Vom vorbi in cele ce urmeaza despre cateva persoane pe care le intalnim, in mod ritualic am putea spune, o data pe an. Pe Mos Craciun il regasim in luna decembrie in mass-media, pe strazile oraselor, in restaurante si pizzerii, in casele noastre, pe afisele publicitare si, de ce nu?, in sufletele noastre.
20 decembrie: Ignatul
De Ignat se taie porcul. In vechime, taranii credeau ca Ignat odata a vrut sa taie porcul si din greseala l-a lovit cu toporul in cap pe tatal sau, omorandu-l. Dupa ce l-a ingropat, i-a facut pomenile si, de amaraciunea care l-a cuprins, si-a luat lumea in cap. Intr-o zi, intalneste in drumul sau un preot caruia i se spovedeste. Preotul il sfatuieste sa faca pocainta in felul urmator: ii sugereaza sa construiasca o luntre si sa transporte gratis calatorii de pe un mal al unui rau pe celalalt si sa ingroape un taciune de lemn de tufa. Cand o inverzi tufa e semn ca pacatul lui a fost iertat.
Ignat construieste o luntre, isi face casa langa rau, se casatoreste si ingroapa taciunele in pamant. Dupa mult timp, intr-o noapte aude de pe malul celalalt strigate de ajutor. Trece cu luntrea raul, dar nu gaseste pe nimeni. Scena se repeta inca de doua ori. A treia oara, intalneste pe malul celalalt doi mosnegi pe care ii ia pe luntre si ii conduce la el acasa. Si isi dezvaluie pacatul fata de ei. Cei doi oaspeti, Dumnezeu si Sf. Petru, il asculta in tacere. Privesc in jurul lor si vad saracia in care traia Ignat cu intreaga lui familie. Copiilor le e foame. Mama lor, ca sa-i adoarma mai repede, le spune ca a pus ceva la copt sub test. Unul dintre cei doi oaspeti o intreaba ce coace acolo. Femeia ii destainuie adevarul: sub test nu are nimic. Acesta o roaga pe femeie sa ridice testul si cand colo, ce sa vezi? Gaseste o paine imensa. Cand cei doi pleaca, Ignat ii insoteste si vede ca din taciunele pe care il ingropase, a crescut o ditamai tufa inverzita.
Ziua de Ignat se serba in trecut prin nelucare. Singurul lucru ingaduit era taierea porcului. Multi cred ca in noaptea de dinaintea taierii, porcul isi viseaza cutitul sau ca se viseaza cu margele rosii la gat. Se zice ca in ziua de Ignat trebuie sa vezi neaparat sange, asa ca cine nu are porc, taie o gaina. Cand se taia porcul se rosteau urmatoarele cuvinte: „Ignat, Ignat/ Porc umflat”. Se crede ca la sacrificarea porcului nu trebuie sa asiste milosii pentru ca, altfel, porcul moare greu si carnea lui nu mai e buna. Dupa taiere se face „pomana porcului”.
Sacrificiul porcului are o semnificatie etnologica pe care specialistii o formuleaza astfel: inca din vechime, porcul era considerat intruchiparea spiritului graului, a vegetatiei in genere. Ritualul sacrificarii porcului asigura renasterea vegetatiei in anul urmator.
24-25 decembrie: Ajunul si Craciunul
Sarbatoarea Craciunului are o esenta teologica: crestinii serbeaza minunea minunilor, intruparea Celui fara de trup, coborarea in timp a Celui vesnic.
De Craciun, ca si de Pasti, se consuma alimente rituale. Se fac turte din aluat nedospit, covrigi si colacei. Colaceii vor fi dati colindatorilor de rand, iar colacii sunt folositi la impodobirea mesei din Ajun. Colacii sunt dati, de regula, preotului la biserica si flacailor colindatori. Au o forma rotunda, „ca Soarele si Luna”, dar pot avea si forma umana sau pot semana cu cifra opt.
Sarbatorile de iarna sunt un timp al revenirii mortilor pe pamant. In cele douasprezece zile care despart anul vechi de Anul Nou, ei vin printre noi. In ajunul Craciunului se fac pomeni, in care se impart turte inmuiate in sirop de zahar si presarate cu nuca pisata si colaci. In trecut, pe langa acestea se mai impartea si grau fiert indulcit cu miere sau zahar si prune fierte.
Craciunul este, prin definitie, o sarbatoare a colindelor. Colinda nu este un cantec oarecare, ci o urare pe care colindatorul o face gazdei. In traditie, se crede ca are putere sa influenteze viitorul. Prin unele locuri, colindele sunt specializate: la casa preotului se spune un anumit colind, pentru fete si feciori altul. Colindele pot fi din ce in ce mai variate si dupa un alt criteriu: meseria gazdelor (daca stapanul casei e pastor, zidar, morar, vanator sau pescar). La casa in care a murit cineva nu se colinda.
Pe linga colinde, se mai canta si „cantece de stea” care au o origine culta. Ele sunt creatia intelectualilor satului de odinioara, a preotilor si invatatorilor. Prin unele locuri se joaca Viflaimul, povestea dramatizata a Nasterii Mantuitorului, in care cei trei magi de la Rasarit, Gaspar, Baltazar si Melchior, ocupa o pozitie centrala. Copiii merg pe la casele oamenilor cu Steaua si cu Mos Ajunul. Puritatea lor asigura eficienta urarilor pe care le fac:
„Buna ziua lui Ajun
Ca-i mai bun-a lui Craciun!
Atati miei, atati purcei
Cu copiii dupa ei.”
„Buna ziua lui Ajun,
Sara, sara lui Craciun,
Cand ii laptele mai bun.
Cruce-n casa, cruce-n masa,
Sa fii gazda, sanatoasa!
Colacei, batrani, hai!”
31 decembrie-1 ianuarie: Anul Nou
Tinerii merg cu Capra (numita si „turca”, „borita” sau „brezaie”), iar Capra este condusa de un „unchias”, care o indeamna la joc, si de un fluieras. Uneori Capra e insotita de alte capre. „Unchiasul” o intarata:
„Ta, ta, ta caprito, ta,
Numai lupul te-ar manca!
Asta-i capra din Buzau,
Pe schinare numai sau!
Foaie verde pelinita,
Ia mai fa cate-o rotita!
Foaie verde si-un rarunchi,
Ia mai fa-o la genunchi!”
Semnificatia Caprei este destul de nebuloasa, datorita vechimii obiceiului. Se pare ca ea se joaca pentru ca Anul Nou sa fie unul imbelsugat.
Etnologii spun ca aparitia mascatilor in jocurile cu masti se explica prin faptul ca mastile reprezinta spiritele mosilor si ale stramosilor, care prin intregul lor repertoriu de vorbe si gesturi fac in asa fel incat Anul Nou sa fie unul bun, fertil.
Prin Moldova, mai ales cea subcarpatica, se practica de Anul Nou jocul cu ursul. „Ursul” poarta o masca si se sprijina intr-un ciomag, de care se si foloseste in timpul dansului. Este insotit de un „ursar” care il face sa joace si de un instrumentist. Ursul joaca, se fac urari de Anul Nou si totul se incheie, de regula, cu o hora la care participa toti cei prezenti. Scopul cortegiului este sa aduca sanatate si noroc. Ursarul striga:
„Joaca bine, mai Martine,
Ca-ti dau paine cu masline
Si-o bucata de slanina
Sa-ti tina o saptamana!
Joaca tot mereu asa,
Ca maine te-oi insura
Si cu banii capatati
Ne facem si noi bogati.
Na, na, na, ursule, na,
Na la tata zahara!
Ursul meu e mititel,
Dar vrea carne de vitel…
Ursul meu, cand l-am adus,
Se urca pe bat in sus,
Dar de-o vreme si mai bine
Ma cam joaca el pe mine.”
Tinerii si copiii merg cu Plugusorul, obicei practicat cu precadere in Muntenia, Moldova si Dobrogea. In Moldova, Plugusorul este practicat de doua categorii de uratori: copiii cu varsta cuprinsa intre 10-12 ani, care poarta cu ei ziua, in ajunul noului an, un plug in miniatura frumos impodobit, care este tras de un „plugar”, in timp ce „manatorul” face urarile ajutat de bici si clopot. A doua categorie e formata din flacai si oameni maturi, care trag dupa ei un plug sau un buhai care imita mugetul taurului. Merg din casa-n casa noaptea si primesc de la gazde colaci, covrigi, fructe, bani, carne sau carnati, in schimbul urarilor facute:
„Aho! Ho! Ho!
Hodiniti, boieri, hodiniti,
De noi, plugarii, nu ganditi!
C-a plecat mai an
Chiar badita Troian
C-un plug cu doisprezece boi,
Boi in coanda cudalbei
Si in frunte tantatei.
Ia mai manati,mai!
-Hai, Hai!
S-o pornit din dealul Ramului,
Si-o venit in lungul drumului,
Tocmai aici, la Maru durat,
Unde-i bine de arat…”
Mos Ajunul si Mos Craciunul ne fac o sugestie, anume ca nu numai oamenii imbatranesc, ci si timpul. In legendele noastre populare exista o legatura stransa intre varsta timpului calendaristic si varsta sfintilor. Spre exemplu, Sfantul Vasile, serbat pe 1 ianuarie, era imaginat de tarani ca fiind un tanar plin de viata. Pe masura ce anul avanseaza, ajungem la sfarsit, cand sfintii imbatranesc si ei, iar anul se incheie cu doi mosi: Mos Ajun si Mos Craciun.
Trebuie spus ca pomul de Craciun este o „inventie” a orasului, care, pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, l-a preluat din Occident, laolalta cu Mos Craciun in rolul de distribuitor de cadouri. La sat, in trecut, nu exista asa ceva. In unele locuri, echivalentul pomului era un bustean numit „Craciun”, care era „omorat”, adica ars in timpul sarbatorii.
Taranul de odinioara si-a imaginat ca acest personaj, Craciun, era un om bogat, dar lipsit de inima, casatorit cu Craciuneasa, care era moasa in sat. In incercarea sa de a afla un loc unde sa il nasca pe Iisus, Maica Domnului ajunge la casa lor. Craciuneasa se codeste sa o primeasca in casa, dar o primeste in grajd si o ajuta sa nasca. Cand Craciun revine acasa, vede ca nevasta-sa are mainile pline de sange. Se infurie, pune mana pe o barda si ii taie miinile de la coate. Craciuneasa da fuga in grajd si ii arata Maicii Domnului ce i-a facut Craciun. Aceasta o roaga sa isi bage cioatele in scalda Fiului ei. Craciuneasa o asculta si… ce sa vezi? In locul mainilor de carne ii cresc doua maini de aur. Cand vede Craciun minunea, se crestineaza. Craciuneasa devine patroana moaselor de la sat.
