O vorba veche spune ca “cine nu are batrani, sa-si cumpere”. Aceasta vorba este valabila şi in cazul educatiei copiilor, daca bunicii si parinţii reuşesc sa armonizeze tehnicile de educare a copiilor.
Generatii diferite, metode educationale diferite
Experientele legate de prezenta bunicilor in viata nepotilor sunt nuantate: pe de o parte exista recunostinta parintilor pentru caldura si dragostea neconditionata pe care bunicii o dau nepotilor, pentru confortul emotional pe care acestia il simt la munca stiind ca bunicul si bunica au grija de micuti. Pe de alta parte, educarea si disciplinarea celor mici pot crea complicatii, atat in relatia bunici-nepoti, cat si in relatia bunici-parinti. Aceste complicatii sunt de obicei generate de:
Diferenta de valori intre generatii si aderenta puternica a bunicilor la valorile propriei generatii, fapt ce duce la respingerea unor aspecte ale realitatii curente.
• Diferenta si inconsistenta metodelor de educatie utilizate de bunici si parinti. Sunt frecvente, asa cum stim, situatiile in care bunicii – o data parinti exigenti – devin excesiv de permisivi cu nepotii si cu regulile impuse de parinti
• Ramasite de frustrari si neintelegeri din timpurile in care actualii bunici erau parinti si parintii de azi erau copii. In astfel de situatii se gasesc bunicii care incearca sa ii faca pe copiii lor sa nu mai repete cu nepotii greselile trecutului. Adesea parintii afirma ca nu se vor purta niciodata cu copiii lor asa cum parintii s-au purtat cu ei in copilarie. Si totusi, acesti adulti pot cadea in capcana trecutului si a propriei educatii, tratandu-si copiii exact la fel cum au fost crescuti. In aceste cazuri se intampla adesea sa starneasca reprosuri din partea unor bunici imblanziti o data cu trecerea timpului.
Situatiile cele mai complicate sunt generate de schimbarea profunda a unora dintre regulile si metodele de crestere ale copiilor, respectiv cele care au legatura cu pedeapsa corporala si manifestarea afectiunii fata de acesta. Conform “invataturilor vechi”, bataia era rupta din rai, “unde dadea mama crestea”, iar copilul trebuia mangaiat doar in somn. Astazi se stie ca aceste „instructiuni” au consecinte negative asupra dezvoltarii copilului.
Aceasta este probabil nu doar cea mai semnificativa schimbare in setul de reguli legate de cresterea si educarea copiilor, dar si cea mai dificil de integrat, atat de catre bunici, cat si de catre foarte multi dintre parinti. Crescuti “in stil vechi”, multi parinti considera in continuare ca a “altoi” un copil din cand in cand si a limita comportamentele de afectiune il invata pe copil respectul fata de autoritate si il fereste de rasfat.
Strategii anti-rasfat ce exclud bataia
“Rasfatul” poate fi evitat prin cu totul alte metode decat bataia sau comportamentul distant al parintilor fata de copii. Ele pot fi practicate atat de catre bunici, cat si de catre parinti:
1. Reguli si consecinte monitorizate cu consecventa. Rasfatul copilului nu are legatura cu a-i arata copilului prea multa afectiune, ci cu lipsa de consecventa in reactiile comportamentale ale adultilor fata de acelasi comportament problematic al copilului. Sunt frecvente situatiile in care pentru aceeasi “boacana” mama pregateste o sanctiune in timp ce bunica transmite mesajul ca “nu e nimic grav, toti copiii fac asta”. Sau in unele familii, parintii decid ca se mananca doar la masa, iar bunicii alearga cu castronelul dupa nepoti, printre jucarii sau in fata televizorului la desene animate. Poate par exemple banale, dar prin frecventa cu care apar devin problematice si tensioneaza relatiile de zi cu zi din familiile extinse.
2. Limite. Un copil este rasfatat atunci cand parintii sau bunicii sai nu spun “NU” si nu pun limite, lasandu-se impresionati de lacrimile si rugamintile acestuia sau crezand ca o copilarie fericita si sanatoasa inseamna a-l lasa pe copil sa faca tot ceea ce doreste si a-i oferi tot ceea ce cere. Cei mai sensibili la aceasta recomandare sunt tot bunicii care, dupa ce si-au consumat rezervele de “fermitate” in educarea propriilor copii, se lasa adeseori prea usor impresionati si cedeaza chiar si atunci cand parintii au pus limite clare: o jucarie in plus cumparata din pensia bunicii, inca 20 de minute la televizor peste intervalul negociat, ceva in plus la banii de buzunar. Sunt incalcari ale limitelor pe care cei mai multi dintre bunici le fac din dragoste, dar care il invata pe copil ca limitele sunt “flexibile” si supuse “negocierii”. Parintii sesizeaza primii consecintele negative ale acestei situatii (copiii vor fi tentati sa testeze limitele, prin provocari sau negocieri nesfarsite, care consuma timp, energie si nervi). De aceea este important sa se asigure ca, alaturi de copii, si bunicii au inteles importanta stabilirii si respectarii limitelor.
3. Front comun. Atunci cand parintii si bunicii transmit mesaje diferite in legatura cu acelasi comportament, copilul invata repede ca daca ceva nu “tine” la parinti, cu siguranta va “tine” la bunici si va aplica mereu aceasta strategie. Mesajele diferite venite din partea adultilor relevanti pun la indoiala, in mintea copilului, credibilitatea si autoritatea acestora. Se spune adesea ca cei mici ii “santajeaza” pe adulti, in realitate insa ei nu fac decat sa profite de situatii plasate de adultii insasi intr-o zona de autoritate “gri”, supusa negocierii si compromisului.
Dincolo de aceste potentiale surse de diferende, bunicii raman cel mai adesea o sursa inegalabila de iubire, caldura, blandete, atasament si acceptare neconditionata de care orice copil ar merita sa aiba parte. Prin comunicare autentica, toleranta, flexibilitate si constientizarea faptului ca, noi, adultii, suntem acolo pentru binele copilului, pot fi gasite solutii pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, cu participarea bunicilor.
