Atunci cand esti parinte, Sfantul Valentin nu ti se mai pare neaparat o sarbatoare a indragostitilor, ci mai degraba o ocazie de a incerca noi idei creative (cu inimioare) impreuna cu copilul tau.
Noi am selectat deja 5 idei de activitati creative interesante, distractive, accesibile si usor de facut de catre cei mici:
Inima invelita in ata
Ca sa realizezi o adorabila inima invelita in ata sau lana colorata ai nevoie, in primul rand, de o bucata de carton pe care sa o decupezi in forma de inima (mai mica sau mai mare). Pregateste apoi cateva fire lungi de ata sau de lana si „imbraca” inima de carton pana o acoperi complet.
Coroana din inimi
Fetele, in mod special, vor fi incantate de ideea unei coroane din inimi. O poti realiza foarte usor: masoara-i copilului circumferinta capului, taie apoi o fasie de hartie la lungimea masurata, apoi lipiti pe coroana inimi din hartie fel de fel: colorate, pictate, decorate cu sclipici, cu lipici sau cu orice vi se pare mai frumos.
Emometru cu inimi
Inimile noastre simt o multime de emotii in fiecare zi, nu doar iubire. Ii poti vorbi copilului tau despre emotii in timp ce decupati, lipiti si desenati impreuna diverse inimioare-emoticoane.
Inima de hartie pe cleste de rufe
Un cleste de rufe pare dintr-odata mult mai simpatic atunci cand ii atasezi o inimioara din hartie. Foloseste-te de mecanismul clestelui si distreaza-te lipind cate o jumatate de inimioara pe fiecare bucata de cleste: vei obtine o inima „vorbareata” cu care poti inventa tot felul de povesti pentru cel mic.
Inimi pictate cu sabloane din role de carton
Pictura ramane una din cele mai accesibile si mai distractive activitati pentru copii. Mainile lor mici se vor distra de minune pictand inimi peste inimi cu ajutorul unor sabloane simple. Tot ce trebuie sa faci e sa indoi o rola de carton (de la hartia igienica) astfel incat marginile sale sa formeze o inima. Inmoaie apoi unul din capetele sablonului in vopsea colorata si picteaza astfel coala de hartie.
Daca vrei sa incerci si alte proiecte creative cu inimi, iti recomandam:
- Tablou inimos cu ata colorata
- Cum faci o inima surpriza din hartie
- Inimi curcubeu
- Pasari din farfurii cartonate
- Plic inimioara
Surse: www.thepinterestparent.com, www.allfortheboys.com, www.paper-and-glue.com, www.housingaforest.com, www.happyhooligans.ca