Telefonul Copilului Bilant 2017: Abuzul emotional - forma preponderenta de abuz asupra copiilor

Telefonul Copilului Bilant 2017: Abuzul emotional – forma preponderenta de abuz asupra copiilor

Anul 2017 a fost primul an in care cazuistica inregistrata de Asociatia Telefonul Copilului indica abuzul emotional drept principala forma de abuz asupra copilului (34,81%), urmat de neglijare (30,52%) si molestarea fizica (22,46%).

116 111 este linia europeana de asistenta pentru copii, gestionata in Romania de Asociatia Telefonul Copilului si Telekom Romania. Apelul catre 116 111 este oferit gratuit de Telekom Romania Communications si Telekom Romania Mobile Communications.

Crestere a numarului de apeluri

Numarul total de apeluri inregistrate la 116 111 a fost de 110.699, o crestere de 24,4% fata de anul 2016. 76,93% dintre copiii care au apelat Telefonul Copilului 116 111 au afirmat ca persoanele semnificative cu care discuta despre problemele personale sunt din afara familiei, in timp ce doar 11,55% au afirmat ca aceste persoane semnificative sunt din familie (parinti, rude, frati, surori).

Mediul in care au avut loc abuzurile semnalate a fost in principal cel familial in procentaj de 80,84%, urmat de spatiul public in procentaj de 11.63%, mediul scolar in procentaj de 4.90% si alte medii (centrul de plasament, casa de tip familial) in procentaj de 2.63%.

Agresorii copiilor au fost: parintii sau unul dintre parinti (75%), un alt adult (8,36%), un alt copil (7,72%), ruda a copilului agresat (2,45%) si alte categorii (6,47%) din care fac parte: concubin / concubina, cadru didactic, asistent maternal, personal al centrului de plasament.

O noua tendinta: consilierea juridica

2017 a fost primul an in care si copiii au solicitat consiliere juridica privind aspecte legate de familie, intr-un procentaj de 11,35%: este vorba despre probleme legate de divortul parintilor, masuri de combatere a violentei in familie precum ordinul de protectie si ordinul de restrictie sau probleme legate de relatiile extraconjugale ale unuia dintre parinti.

„Anul trecut am observat o noua tendinta: copiii asteapta mai putin ajutor de la autoritati si cauta solutii pentru a face fata singuri situatiilor dificile. Astfel, consultantii Asociatiei Telefonul Copilului au oferit cu precadere consiliere psihologica. Lucram, insa, in continuare in stransa legatura cu autoritatile pentru cazurile grave si vom continua sa semnalam nevoia de interventie atunci cand este cazul. Demersul nostru, insa, nu ar fi posibil fara sustinerea constanta primita din partea companiei Telekom Romania, careia ii multumim pentru ca vocea fiecarui copil este ascultata la 116 111”, a declarat Catalina Surcel, Director Executiv al Asociatiei Telefonul Copilului.

Cele mai multe dintre cazurile care au necesitat consilierea de lunga durata a specialistilor Asociatiei Telefonul Copilului se refera la consilierea psihologica si juridica, respectiv 6.277 astfel de cazuri, fata de doar 4.277 astfel de situatii inregistrate in anul 2016, o crestere de 46% fata de anul 2016.

Date despre bullying

Abuzul de tip bullying a avut loc, cu precadere, in scoala / gradinita (87,62%) si in medii precum online / spatiul public (12,38%). Agresorii in abuzul de tip bullying au fost: alt copil (94,41%), cadru didactic (3,40%) si alt adult (2,19%). 90,82% (65,94% fete si 34,06% baieti) au fost copii cei care au sesizat situatii de abuz de tip bullying si 9,18% au fost parinti sau alti adulti. Formele in care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm in procentaj de 50,30%, loviri, imbranciri in procentaj de 35,73% si intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social in procentaj de 13,97%.

Date despre abuzul sexual

Abuzul sexual a inregistrat o noua tendinta in ceea ce priveste tipul agresorului: 53,73% dintre agresori sunt adulti din afara mediului social al copilului, inregistrandu-se astfel o crestere alarmanta fata de anul 2016, cand un procentaj de doar 28% era inregistrat pentru acest tip de agresor, in cazuistica Asociatiei Telefonul Copilului. Cele mai multe dintre victime sunt fete, in procentaj de 65,68%, iar mediul de provenienta este preponderent cel rural, in procentaj de 62,68%. Grupele de varsta si gen ale copiilor abuzati sexual sunt urmatoarele: baiat 6 – 12 ani (20,89%), baiat 13 – 16 ani (13,43%), fata 6 – 12 ani (32,83%), fata 13 – 16 ani (32,85%).

Consilierea psihologica a fost solicitata in principal de copii si s-a evidentiat cu preponderenta in urmatoarele categorii: nevoia de dezvoltare a relatiilor in familie (nevoia de comunicare si nevoia de imbunatatire a relatiei copil – parinte / parinti) in procentaj de 31,45%, lipsa de incredere in sine, respectiv probleme legate de aspectul fizic in procentaj de 31,34%, consumul de alcool, droguri si tutun, dar si probleme specifice adolescentilor (criza de identitate, probleme sentimentale, dificultati in relationare, anxietati) in procentaj de 29,76% si disfunctionalitati in relationare (depresii, tulburari de comportament, manifestarea unor ganduri / gesturi extreme) in procentaj de 7,45%.

Consilierea juridica a fost solicitata in principal de parinti si s-a evidentiat cu preponderenta in urmatoarele categorii: probleme legate de familie (incredintarea minorului, violenta in familie, mentinerea legaturilor personale ale copilului cu parintele care nu a obtinut incredintarea) in procentaj de 60,76%, drepturile copilului in procentaj de 24,28% si alocatii / prestatii sociale in procentaj de 14,96%.

Tipuri de apelanti

Cei mai multi dintre copiii care au contactat Asociatia Telefonul Copilului sunt preadolescenti si adolescenti 64,72%. Segmentul „grupe de varsta” raportat la gen indica drept principale categorii: fete 13 – 15 ani (27,07%), fete 10 – 12 ani (17,59%), fete 16 – 18 ani (10,08%), fete 6 – 9 ani (6,71%), baieti 13 – 15 ani (14,79%), baieti 16 – 18 ani (10,32%), baieti 6 – 9 ani (6,79%) si baieti 10 – 12 ani (6,65%).

Copiii si adolescentii care au contactat 116 111 in anul 2017 au provenit din: familii nucleare (75,06%), familii monoparentale (14,04%), familii extinse (6,51%) si alte tipuri precum familii adoptatoare sau familii care au luat copii in plasament fara sa existe grade de rudenie (4,39%).

Mediul de provenienta cel mai frecvent raportat la nivelul tuturor apelurilor inregistrate a fost mediul rural (46,46%), urmat de mediul urban (40,03%). In 13,51% dintre situatiile inregistrate la 116 111, apelantii nu au dorit sa mentioneze mediul de provenienta. Regiunea cea mai frecvent raportata a fost Regiunea Sud – Est (24,16%), urmata de Regiunea Sud – Muntenia (14,92%), Regiunea Bucuresti – Ilfov (14,36%), Regiunea Nord – Est (13,24%), Regiunea Sud – Vest Oltenia (9,37%), Regiunea Centru (5,54%) Regiunea Vest (5,23%) si Regiunea Nord – Vest (4,08%). Apelantii au solicitat confidentialitate privind regiunea din care provin in 9,10% dintre situatii.

In ceea ce priveste repartizarea pe judete, cele mai multe cazuri au fost inregistrate din judetele Vrancea, Constanta, Teleorman, Vaslui, Buzau, Iasi, Ilfov, Dolj, Neamt, Bucuresti sector 2, iar cele mai putine au fost sesizate din judetele Harghita, Bihor, Salaj, Mehedinti, Braila, Tulcea, Satu Mare, Mures, Suceava, Caras-Severin.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s