru a ajusta tivul pantalonilor, in functie de cat de mari sunt tocurile de la pantofii pe care ii port in acel moment.”

  • Incepe-ti rutina de machiaj cu fardul de ochi

Pentru a arata impecabil, conteaza foarte mult ordinea in care te machiezi. Dana Wachter, Miss Hudson Valley 2016, spune: ”Incepe cu machiajul de ochi, astfel incat, daca faci o greseala, sa te poti sterge fara teama ca ti-ai strica fondul de ten.”

Pentru si mai multe sfaturi, iti recomand sa intri in rubrica noastra de Frumusete.

De asemenea, vezi ce secrete are propria noastra regina a frumusetii, Daniela Nane.

sursa articol: Good Housekeeping


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s