Nevoia de a crea se manifesta la orice persoana si nu tine doar de artisti sau inventatori. Hai sa vedem cum ne influenteaza viata aceasta nevoie!
Te bucuri permanent de produsele creatiei oamenilor, viata ta este complet transformata fata de cea din secolul trecut, din mileniul trecut.
Aceasta creatie ia forme infinite, pornind de la lucruri mici, ca felul in care te intinzi cand te trezesti dimineata, pana la opere profunde, ca pictura tavanului Capelei Sixtine a lui Michelangelo.
„Fiti poetii propriei voastre vieti. Indrazniti in fiecare zi sa va infrumusetati privirea colorand-o in albastru, sa va pictati degetele in portocaliu, sa aveti un zambet in ascultare si, mai ales, sa aveti tandrete in fiecare dintre gesturile voastre.”
Jacques Salomé in „Traind cu tine insuti, in fiecare zi, viata”
Ce inseamna sa iti implinesti nevoia de a crea?
- Asa iti implinesti nevoia de a crea:
A iti implini nevoia de a crea nu inseamna sa inventezi ceva cu totul nou, inseamna sa iti dai voie sa explorezi si alte cai de a face lucrurile.
Nevoia de a crea se poate implini la multe nivele:
· Felul cum te misti (alegi sa stai mai drept, poti dansa cu alti pasi…)
· Cum vorbesti (tonul mai calm, ritmul mai incet atunci cand vorbesti cu copiii, poti incepe sa folosesti « eu » si sa vorbesti despre tine)
· Aparenta ta fizica (te imbraci in altfel de culori, iti pui un accesoriu, iti schimbi tunsoarea)
· Cum faci mancare (tai legumele altfel la supa, gatesti fructe de mare, inventezi o salata)
· Mediul tau de viata (cumperi un fotoliu comod, iti inramezi fotografia ta preferata – noi am facut asta deja si peretii la AmaneSer sunt mai… frumosi ; te invitam la noi sa te inspiri)
· Iti explorezi latura ta artistica (ce te inspira – muzica, pictura, sculptura, bricolajul, scrisul – eu am descoperit ca imi place sa scriu, tocmai compunand exercitiile relationale)
- Asa NU iti implinesti nevoia de a crea:
· Cand doar consumi sau folosesti, fara sa construiesti, sa imbunatatesti
· Cand iti este teama de a fi ridicol (Nu stiu sa desenez ; nu am ureche muzicala, deci nu dansez ; nu am avut niciodata o camasa mov, etc.)
· Cand inhibi nevoia ta de a crea, pentru ca ceea ce ai creat nu a fost primit sau a fost devalorizat, in trecut (nu stii sa desenezi ; ce idee stupida, nu va functiona niciodata)
· Se intampla sa vrei sa creezi si sa nu iti iasa ; aminteste-ti ca a fi creativ nu poate fi comandat, inregimentat, normat (scoti 2 idei creative pe minut sau esti platit degeaba)
Care sunt efectele implinirii nevoii de a crea?
A crea este o forma de expresie personala, care iti elibereaza energia care era pana atunci blocata sau hiberna.
A crea este pura expresie a unicitatii tale, si astfel iti poti recrea viata si relatiile; cum ne este noua drag sa spunem, la AmaneSer descoperi rasaritul din tine in fiecare zi.
A crea poate avea putere vindecatoare atunci cand treci prin incercari grele in viata ta. Te poate elibera de starile greu de suportat, iti poate aduce echilibru interior.
Ceea ce ai creat, daca este impartasit in relatiile tale poate fi un cadou frumos, care sa influenteze si viata celorlalti. Asa cum te bucuri tu de arta, lasa-i si pe ceilalti sa se bucure de ce idei nastrusnice ai.
Poti gasi o perspectiva sau viziune noua, o solutie ingenioasa.
- In relatiile tale profesionale
Asa DA:
Chiar daca in fisa ta de post nu sunt responsabilitati de creatie, totusi, este important sa iti implinesti aceasta nevoie si in munca ta.
Asa NU:
Atunci cand totul este stabilit, reglementat, si muncesti ca pe banda, nevoia ta de a crea ramane neimplinita si iti creste starea de insatisfactie. Te regasesti intr-o astfel de situatie?
- In relatia ta de cuplu
Asa DA:
Poti aduce energie si vitalitate in relatia ta de cuplu tocmai umplandu-ti nevoia de a fi creativ in gesturile tale, in propunerile de a va petrece timpul impreuna :
Mergeti la cursuri de tango, de escalada, exersati noi tehnici de masaj unul pe altul, petreceti seri cu teme diverse (seara fara cuvinte, seara de muzica, seara de pictura pe corp, asta e ce imi trece mie prin imaginatie in acest moment, sunt curioasa voi ce va imaginati ?…)
Asa NU:
Cand relatia are ceva vechime, pot interveni foarte usor rutina, plictiseala si nemultumirile. “Nu mai iesim ca inainte.” “Nu ma mai saruti de fiecare data cand ne intalnim.” etc.
Lipsa de creativitate si noutate in relatia de cuplu poate sa aduca o presiune nedorita de niciunul din parteneri.
- In relatia parinte-copil
Asa DA:
Rolul tau ca parinte in ceea ce priveste nevoia de a crea a copilului tau este simplu: sa primesti ceea ce el creeaza. De acest fapt va depinde felul in care copilul va invata sa integreze latura lui creativa.
Si tu, ca parinte, iti implinesti nevoia de a fi creativ in relatia cu copilul tau creand copilului locul si spatiul, un mediu sanatos si sigur. Si iti poti crea, permanent, rolul tau de parinte, adaptat nevoilor copilului tau din prezent.
Asa NU:
Ii anulezi nevoia de a crea, pentru ca nu este «cum trebuie» sau ce a facut nu ti se pare suficient de bun.
Copilul se joaca intr-un fel diferit decat «cum trebuie folosita jucaria» si ii interzici sa mai faca acest lucru : «tu nu ai vazut instructiunile?»
Astfel, copilul va inabusi treptat forta lui creativa si va deveni copia ta fidela. Vor deveni, poate, acei adulti care, la 30 de ani, isi suna mama sa o intrebe ce decizie sa ia.
- Pentru fostul copil din tine
Reciteste ceea ce am scris, cu ochii fostului copil din tine; vei afla daca nevoia ta de a crea a fost implinita in copilaria ta.
Si ajungi sa ai blocaje in viata ta, sa nu stii incotro sa te indrepti.
Exercitiul relational
Te invitam sa exersezi implinirea nevoii tale de a crea:
1. Saptamana trecut ai visat, ti-ai imaginat o viata mai buna pentru tine.
2. Acum ia-ti un moment si vezi ce ai vrea sa faci diferit in viata ta; poate vrei sa recreezi o relatie, poate vrei sa stii sa faci ceva nou.
3. Lasa-te liber si exploreaza, experimenteaza, fara asteptari, fara “trebuie”.
4. Bucura-te de rezultat singur sau cu celalalt! Daca mai vrei sa revii, alta data si sa continui procesul si acest lucru este bun.
Autor articol: Cati Calin, trainer şi consultant în comunicare relaţională la Centrul AmaneSer
sursa foto: AmaneSer.ro